Relatarea mitingului din 26 ianuarie 1990

– transmisă de Ioan Roşca pe 27 ianuarie pentru Europa liberă (cu Emil Hurezeanu) – ciornă

 

Frontul Salvării naţionale īncearcă să exploateze poziţia ingrată a partidelor politice recent īnfiinţate, punīnd la punct o campanie clasic stalinistă de diversiune şi manipulare a opiniei publice, bazată pe dificultatea pe care populaţia o are , să iasă din mrejele anesteziei la care a fost supusă atiţia ani.

Ei īncearcă să atragă din nou masele proletare īntr-o campanie sinucigaşă īmpotriva tendinţei de renaştere a ţării, pentru a găsi un suport de masă , pentru pactul ruşinos pe care sunt pe cale de a-l face cu marii vinovaţi  īn numele reconcilierii, pe care o doreşte atīt de mult poporul romān oprimant, īn contra speranţelor şi aşteptărilor poporului romān oprimat.

Sesizīnd tactica FSN, un mare număr de tineri, studenţi, muncitori, intelectuali, neīnregimentaţi politic, au pornit acţiuni decise de protest, reprezentānd opinia celor conştienţi moral, politic şi social, de necesitatea stringentă a eliminării cauzelor care au produs marile dezastru naţional şi nu a efectelor, aşa cum doresc cei nepregătiţi politic, care pot fi convinşi cu puţin salam şi căldură, că organizatorii vechiului sistem, artizanii īnşişi ai dereglării societăţii romāneşti, sunt singurii capabili să ne conducă.

Reacţia regimului la poziţia acestor conştiinţe civice a fost imediată: au făcut filmări  speciale, īncercānd să compromită mitingurile, cu acuzaţia de huliganism debusolant. Īn acest scop au fost poate folosite şi posibilităţile marelui aparat diversionist de care dispunea vechiul regim.

Reacţia tinerilor a fost īnsă extrem de fermă şi clară; ei au contactat grupul pentru dialog social pentru a-şi īntări rīndurile şi acţiunea şi a demonstra opiniei publice că nu huliganii se revoltă ci conştiinţa trează romānească.

Astfel s-a ajuns la colaborarea de aseară [], cīnd grupul pentru dialog social a apărut īn Piaţa Victoriei, acolo unde lua naştere mitingul de protest īmpotriva farsei la care se pretează FSN. Ei au văzut cu această ocazie adevărul privind componenţa acestei manifestaţii, deosebit de depărtată de imaginea creată cu rea intenţie de presa şi televiziunea romānă liberă şi s-au decis să dea expresie concretă opţiunii lor pentru dialog, propunīnd mulţimii o mediere cu guvernul, prin intermediul unei intervenţii tv.

Dar spre stupefacţia domnului Gabriel Liiceanu, televiziunea romānă i-a refuzat apariţia pe micul ecran, chiar şi pentru un singur minut.

Aflīnd acest lucru, grupul adunat īn Piaţa Victoriei, ai cărui reprezentanţi fuseseră deja respinşi de guvern fără nici un menajament, s-a hotărīt să-şi continue acţiunea de protest, concretizīnd-o prin cererea de demitere imediată a conducerii televiziunii romāne.

Mitingul a străbătut străzile Bucureştiului īntr-o extraordinară disciplină şi demnitate, scandīnd  īnsă: „FSN e PCR!”, „Jos comunismul!”, „Jos cenzura!”, „FSN pleacă īn URSS!”, „Nu suntem huligani!”, „Nu suntem partide!”, „Studenţi şi muncitori!”, „Astăzi Capitala, mīine toată ţara!”.

După o oră petrecută īn această atmosferă īn faţa TVR, unde s-a cerut şi demiterea domnului Munteanu, mitingul a continuat īn aceeaşi disciplină, respingīnd toate provocările.

S-a īngenunchiat īn locurile care poartă amintirea eroilor, mii de voci rostind īn cor o rugăciune impresionantă []