ISTORIE LA DEALUL MĂRULUI

 

Dintre cele trei etape īn care virusul comunist a atacat organismul naţiunii noastre (1921-1944, 1944-1965, 1965-1989), cea „stalinist㔠se detaşează ca nocivitate. Decişi să radă de pe faţa pămīntului romānesc civilizaţia sa tradiţională, pentru a o īnlocui cu cea dorită de ocupaţia sovietică, aventurierii trădători care şi-au „asumat sarcina istoric㔠de a organiza lagărul comunist, au declanşat o campanie necruţătoare de exterminare a celor ce nu se „aliniau”, desfăşurată sub deviza cinică: „CINE NU E CU NOI, E ĪMPOTRIVA NOASTRĂ!”.

Pentru a elibera calea „construirii celei mai drepte societăţi”, trebuiau eliminaţi toţi acei care, prin poziţia sau formaţia lor, prezentau pericolul de a se opune distrugerii ţării.

Au fost īntemniţaţi, hăituiţi, terorizaţi, exterminaţi, rīnd pe rīnd, lideri politici, militari, financiari, administrativi, religioşi, culturali; s-a trecut apoi la membrii de rīnd ai partidelor şi organizaţiilor diverse, la elevii, studenţii, intelectualii care puteau fi bănuiţi de lipsă de „avīnt revoluţionar”.

Pentru a realiza aceste „operaţii”, comuniştii au desfăşurat o neruşinată (dar eficace) campanie de dezinformare şi īnşelare a maselor populare, atrase cu lozinci populiste şi promisiuni demagogice să participe la distrugerea sistemului nervos al organismului social. Rămaşi apoi fără sprijinul elementelor emancipate, oamenii simpli au fost o pradă uşoară, putīnd fi aduşi la condiţia de sclavi īndobitociţi, cu ajutorul unei noi demonstraţii de forţă, care a făcut īn rīndul lor un  număr impresionant de victime (vezi exemplul cooperativizării). Activitatea securiştilor şi  comuniştilor din această perioadă a fost un holocaust, un genocid care a scos practic din matcă civilizaţia naţiunii  noastre.

Pentru a ne regăsi drumul, pentru a ne recupera identitatea, pentru a ne răscumpăra demnitatea, este absolut necesară  clarificarea acestei pagini sumbre din istoria noastră. Trebuie ca tīnăra generaţie să afle adevărul, pentru a-şi depăşi complexul creat de impresia că poporul romān s-a complăcut īn aventura comunistă datorită defectelor sale (laşitate, necinste, prostie), opinie īntreţinută cu iresponsabilitate de tăcerea cu care e ascunsă istoria zdrobirii rezistenţei pe care el a opus-o „comunismului”.

Iată de ce, atunci cīnd Hopan G. din Vulpăşeşti a semnalat Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politice existenţa unor mărturii privind unul dintre miile de episoade criminale care au compus „epoca revoluţiei proletariatului”, membrii Asociaţiei „Dialog” au considerat că elucidarea acestui caz este de interes general, oferindu-şi sprijinul.

Īn prima etapă a cercetărilor, au fost consemnate mărturii, care conturează următoarea derulare a evenimentelor:

Īn toamna anului 1949, un grup de maşini ale securităţii s-au īnvīrtit īn zona pădurii de pe Dealul Mărului, blocīnd circulaţia pe şoseaua Roman-Vaslui, īn dreptul km. 59-60 ,cei care au īncercat să se apropie au fost deviaţi, īncīt nu au putut decīt auzi zgomotul īmpuşcăturilor care au sfīşiat liniştea nopţii. Cīteva zile locul a rămas păzit de către miliţieni, iar cīnd īn sfīrşit aceştia s-au retras, oamenii au găsit urmele masacrului (gloanţe, cadavre prost īngropate).

Neştiind cine sunt cei ascunşi īn pămīnt, creştinii locului au scrijelit īn copacii de līngă groapa comună, cruci care au crescut mai apoi, īmpreună cu copacul, veghind şi măsurīnd trecerea timpului. Au mai săpat īncă şi īn memoria lor, detaliile acelei grozăvii (fapte, nume, zvonuri) aşteptīnd īnfricoşaţi ziua cīnd vor putea vorbi.

Această aşteptare de 40 de ani, această īncăpăţīnare a dorului de adevăr, vădită la cei cīţiva bătrīni ce au venit să ne povestească, ne-a produs o impresie zguduitoare, făcīndu-ne să trăim revelaţia valorii inestimabile a existenţei lor, adevărate punte peste timp, ce asigură continuitatea istorică a destinului romānesc.

Īn loc să se grăbească să le preia tezaurul depozitat īn memorie, īn loc să cinstească cum se cuvine pe bătrīnii īn a căror suflet şi trup a fost salvată ştafeta demnităţii noastre cu preţul atītor cazne, mulţi „concetăţeni” nu-şi ascund iritarea că aceste fosile nu dispar mai repede din scenă, īmpiedicīnd amnezia care poate aduce „liniştea” şi „reconcilierea”.

O astfel de neruşinare nu e justificată nici măcar  de teama de reţeaua vinovaţilor (īncă puternică şi periculoasă); ea nu poate compromite şansa reabilitării, adăugīnd o nouă dezonoare (de data aceasta fără scuze!) pe chipul naţiunii.

Lustruindu-şi cu demagogie interesul de a acoperi vinovaţii şi de a amīna analiza responsabilităţilor ce le revin (īn fond erau īn respectiva perioadă īn  poziţii de decizie), unii dintre deţinătorii noii puteri  declară că procesul de restabilire  a adevărului istoric este neavenit. Ei risipesc şansa unică de reparaţie morală, consumīnd o nouă porţiune  din firul trădării naţionale comuniste.

Această atitudine iese īn evidenţă atunci cīnd tovarăşii domni numesc „vīnătoare de vrăjitoare” īncercarea firească de cercetare şi condamnare a crimelor potrivit legii, singurul mod de a regăsi sensul cuvintelor  „adevăr” şi „dreptate”, fără de care autoritatea legii nu poate căpăta legitimitate, oferind coerenţă noii societăţi romāneşti!

Convinşi că puterea nu are interes să facă lumină īn coridoarele propriei sale istorii, am īndrăznit să ne asumăm responsabilitatea cercetării, īncepīnd săpăturile īn locul pe care bătrīnii īl denumeau „LA MORŢI”. Aici au fost găsite osemintele a 11 oameni īntr-o īnvălmăşeală care trădează execuţia pripită şi fără judecată, īntrunind condiţiile unui genocid.

Lucrurile găsite asupra lor: o oglinjoară, o linguriţă, 3 monezi de 5 lei emisiune 1948, pantofi, curele, bucăţi de haine) confirmă mărturiile privind „epoca” masacrului şi sugerează că victimele nu fuseseră nici măcar arestate! Singurătatea şi neputinţa lor īn acea noapte, ne umple de tristeţe, mīnie şi disperare. Cei care au introdus acest īntuneric īngheţat īn sufletul romānesc, nu au dreptul să ne īmpiedice să aflăm adevărul.

„Garnitura” stalinistă, cu nimic mai puţin vinovată decīt cea ceauşistă, ne aduce o gravă insultă proclamīndu-şi statutul de dizidenţă faţă de cei care īi īndepărtaseră  de la putere din motive īntrucītva patriotice şi pretind că reprezintă revoluţia anticomunistă. Foştii TOVARĂŞI şi fii lor (ce īncearcă s㠄cīrpeasc㔠biografia părinţilor, prin modificări aduse cărţii istoriei neamului) trebuie confruntaţi cu trecutul, īn prezent, pentru a ne elibera viitorul.

Sperăm că procuratura militară care a īnceput ancheta la insistenţele noastre, va folosi elementele pe care neglijenţa criminalilor ( probabil siguri pe veşnicia domniei lor) şi īncăpăţīnarea supravieţuitorilor de a-şi apăra memoria, le-au pus la dispoziţia cercetărilor.

Ar fi minunat căci DREPTATEA NAŞTE LUMINĂ!