Istoria Asociaţiei Dialog
Piatra Neamţ
- episodul 1 - Roşca Ioan
Explozia de nemulţumire care a declanşat
răsturnarea regimului lui Ceauşescu a aruncat cīt acolo pistonul
represiv sub care eram ţintuiţi īn prizonierat de cīţiva ani.
Această ieşire bruscă din īntunericul amneziei care ne fusese
aplicată pentru a ne atrofia reflexele tipice omului evoluat, a produs un soc violent la scara
individului şi a societăţii.
Scoşi la lumina libertăţii, ne-am
privit cu teamă, uimire şi speranţă, pentru a vedea īn ce
măsură am reuşit să ne conservăm, cīt de eficace a
fost tactica fiecăruia de a-şi ascunde omenescul, de a rezista
īnăuntru presiunii de modelare a omului nou.
Deşi atacul modelării comuniste asupra
individului fusese extrem de consecvent şi nemilos, silindu-ne să ne
ascundem īn spatele ultimei baricade a intimităţii gīndirii
nemărturisite, speram că īn ziua eliberării vom descoperi un
mare număr de supravieţuitori, ieşind din ruine cu acea
febrilitate matură pe care o promitea īndelungata călire a dorului de bine, de frumos, de
adevăr, de libertate, de dreptate, de emancipare.
O astfel de speranţă a animat grupul de
iniţiatori ai Asociaţiei Dialog Piatra Neamţ, care au dorit
să creeze cadrul organizatoric pentru mult-aşteptata solidarizare a
celor ce doreau să contribuie la efortul general de dezintoxicare, de
revenire la normalitate, de renaştere!
Ştiam că 45 de ani de nebunie
impusă prin teroare au operat nefast asupra individului şi
societăţii, că tehnica hărţuirii extremiste au silit
pe mulţi să facă apel la metode care conţineau un
coeficient mai mare sau mai mic de incorectitudine, compromiţīndu-se.
Ştiam că ANTIEDUCAŢIA,
ANTISELECŢIA, ANTI PROFESIONALISMUL, NEDREPTATEA, fuseseră practicate
cu consecvenţă, distrugīnd sistemul valorilor pe care se bazează
echilibrul unei societăţi normale.
Ştiam că revenirea va fi foarte grea
şi că ea va impune implicarea tuturor, īntr-un efort colectiv īn care
generozitatea va fi singura īn măsură să salveze barca pe care
confruntarea dintre diversele egoisme (exacerbate de cura de comunism) tinde
să o scufunde.
Simţeam că elementele cele mai
puţin contaminate, trebuie să-şi asume responsabilitatea
găsirii soluţiilor pentru favorizarea recuperării şi
că o misiune aparte īn acest proces revine intelectualilor (īn sensul
real, nu formal, parafat de pseudoscolarizare).
Īnţelegeam că toate structurile şi
reacţiile noi spre care se afirma că avem să ne īndreptăm
(democraţie, proprietate privată, piaţa liberă, etc.) cer o
modificare a conştiinţelor şi de aceea, dimensiunea
principală a revoluţiei este emanciparea (pe linia: informare,
educare, implicare).
Trăiam ruşinea īndelungatei noastre
tăceri supuse, a demnităţii noastre īngenunchiate,
conştiinţa obligativităţii unei reabilitări, dar
şi furia faţă de cei care ne-au constrīns la această
umilinţă, dorinţa de a-i vedea pedepsiţi exemplar pentru
delictul nemăsurabil al īnăbuşirii unei naţiuni, a
īncercării de a modela specia umană pe pămīntul romānesc
astfel īncīt să devină un instrument īndobitocit de muncă.
Īncă mai importantă decīt pedepsirea
vinovaţilor (operaţie iluzorie atīt timp cīt reţeaua lor
rămīne puternică şi periculoasă) ne apărea problema
apărării şanselor pe care revoluţia le crease destinului
romānesc de pericolul pe care īl reprezenta şiretenia,
īncăpăţīnarea, răutatea, incompetenţa, frica de
pedeapsă, foamea de putere, egoismul, cinismul, orgoliul, inerţia,
necinstea celor care au transformat acest destin īntr-o tragedie.
Ne simţeam obligaţi să ne
asumăm riscul confruntării cu această categorie de stăpīni
parazitari, nicidecum dispuşi să se dea la o parte (care īşi
autopropuneau reīnscăunarea
după schimbarea părului, īn numele experienţei năravurilor
lor
) atīta timp cīt fraţii noştri de suferinţă avuseseră curajul să īnfrunte
monstrul MAFIOINCHIZITORIAL
SECURICOMUNIST, jerfindu-şi viaţa pentru ca noi toţi să ne
recuperăm demnitatea! Iată aşadar cīteva din motivele care nea-u scos din espectativă,
īnvingīndu-ne reflexul īnsingurării. Fiecare dintre noi a avut propriul
traseu īn acest botez al resocializării, participīnd la evenimente cum ar
fi: invadarea clădirii fostului comitet judeţean de partid pe 22
decembrie, organizarea noilor structuri locale de putere, implicarea īn
procesul formării partidelor politice, schimbarea conducerilor īntreprinderilor,
organizarea activităţii sindicale, dezbaterea problemei
renaşterii īn colective diverse sau īn presă, stabilirea de contacte
īn acest sens.
Treptat a devenit evident că numai īmpreună, īntr-un cadru
structurat coerent ne vom putea valorifica ideile, ne vom putea uni eforturile
de a ne ridica de la nivelul
comentariului eliberat de restricţie la acela al acţiunii eficace,
fecund modificatoare.
Am pierdut un timp īnsemnat cu două tentative de racordare la o structură
mai largă naţională.
Am īncercat mai īntīi impulsionarea formării
unui partid al renaşterii spirituale care să ofere o opţiune
solidă şi valoroasă societăţii romāneşti,
salvīnd-o din capcana pe care o reprezintă lipsa alternativei politice
dată de reţeaua comunistă, singura puternică şi bine
organizată īn acel moment. Eşecul acestei iniţiative s-a datorat
refuzului intelectualilor (cărora le revenea sarcina principală
īntr-un astfel de organism de coordonare a eforturilor de emancipare a
naţiunii) de a-şi asuma răspunderi politice. Īn luna ianuarie
1990, acest refuz a fost cvasigeneral motivat prin ura faţă de politică
şi setea de practicare a profesiunii īn noile condiţii, presupuse (cu
jenantă naivitate) schimbate brusc de către revoluţie.
Nu am putut trece peste acest apolitism, nu am
putu īntrerupe beţia produsă de senzaţia eliberării
miraculoase, indiscutabile, definitive pe care o analiză mai lucidă a
situaţiei ar fi contrazis-o dureros. Se crease o psihoză de
hapy-end iresponsabil, mulţi nemaireuşind să-şi
stăpīnească voluptatea bucuriei victoriei, după care
tīnjiseră atīt de īndelungat!
Mirajul a fost atīt de puternic, īncīt nici măcar
atunci cīnd faptele celor ce ajunseseră la putere au īnceput să
demonstreze ridicolul acceptării ideii că foştii lideri
comunişti trebuie să īnfăptuiască năzuinţele unei
revoluţii anticomuniste, conştiinţele nu s-au pus īn stare de
alarmă, pentru a se mobiliza īntr-o luptă care, nefiind īncă
purtată, nu avea cum să fie cīştigată.
Cei treji şi vaccinaţi s-au dovedit puţini. Dezorganizarea lor
avea să micşoreze eficacitatea protestului, exprimat īn stradă,
care avea să devină adevăratul sediu al luptei īmpotriva
pericolului neocomunismului.
S-a produs astfel
a doua scindare, care a divizat īn trei ramuri forţa
revoluţiei romāne: protestatarii străzii, membrii partidelor, vocea
intelectualităţii exprimată īn presă.
Am simţit dureros această sfīşiere
atunci cīnd am īncercat să convingem liderii ce manifestaseră
īmpotriva restauraţiei comuniste să pună bazele unui partid
politic (Alternativa 90), care să le permită continuarea luptei
pentru idealurile revoluţiei, īntr-un cadru organizat. Ne-am lovit de un refuz tăios
(nu facem politică) care nu a cedat nici măcar pentru a facilita
(la īnceputul lui februarie) intrarea īn nou creatul CPUN a trei
reprezentanţi ai contestaţiei!
Ulterior aveam să īnţelegem motivele
acestei reţineri, atunci cīnd prestaţie reprezentanţilor noilor
partide a confirmat neīncrederea tinerilor, care doreau ca problemele
refacerii morale şi spirituale, a recuperării noţiunilor de
dreptate, adevăr şi demnitate să fie pe prim plan şi nu obişnuitul
joc al luptei politice pentru putere, fireşti īntr-o societate
normală, dar indecente īn faţa unui suferind asemenea organismului
societăţii noastre.
Ultima latură
a triunghiului : partide-intelectuali-tineri contestatari, care ne mai
lasă speranţa unei unificări, era solidarizarea dintre
conştiinţa revoltaţilor străzii şi cea a
maturităţii intelectualilor. Ea sugera solidificarea rezistenţei
īn direcţia constituirii unei societăţi civile bine īnchegate,
īnzestrate cu mijloace de apărare şi reeducate cu reflexe
fireşti īmpotriva abuzurilor puterii totalitare.
Īn acest sens am făcut presiuni īn cadrul GDS
din Bucureşti pentru a se constitui ca un nucleu de corelare īntre
grupurile de dialog social care, luīnd naştere īn toată ţara, ar
crea reţeaua societăţii civile.
Această dorinţă nu ne-a fost
realizată nici astăzi. Ea ne-a
decis să facem un pas, constituind Asociaţia Dialog Piatra
Neamţ, īn urma unei adunări ţinute la 27 februarie 1990, īn
care cei 22 de membri fondatori au adoptat statutul din care redăm un
fragment:
Asociaţia "Dialog 22 / Piatra Neamţ"
este o asociaţie independentă care nu se subordonează nici
unei formaţiuni politice (
).
Fiecare membru al asociaţiei īşi
rezervă dreptul propriei opţiuni sau orientări politice,
neafecīnd īn vre-un fel, prin
acesta, statutul şi orientarea de
acţiune a asociaţiei.
Asociaţia "Dialog 22 / Piatra
Neamţ" urmăreşte realizarea unui larg dialog social, īn
dorinţa de creare a cadrului unor
dezbateri constructive pe teme privind modul de rezolvare a problemelor pe care
renaşterea naţională le ridică cetăţenilor
aparţinīnd tuturor categoriilor socio-profesionale.
Membrii asociaţiei militează pentru apărarea
principiilor morale īn activitatea politică, pentru edificarea unui climat
democratic īn spiritul respectării valorilor autentice , luīnd atitudine
īmpotriva oricăror abuzuri, indiferent de natura lor. Asociaţia
promovează cunoaşterea şi respectarea drepturilor omului.
Asociaţia "Dialog 22 / Piatra
Neamţ" īşi propune
să contribuie, prin activităţile sale de educare şi
informare, la dezintoxicare de efectele
nocive ale fostei ideologii şi la combaterea tendinţelor de
manipulare a opiniei publice.
Asociaţia "Dialog 22 / Piatra
Neamţ" respectă, īncurajează şi valorifică īn mod
constructiv diversitatea de opinii, luīnd īnsă atitudine fermă
īmpotriva oricăror forme de extremism.
Obiectivele esenţiale mai sus amintite se vor
realiza īn cadrul şi prin următoarele forme şi mijloace: conferinţe,
colocvii, mese rotunde, activităţi de presă proprii şi
īn colaborare, activităţi sociale, īn forme active de intervenţie.