Reeducarea de la Pitesti (4)

"Nota:

In toamna anului 1990, ma aflam, impreuna cu Neculai Popa, autorul acestei marturii, singuri in ploaie, in mijlocul unei paduri de linga Roman. (Dealul Marului)... La marginea picioarelor noastre se casca o groapa proaspat sapata, din care ne rinjeau hidos, sfisietor si patetic

...unsprazece cranii!.

El reprezenta "Asociatia fostilor detinuti politici-Neamt", eu, Asociatia "Dialog Piatra Neamt"(rideam pe atunci spunindu-i "Asoc. viitorilor detinuti politici"). Erau singurele asociatii "civile" componente a "Forumului Antitotalitar Neamt" (alianta opozitiei din Neamt, careia i-

am fost fondator si presedinte). Doua generatii de victime ale agresiunii comuniste.

Pornisem impreuna o ancheta, pe urma unei piste fragile, despre o executie operata de securitate, in acea padure, in anul 1950. Ne incapatinasem sa ducem la bun sfirsit o operatie detectiva ingreunata de scurgerea timpului, de trecerea anilor,de secretul in care avusesera loc

operatiunile, de disparitia unor martori, de frica altora, de impotrivirea tacita a autoritatilor.

Dupa multe peripetii, am dat peste locul unde, cu peste 40 de ani in urma, dupa spusele martorilor, victimele fusesera date jos din masinile securitatii, aliniate, puse sa-si sape groapa si impuscate. Batrinul Tudor Gheorghe (la aproape 80 de ani) ne adusese linga un copac in scoarta caruia era incrustata o cruce mare. " Sapati aici, crucea am scrijelit-o eu atunci..., a crescut impreuna cu copacul ...! De 40 de ani astept sa vina cineva si sa ma'ntrebe...Era si timpul, ca nu mai am mult !"

Si am sapat acolo...

Voi reveni alta data cu procesele verbale privind ceea ce am gasit si marturiile pe care le-am strins. Voi reveni si cu o relatare privind efectul acestei prime scormoniri in memoria pamintului, asupra mult disputatului subiect al Procesului Comunismului. Voi reveni mai ales

pentru a va descrie cum am incercat sa punem in miscare mecanismul judiciar pentru analiza acestui caz manifest de genocid si cum au refuzat "noile autoritati legale" din Romania sa lanseze cercetarile de rigoare.

Trebuie sa va povestesc (pentru a va scutura din betia teoretica prin aburii careia incercati sa intelegeti realitatea romaneasca.) cum NU AM PUTUT SUB NICI O FORMA sa facem sa functioneze un aparat de justitie, dominat de cei contra carora ar fi trebuit sa lucreze.

Pentru moment, am vrut sa redau cadrul in care l-am intilnit pe batrinul Nicolaie Popa. (imi asum abordarea emotionala !). As vrea sa va pot descrie, ca o introducere la ce veti citi mai jos, senzatia pe care mi-a produs-o prima data marturia sa, acolo, in ploaie, la marginea gropii...

Ramasesem numai noi doi, sa pazim oasele.(autoritatile se codeau sa vina, mai ales dupa ce primele lor opinii:" Probabil inca o crima facuta de legionari"- fusesera spulberate de

elementele descoperite - de exemplu monezile Rep. Poulara Romana

din buzunarul unor haine).

Si atunci am simtit dureros, insuportabil si iremediabil SINGURATATEA CELOR CE MURISERA AICI,CU 40 DE ANI IN URMA!

Nici un sprijin, nici o speranta... Implacabila geopolitica fringind destine in numele viziunilor globale. Oameni fara nici o sansa in fata Tavalugului. De mila, si revolta mi s-a pus un nod in git... si in gind. Nici acum nu pot sa-l inghit...!

In timp ce ploaia si groapa imi descompuneau aroganta si "pozitivismul stenic", Neculai Poapa inainta purtindu-ma intr-o excursie insuportabila, CARE NU AR FI TREBUIT SA EXISTE. Presimteam infiorat viata, asa cum trebuie s-o fi perceput subiectii grozaviei de la Pitesti. Fiinta haituita in mod absolut,in toate ungherele sale, sufocata, "incinsa" la forja unei necrutatoare transformari. Smteam (si simt) fizic setea de o gura de aer (de o minima sansa) a celui inecat.

As fi vrut sa fac un gest de tandrete, sa usurez cu un gram povara pasatoare pe care o purta acest om-supravituitor, sa-l fac sa nu adauge la indelungata asteptare a unei dreptati (pe care o vedea de altfel cu o inteleapta blajinitate), amara batjocura a indiferentei fata de ceea ce a fost silit sa traiasca. Dar durerea nu era diluabila...

Nu imi ramine, Neculai Popa, decit sa-mi tin cuvintul fata de destinul dumitale (pe care mi l-am asumat ) si sa lupt impotriva amneziei pe care atitia o cred necesara unui nou inceput. Eu nu voi uita ...! Nu voi uita asteptarea ta infrigurata pentru o portita de scapare, pentru o pauza a schinjuirii, pentru o moarte usuratoare. Nu voi uita asteptarea ta de 40 de ani pentru ca adevarul sa lumineze, justificindu-ti incapatinarea in omenesc. Nu voi uita dezamagirea ta surpatoare in fata stingerii revolutiei. Nu voi uita ca esti din nou condamnat, retroactiv, LA NON-SENS. Nu voi uita cum aratai in fata celorlati unsprezece necunoscuti, ucisi exact in timp ce iti indurai

calvarul, care, ascunsi in aceea groapa, te asteptasera... si te asteptau ...

O suferinta atit de nemasurata nu mai poate fi individuala. Ea ne apartine, SI RASPUNDEM pentru modul cum o tratam. Caci o natiune, ESTE MAI MULT DECIT O AGLOMERATIE

PRODUCTIVA. !

Ioan Rosca, 26 februarie 1994

*

Reeducarea de la Pitesti - partea a 4-a

Neculai Popa

" ...In acele clipe trecutul nu mai interesa, iar viitorul ne cutremura. De aceeia traiam numai in prezent si eram convinsi ca viitorul nostru atirna de acest prezent. In aceasta atmosfera ne geseam in preajma Anului Nou. Nu pot preciza daca inainte sau dupa 1 Ianuarie 1951, mai

ramaseseram inca trei asupra carora sa se faca demonstratia de forta, intrucit nu consimtisem sa ne facem demascarea. Nu stiam pe ce considerente am fost lasat la urma, deoarece la inceput nu fusesem pus alaturi de cei care erau considerati a fi mai greu de reeducat. Intrebarea

pe care mi-o puneam era: oare fusesem lasat in urma pentru ca nu cerusem hirtie ca sa scriu ceea ce stiu sau ei sint in posesia unor date despre mine si care sint ele? Dupa cum eram asezati pe prici, eram al treilea, deci as fi urmat la rind. In dreapta mai era G.O., student la Cluj,

iar pe celalalt nu mi-l mai amintesc.

Intr-adevar, a doua zi am fost luat la bataie, la fel cum se procedase si cu ceilalti dinaintea mea. Batai la palma, talpi, apoi lovituri unde se nimerea. Dupa bataie am fost pus fac 300 de genoflexiuni cu miinile in sus. Alaturi de mine era un reeducat care imi impunea ritmul cu lovituri de ciomag peste picioare, avind totodata si sarcina de a numara. Nu ma asteptam sa le execut, fiind foarte slabit, dar spre deznadejdea mea,dupa executarea celor 300 mi s-a spus sa continui pina ma vor opri ei. Nu stiu cum de am mai avut atita forta sa mai execut in

continuare, pentru ca dupa un timp sa nu mai pot: picioarele imi tremurau si am cazut sau m-am lasat pe ciment. Au inceput sa ma loveasca si apoi sa ma calce cu picioarele. Am simtit ca incep sa-mi fac nevoile pe mine. Le-am spus si s-au oprit din bataie. Nu mi-au permis sa merg la hirdau, ci m-au obligat sa intru sub prici si sa utilizez gamela.

Dupa ce mi-am facut nevoile in gamela si m-am curatat cum am putut sub prici, am pus gamela la piciorul priciului, am iesit de sub acesta si am incercat sa ma duc la locul meu. Am fost oprit si trimis sa-mi iau gamela si sa maninc tot ce este in ea. I-am rugat sa-mi permita sa maninc mai tirziu continutul gamelei, deoarece ma simteam foarte rau. Nu stiu cum aratam, dar au acceptat. Nu m-am asezat bine pe prici, ca usa s-a deschis si gardianul ne-a spus sa mergem la WC. Fara a mai astepta ceva, m-am repezit la gamela, am luat-o sub haina si am fugit, intrind primul in Wc, unde am varsat-o, incercind sa o spal la chiuveta. Acesta operatie nu am mai reusit sa o duc la bun sfirsit, deoarece sub ploaia de lovituri am fost indepartat de la chiuveta, desi mai ramasese destula murdarie pe marginea gamelei. Cu toate loviturile primite ma

bucuram ca am scapat de umilinta la care urma sa fiu supus. Ajuns in camera nu-mi amintesc ce s-a intimplat si cit de scump am platit indrazneala de a nu executa ce mi-au spus sa fac cu continutul gamelei.

La masa de prinz ne-am asezat in fata hirdaului cu mincare in ordine. Cum nu mi s-a permis sa spal gamela, am fost nevoit sa o tin cu fundul in sus, ca sa nu se observe murdaria. Polonicarul C.A. impartea cu ciuda mincarea, turnind-o de sus in gamela, in asa fel incit sa sara citi mai multi stropi pe miini pentru a ne frige. Cind mi-a venit rindul, am intors si eu gamela deasupra hirdaului. Pina a observat polonicarul murdaria de pe gamela, polonicul deja fusese departat,iar stropii din gamela apucasera sa sara atit pe mina mea cit si in hirdau. Cu polonicul ridicat, a inceput sa injure ca am spurcat mincarea. M-am retras repede din fata lui, ducindu-ma la locul meu. Am mincat repede mincarea si cu groaza urmaream ce se mai intimpla. Toata lumea a luat

masa in tacere, dar, ca niciodata, nimeni nu a mai luat supliment, scotindu-se afara restul de mincare. Dac m-as fi prezentat cu gamela nerasturnata, s-ar fi observat fecalele si m-ar fi obligat sa o tin alaturi de hirdau. Sint convins ca in timpul mesei ar fi facut tot felul de glume

despre gamela mea cautind sa ma umileasca. Nu a fost corect cum am procedat., dar atunci cine mai gindea normal? Eram sigur ca daca le-as fi cerut sa-mi dea voie sa spal gamela nu mi-ar fi permis, dimpotriva ar fi dat amploare acestui fapt, cu scopul de a fi umilit, batjocorit. In urma

celor intimplate, in afara de injuraturile si amenintarile polonicarului, nimeni nu a zis nimic.

Pe masura ce timpul se scurgea, ma simteam tot mai neputincios si groaza de bataie incepuse sa ma cuprinda. Asistarea la torturile celorlalti, incepea sa-si arate efectele, mai ales ca stiam ca ma asteapta si pe mine. Seara,cu ochii inchisi, imi faceam in gind rugaciunea si apoi, pina ma fura somnul, cautam o scapare.

In majoritate oamenii cedasera si li se dadea hirtie si creioane pentru a nota ce trebuie sa declare. In aceea noapte m-am hotarit sa le spun ca accept si eu sa scriu tot ce stiu. Luind aceasta hotarire, credeam ca ma vor lasa in pace citeva zile, timp in care speram sa-mi vina in minte vre-o idee salvatoare. Ma gindeam sa repet unele lucruri fara importanta, care mai fusesera declarate la Suceava, si apoi numai minciuni. Nici prin gind nu-mi trecea sa divulg ceea ce reusisem sa ascund in timpul acelor teribile anchete de la Suceava si nici nu puteam sa spun ceea ce discutasem prin celule cu prietenii.

Cred ca Dumnezeu nu ma parasise si m-a ajutat, trimitindu-mi urmatoarea idee: Va trebui sa spun ca, in padurea de linga satul meu, am un mic depozit de arme. Eram sigur ca voi fi crezut, deoarece Securitatea cunostea participarea mea la pregatirea punctului de rezistenta din padurea de linga Solont, jud. Bacau, unde se gasisera si arme. Pentru Securitate, existenta unor arme si in alte locuri era plauzibila. Pentru a intari afirmatiile mele am inventat niste nume fictive de complici cu care am ascuns armele. Am avut grija sa pun numai nume de oameni care nu au existat niciodata in sat,sperind ca mai tirziu sa pot nega existenta acestor arme, bazindu-ma pe acesste nume si pe faptul ca eram torturat. Scopul meu era de a cistiga timp sau

de a fi dus la Securitate pentru noi anchete, scapind din iadul in care ma aflam. Analizasem si perspectiva de a fi dus sa arat locul ascunzatorii, cu care ocazie as fi incercat o evadare.

A doua zi, imediat dupa terci, am fost intrebat din nou daca am de gind sa-mi fac demascarea. Se vedea clar ca vor sa inceapa din nou torturile. Spre surprinderea lor am raspuns ca m-am hotarit sa-mi fac demascarea si ca voi declara tot ce stiu. In ziua aceea nu am mai fost batut,

spunindu-mi-se sa ma pregatesc pentru ca voi primi hirtie de scris. Am scapat eu de torturi pentru a intra altul in locul meu. Imi parea rau, dar simteam ca ma parasesc puterile.

Bataile incepusera sa-si faca efectul. Miinile se umflasera incit nu mai puteam stringe pumnul, culoarea palmelor era aproape neagra si inainta printre degete pe partea exterioara. Picioarele erau vinete si se umflau mereu. Vorbeam tot mai greu fara sa stiu ca maxilarul imi este luxat sau poate fracturat. Aveam dureri in piept, nu puteam respira decit cu dureri mari si-mi dadeam seama ca am temperatura. Cu toate acestea nu m-am plins ca sint bolnav, asteptind ca toate se se desfasoare dupa cum va hotari Cel de sus. Ajunsesem sa am imresia ca toti cei reeducati ma

urmaresc. Teama imi patrunsese in suflet mai adinc o data cu imbolnavirea fizica. Noaptea sint trezit din somn de plantonul P.T., student la medicina, care imi spune ca daca doresc apa imi da voie sa beau. Desi setea ma chinuia, am refuzat. Nu stiu cauza reala a refuzului; greutatea de a ma scula de pe scindurile pe care eram intins sau neacceptarea favorului.

Dupa una sau doua zile mi s-a dat hirtie si creion si am scris tot ceea ce planuisem. In tot ceea ce am scris nu am implicat pe nimeni. Aceasta va fi unica mea declaratie data in tot timpul reeducarii.

Dupa masa, cind am fost scosi la WC, pe mine m-au dezbracat in pielea goala si m-au bagat sub un dus cu apa rece. Geamurile si usa WC-ului erau deschise, iar afara era un adevarat "ger al bobotezei". Se facea un curent groaznic, iar eu sub dusul rece nu simteam nimic. Am fost tinut sub dus pina au folosit toti WC-ul si s-a terminat cu golitul hirdaielor. Cind s-a dat ordin sa mergem in camera, nu am avut timp sa iau macar o camasa pe mine, incit am plecat in pielea goala. Trecind astfel pe linga gardian,am observat ca se uita la mine speriat, probabil de felul

cum aratam. Poate ca Dumnezeu a vrut ca acest dus sa-mi scurteze stagiul in camera. Nu stiu care a fost scopul dusului la care am fost supus. La Gherla, imi spunea Ionita Sirbu, care atunci era in aceeasi camera, ca am fost bagat sub dus pentru ca eram tot vinat si tumefiat .

Sau poate ca au incercat o blasfemie a sarbatoriri Botezului Domnului. Pierdusem notiunea timpului, dar stiu ca s-a petrecut in ziua de 6 sau 7 ianuarie.

Seara m-am culcat din nou imbracat, sub acelasi geam intredeschis. In timpul noptii sint din nou trezit de aceasi plantone, care imi spun ca am voie sa merg sa beau apa. O noapte mai tirziu am fost iarasi trezit pentru ca gemusem prin somn, ingaduindu-mi-se sa dorm pe o parte, dar cu miinile afara din patura. Am ramas mai departe in aceeasi pozitie fara sa spun ceva. Cei ce imi faceau favorul de a-mi acorda posibilitatea de a dormi in alta pozitie-primul favor de acest fel- nu o faceau de mila sau datorita vreunui sentiment, ci dupa cum aveam sa aflu mai tirziu din cauza ca gemeam prea mult prin somn si deranjam la dormit pe cei reeducati. Ma trezeau de cite ori gemeam, dar acest fapt nu ma deranja, ajunsesem intr-o asemenea stare incit nu mai simteam nici durerile mele, nu ma influentau nici durerile altora, devenisem indiferent la tot

ce se intimpla in jurul meu.

In acesta stare eram cind, a doua zi, vine Turcanu in camera si-mi spune sa ma imbrac, ca sint chemat la poarta Era in jur de ora 14. Aceasta veste mi-a dat puteri nebanuite. Parca nu mai eram bolnav. Eram sigur ca ma cheama Securitatea ca urmare a declaratiei mele. M-au ajutat sa

ma imbrac, mi-au pus o caciula cu urechi, fiindu-mi apasata pe cap chiar de Turcanu, dar lucrurile s-au complicat cind a trebuit sa ma incalt. Din cauza ca picioarele imi erau foarte umflate, nu s-a gasit in camera nici o pereche de bocanci in care sa-mi intre picioarele. Pina la

urma s-a ales o pereche, in care imi incapeau numai virful labelor picioarelor, cu restul calcind pe staifuri.

Astfel imbracat am avut nefericita onoare de a fi dus de Turcanu pina la poarta, timp in care mi s-a atras atentia sa nu vorbesc ceva din cele ce se intimpla in camerele de la subsol. Cind vorbea el, eu imi faceam planul cum trebuie sa ma comport si ce sa spun. De la posrta, unde m-a parsit Turcanu, pina la camera de ancheta, imi apare o noua banuiala. Dac mi se intinde o cursa pentru a vedea cum ma comport, iar anchetatorul sa nu fie decit un reeducat ? Sunt convins ca si in acel moment Dumnezeu mi-a redat toata luciditatea si increderea care la un

moment dat ma parasisera. In citeva secunde am hotarit ce trebuie sa fac. Pina la usa mi-am dezlegat caciula de sub barba, dind-o mult spre ceafa spre a se vedea urmele loviturilor. Dupa cum imi pusese Turcanu caciula pe cap si ma legase pe sub barba mi-am dat seama ca urmarea

sa asccunda urmele loviturilor.

Intrind in camera, tineam miinile intinse pe linga corp dar cu palmele in fata, pentru a se vedea cit sint de umflate si de innegrite. Am cautat sa fac cit mai mult zgomot, tirind bocancii pe dupa mine, pentru a se vedea ca nu mi-au incaput picioarele in ei. Am incercat sa iau o atitudine degajata, urmarind permanent felul in care va reactiona, pentru a-mi da seama daca este anchetator sau reeducat. Dupa intrebarile obisnuite, cum ma numesc?,de unde sint? etc, timp in care ma studia foarte atent, uitindu-se cind la fata,cind la miini si picioare, m-a intrebat cum ma simt cu sanatatea. I-am raspuns scurt ca sint racit. S-a mai uitat o data la mine, apoi a spus ca ar dori sa ma cunoasca si a chemat gardianul, spunindu-i sa ma duca in camera.

Am plecat convins ca mi-am jucat bine rolul ce mi-l propusesem si ca nu am riscat nimic in cazul in care ar fi fost un om de-al lui Turcanu. Avind in vedere modul cum a decurs intilnirea cu securistul, nu ma asteptam la nimic deosebit. Observasem ca m-a studiat atent, ca a

inteles tot ce se petrece in inchisoare si ca in sufletul lui mai era un strop de omenie. Nu-mi inchipuiam ca in urma acestei intilniri va incepe o alta perioada din viata mea de puscarias.

Dupa circa o jumatate de ora de la intoarcerea mea de la ancheta, a venit din nou Turcanu in camera si a pus pe P.T. student in anul 5 la medicina sa ma consulte.;acesta,dupa consultatie, i-a soptit ca am apa la plaminul drept. A plecat spunindu-le ceva celor din comitet, iar eu mi-am luat locul pe prici,in pozitia de gindire. Dupa o discutie intre membrii comitetului de camera, a venit P.T. si mi-a spus ca nu mai sint obligat sa stau cu miinile pe genunchi. Nu am spus nimic, raminind in aceeasi pozitie, deoarece simteam nevoia sa ma sprijin de ceva. Apoi a venit din nou Turcanu, care m-a mutat de la locul meu pe celalalt prici, spunindu-le celor din comitet sa-mi dea voie sa stau intins pe prici., iar inchiderea sa ma gaseasca sub patura.

Tot atunci voi fi martor la o alta scena zguduitoare, cind l-au batut pe Nelu Pintilie,. L-au batut pina a innebunit. In aceste stare a inceput sa-i injure, cind pe romaneste, cind in limba franceza,trecind apoi la ris si apoi la alte injuraturi. Cei care il bateau, crezind ca simuleaza,

continuau sa-l loveasca pina ce studentul medicinist de la Iasi, nu a mai putut zice nimic. Nelu Pintilie era fiul unui cojocar din Tecuci, fiind singurul copil la parinti. In ziua de Sf. Ioan, 7 ianuarie, ne-au adus un hirdau cu muraturi in camera si ne-au dat fiecaruia cite o cana de

moare, iar celor ce-si serbau onomastica cite un litru, si api 2-3 zile nu ne-a dat apa cu exceptia celor ce promiteau ca-si fac demascarea. De la litrul de moare I. Pintilie parca era beat din cauza setei, avind toata gura spuzita. El avea ascunsa in caciula o poezie la care tinea foarte mult, si pe care nu o predase la perchezitie. Probabil a mai stiut cineva de ea, deoarece s-a facut intrebarea repetata:" Daca mai are cineva ceva ascuns". Nelu Pintilie nu a spus nimic. I-au desfacut caciula si a fost descoperita poezia. Acesta a fost motivul pentru care a fost batut.

Trebuie precizat ca poezia nu continea nimic politic.Dindu-si seama de monstruozitatea facuta, l-au intins pe prici, vizavi de mine. De atunci nu l-am mai vazut Am aflat mai tirziu ca a fost si el dus la infirmerie, unde a murit.

De voie de nevoie m-am asezat pe prici, sub patura. Nu ma mai durea nimic si eram parca absent la cele ce se petreceau in camera. Nu am coborit la masa si nici nu m-au obligat sa maninc. Nu ma mai interesa ce se petrece in timpul curateniei in jurul meu. Chiar bataia la care

fusese supus Nelu Pintilie, aveam atunci impresia ca se petrecea undeva, departe de mine si nu trebuia sa-i dau importanta. Anormalul incepuse sa devina normal.

Cu citeva zile inainte de a fi batut Nelu Pintilie, am asistat iarasi la o scena la care parca ma simt si acum rusinat de indiferenta aproape totala de care eram stapinit., in momentul in care A.Pandurescu,pentru a scapa de suferintele si chinurile la care era supus, intr-un moment de

disperare, s-a aruncat cu capul in hirdaul cu ciorba fierbinte (ce fusese bagat in camera) - sperind ca in urma arsurilor sa scape definitiv din acest infern.

Gradul de dezumanizare, manifestat printr-o totala indiferenta la care ajunsesem se confirma si prin faptul ca numai in urma unor incercari de a delimita, impreuna cu alti colegi de camera, timpul cind am stat impreuna in camera 3 subsol, mi-am amintit de acesta scena. Mi-a ramaas doar in memoria vizuala momentul cind s-a aruncat cu capul in hirdau, cum a fost scos de acolo, si parca il vad cum era dus de doi colegi de camera la locul sau, in timp ce el mergea inconvoiat, iar de pe capul lui aplecat pina in dreptul genunchilor i se scurgeau resturile de ciorba. A fost asezat la locul lui pe prici in apropiere de usa, iar eu stind pe priciul de vizavi, il privesc cu totala nepasare.

Daca unele momente povestite pina acum, ma fac parca sa retraiesc acele clipe, datorita poate acelei sensibilitati omenesti care mai continua sa existe in mine pina atunci, de la acesta intimplare nu mi-a ramas decit ceea ce s-a intiparit in memoria vizuala, dupa cum se va intimpla si in cazul lui Nelu Pintilie. Cred ca nu gresesc afirmind ca in acele clipe continuam sa traiesc doar fizic intrucit sufleteste eram complet distrus. Ce a urmat dupa aceea nu mai stiu si sper sa se gaseasca cineva sa povesteasca.

Imediat dupa inchidere a venit un gardian si m-a luat, ducindu-ma la o celula de pe sectia "corectional". Nu stiu cine mi-a adus putinul bagaj si bocancii, plecasem din camera asa cum sedeam sub patura. In noua celula am gasit un detinut pe care aveam sa-l identific mai tirziu in

persoana faimosului bataus Titus Leonida. Cum a plecat gardianul din camera, a si venit la mine pentru a ma iscodi. Nu-mi dadeam seama cum era mai bine sa ma comport, ca "bandit" sau ca "reeducat" si pentru a evita discutiile cu el m-am prefacut ca adorm.;poate si din cauza

efortului depus la urcarea scarilor am adormit cu adevarat si numai Dumnezeu stie cite zile s-au scurs.

Imi amintesc doar ca intr-o dimineata, inainte de a se face ziua, am auzit intrebarea "Mai traieste?" si apoi raspunsul- "Ar putea sa scape, temperatura i-a scazut la 39 cu 5". Ma gaseam in alta camera, iar intrebarea era pusa de un alt bolnav. Cit timp am stat in celula de la "corectional" nu am aflat niciodata. Bolnavul cu care eram in noua celula era Puiu Chivulescu din Tirgoviste, student la matematica si sosit de curind dintr-un lagar din Siberia, unde fusese prizonier de razboi. Desi avea o mina rupta de la batai, m-a ingrijit asa cum numai mama ar fi facut-o. Cind mi-am recapatat cunostinta, nu-mi dadeam seama ce este cu mine. Pentru ca aveam mincarimi mi-am scos caciula de pe cap: era uda si se rupea cu usurinta. Putrezise. Incercind sa ma scarpin pe cap, sub unghiile care crescusera enorm, raminea numai par. Pipaindu-mi capul am constatat ca din moalele acestuia imi cazuse parul. Nu aveam timp sa ma gindesc ce-i cu mine pentru ca adormeam imediat. Am vrut sa-mi schimb pozitia, dar nu am putut. Cerul gurii era ca o rana si aveam impresia ca ceva atirna de el. Buzele erau uscate si ma dureau. Am cerut apa si Puiu Chivulescu mi-a dat citeva linguri, dupa care am adormit din nou. Cind ma trezeam ceream mereu apa, setea nu se mai potolea. L-am intrebat pe Puiu Chivulescu unde ma aflu si mi-a spus ca sint la infirmerie si ca el se gaseste in acesta camera de 3-4 zile si ca m-a gasit aici. Nu l-am mai intrebat nimic. Adormeam si ma trezeam cerind apa. Setea ma chinuia, cerul gurii ma durea, abia inghiteam apa, dar ceream mereu. Devenisem un adevarat vhin pentru Puiu Chivulescu. Imi amintesc ca sanitarul imi facea injectii cu o seringa mare, probabil cu glucoza sau ser fiziologic.

Puiu Chivulescu mi-a spus ca miros ingrozitor si ca ar vrea sa vada daca nu mi-am facut nevoile pe mine. Nu eram murdar; sub mine cearsaful era ud, iar paiele din salteaua pe care zaceam se infierbintasera si incepusera sa putrezeasca. Dind la o parte toata patura, a descoperit de unde venea mirosul. De la laba picioarelor si pina la genunchi facusem o adevarata colectie de puroi, iar punga de la piciorul sting se sparsese in doua locuri, la oul piciorului si sub

genunchi. Acesta era sursa mirosului de care vorbea Chivulescu. La piciorul drept punga de puroi nu se sparsese, desi ajunsese tot pina sub genunchi. Am auzit cind sanitarul a propus doctorului sa-mi faca o incizie la piciorul drept pentru a da drumul puroiului sa se scurga, dar

doctorul a refuzat. Alte amanunte mi-au fost povestite de Chivulescu; cicatricile se pot vedea foarte clar si in prezent

.

Urmare a scurgerii puroiului, organismul incepuse sa-si recapete vigoarea, iar temperatura sa scada. Cu toate acestea setea ma chinuia permanent si cosumam foarte multa apa, contrar tuturor recomandarilor. In fiecare seara Chivulescu imi aducea cite 6 gamele cu apa si mi le

punea pe noptiera, dar mie nu-mi ajungeau. Aveam o sticluta pe care o introduceam in gamela pentru a o umple, din care beam de trei ori. Auzisem ca nu este bine sa bei multa apa in cazuri cu temperatura mare, de aceea sorbeam cite putina, dar foarte des. Totdeauna, la 5 dimineata, cind se dadea desteptarea, Chivulescu batea in usa si cerea voie sa-mi aduca apa. Imi amintesc ca intr-o noapte am baut toata apa din cele noua gamele aduse de Chivulescu. O data cu consumul de apa, am inceput sa maninc si cite putin arpacas. Eram hranit cu lingura, iar

Chivulescu era nevoit sa ma trezeasca mereu deoarece adormeam cu mincarea in gura. Oricit ma sfortam sa mestec arpacasul, nu reuseam. Nu stiam de ce. La fel se intimpla si cind se nimerea o bucata de carne sau burta. Cu toata straduinta mea de a le marunti, trebuia sa le inghit tot intregi.

A venit intr-o zi doctorul, m-a consultat si l-am auzit spunind sanitarului ca lichidul a ajuns din nou pina aproape de clavicula. S-a intors peste putin timp si mi-a facut o puctie, scotind o parte din lichid. Intre timp a inceput sa ma doara urechea stinga, iar somnul pune stapinire pe mine. Sanitarul imi ia temperatura zilnic, dimineata si seara, dar refuza sa-mi spuna valoarea ei. Odata, stind cu ochii inchisi, am observat venirea sanitarului pentru a ma vedea ce fac . L-am auzit pe Chivulescu spunindu-i ca tot spatele meu este o rana si daca ar putea sa ma panseze. M-a controlat si apoi mi-a pus un pansament pe sale si pe sirea spinarii.

Intr-o seara, dupa citeva zile, cind Chivulescu fusese scos de Turcanu pentru a scrie o declaratie referitoare la niste ofiteri prizonieri in lagarele din Siberia, (dupa cum mi-a spus el), eu am incercat sa cobor singur din pat pentru a merge la tineta. Cind am coborit din pat nu m-am putut tine pe picioare si am cazut pe ciment. Nu m-am mai putut ridica si am ramas asa pina aproape de miezul noptii, cind a fost adus in camera Chivulescu. Vazindu-ma jos, m-a ridicat impreuna cu Turcanu si m-au asezat in pat, de unde nu voi mai cobori fara sa fiu ajutat de cineva, pina cind voi ramine singur in celula.

Tot atunci Chivulescu imi va povesti ca mi s-au facut citeva injectii cu penicilina, ramase de la cineva care murise si ca aceste injectii m-ar fi salvat, ajutind la localizarea puroiului de la picioare. Nu am putut afla numele celui care murise, insa in mod sigur a fost tot o victima a

reeducarii. Nu este exclus sa fi fost Nelu Pintilie, care a fost internat in urma mea. Este doar o prezumtie.

Cu tot consumul foarte mare de apa, urinam foarte putin; apa pierzindu-se prin transpiratie sau era retinuta in organism datorita dezhidratarii. Dupa scoaterea lui Chivulescu din infirmerie, dimineata, am cerut sa fiu lasat sa merg la WC-ul de pe sala, motivind ca nu pot duce tineta afara si nici nu ma pot aseza si ridica de pe ea. Cererea mi-a fost aprobata, lasindu-mi-se usa deschisa. Am coborit tinindu-ma de pat, am ajuns la perete si sprijinindu-ma de acesta am ajuns la WC. Inainte de a ma ridica de pe WC, am incercat sa-mi fac toaleta cu o bucata de cirpa.

Aceasta, dupa folosire, am avut impresia ca nu a cazut in WC si am cautat sa o indepartez. Spre surprinderea mea nu era cirpa, ci ceva moale si umed. Crezind ca este poate un vierme intestinal, am incercat sa-l indepartez. Tragind de el, simteam cu iese din mine ceva si-l

aduceam printre picioare in fata pentru a-l vedea. Cind am vazut ce tin in mina am inlemnit pentru un moment, deoarece imi scosesem din mine intestinul..."

Neculai Popa