Congresul pentru constituirea Aliantei Nationale pentru Proclamatia de la Timisoara, care a avut loc la 28 aprilie 1990, a reprezentat cea mai importanta incercare de unificare a opozitiei anticomuniste, dinaintea alegerilor. Se pusesera mari sperante in aceasta adunare a tuturor fortelor de rezistenta fata de manevrele puterii. Erau invitate partidele de opozitie, asociatiile contestare si intelectuali dizidenti de marca. Se spera intr-o sincronizare, in numele unei platforme de actiune comune. Se miza pe autoritatea simbolica catalizatoare a Timisorenilor, deschizatori ai revolutiei si autori ai Proclamatiei de la Timisoara. Prezinta asadar un deosebit interes analiza esecului acestei intruniri. Eu imi voi rezuma aici impresiile. Am fost surprins : (a) - de desincronizarea acuta intre promotorii rezistentei radicale fata de neocomunism si sustinatorii strategiilor prudente ; (b) - de grija deosebita a gazdelor, pentru a nu se "escalada" infruntarea puterii ; (c) - de reducerea discutiilor la afirmarea sentimentului anticomunist fara a se trece la o organizare efectiva.

(a) Inca de la inceput, s-a vazut ca in sala existau viziuni aproape antagonice privind infruntarea neocomunismului. Pe de o parte, "moderatii" sustineau necesitatea atitudinii prudente, evitarea "provocarii catre conflict si violenta". Venise timpul reformei politice (implicit trebuia admis ca revolutia se terminase). Comunismul trebuia condamnat, fata de comunisti trebuia sa dam insa dovada de tact, pentru a nu ii ridica impotriva Reformei. Nu avea rost sa repetam greselile trecutului, cu atitudini intransigente si razbunatoare, caci acest lucru era dezonorant si contraproductiv. A crede in solutii radicale reprezenta lipsa de realism. Pe de alta parte, "furiosii" cereau radicalizarea impotrivirii. Comunistii nu pot fi imblinziti. Sint de rea intentie si periculosi. Trebuia sa-i infruntam fatis, altfel ni se vor urca din nou in cap pe furis. Stratagemele si aminarile sint diversiuni convenabile puterii. Trebuia continuata revolutia, nu sa ne lansam intr-o reforma iluzorie, cit timp Tovarasii pastreaza pirghiile puterii. A crede in solutii de compromis reprezenta lipsa de realism. Intre cele doua curente se casca o prapastie dificil de umplut ! In orice caz nimeni nu s-a priceput sa o faca... Discutiile au consemnat mai curind pagubosul lor divort.

Elocvente au fost discutiile privind numele Aliantei. Dupa aprige dezbateri, cuvintul anticomunist a fost scos din titulatura, care a devenit "Alianta nationala pentru Proclamatia de la Timisoara". Sustinatorii stilului "ponderat" au rasuflat usurati. In schimb, adeptii "Aliantei Anticomuniste" au fost total nesatisfacuti.

(b) Daca din partea invitatilor, confruntarea radicalism - maleabilitate a fost oarecum fireasca, atitudinea organizatorilor a fost surprinzatoare. Ei s-au plasat consecvent pe pozitii extrem de prudente, indemnind adunarea sa evite orice exces, evitind deciziile, atenuind formularile ! Faptul acesta a avut un efect derutant, pentru cei ce venisera acolo catre autorii unui apel civilizat, dar ferm, la rezistenta. Aflam surprinsi ca pentru insisi autorii lui, apelul ce ne mobilizase era mai curind un strigat de demnitate decit de lupta. Ca era un document programatic pe termen lung si nu un stindard de actiune imediata. Proclamatia de la Timisoara devenea sub ochii nostri un manifest doctrinar sau... literar.

Cum se putea interpreta de exemplu refuzul gazdelor (mascat cu stratageme inabile si penibile) de a folosi semnaturile strinse in toata tara pentru punctul 8, ca baza a contestatiei candidaturii lui Ion Iliescu ?! : "Nu e bine sa provocam astfel populatia !". Amintindu-mi cum am strins chinuita mie de semnaturi pe care o adusesem din Neamt, m-am simtit pur si simplu tradat... Iar cind, manevrata in acest sens, sala a votat ca lui Ion Iliescu sa nu-i fie contestata candidatura pentru functiile pe care le-a avut in partid, ci pentru ca a mintit electoratul (ceea ce de altfel era foarte adevarat), m-am simtit revoltat. Se renuntase cu usurinta la principiul pentru care oamenii semnasera si ne mandatasera catre acel congres. Se refuza operationalizarea lui.

Am insistat ca in paralel cu contestarea lui Iliescu pentru comportare necorespunzatoare ( pe care organizatorii voiau sa o propuna spre semnare a doua zi multimii adunate in Piata Operei), sa fie inminata comisiei electorale si o contestatie pentru activitatea in CC PCR a Tovarasului Secretar, in numele punctului 8 al Proclamatiei, principiu spijinit de un numar impresionant de semnaturi. Interventia mea a fost primita cu circumspectie. S-a spus ca semnarea punctului 8 nu implica contestarea lui Ion Iliescu, ca multi semnatari care au fost de acord cu principiul nu-l vor aplicat si lui Iliescu si ca intram intr-un joc periculos. Aceasta logica m-a descumpanit. Am fost silit sa ma resemnez cu un "Redactati dumneavoastra o contestatie in acest spirit si o vor semna participantii care doresc, individual, si nu in numele vreunei asociatiei sau a semnaturilor pentru punctul 8 ". Am redactat contestatia pentru nomenclaturism comunist, impreuna cu domnul avocat Nicolae Cerveni. A fost semnata de circa 40 de persoane (Doina Cornea, Nica Leon - de exemplu). Am inminat-o organizatorilor, pentru a fi depusa Comisiei Electorale Centrale, impreuna cu cealalta, semnata de mii de participantii la mitingul din 29 Aprilie din Piata Operei. Nu stiu ce s-a mai ales din cele doua contestatii (ca si de altele de acelasi fel). In orice caz, oamenii lui Iliescu din "Comisia electorala" s-au sters cu ele la fund. Gestul de a le depune era strict demonstrativ. Ceream retelei sa se autocenzureze... Cred totusi ca e bine ca aceste contestatii au existat. Denuntarea nulitatii candidaturii zbirilor nostri era o chestiune de onoare.

Cit priveste bilbiiala celor din Asociatia Timisoara, as dori sa stiu adevarata explicatie. Poate e vorba de stinghereala de a folosi semnaturile reale pentru Proclamatie, mult mai putine decit cifra facuta publica. Pentru cei care s-au intrebat acum 5 ani unde au disparut la alegeri cei 6 milioane de semnatari, "misterul" e simplu : ei nu au existat niciodata ! S-a ajuns la aceasta cifra umflata pe urmatoarea cale : - in multe localitati din tara, caietele cu semnaturi au fost distruse de catre "oamenii de bine", la fel de agresivi peste tot; aceasta a imputinat numarul semnaturilor efective ; in fata acestei situatii, organizatorii congresului au decis sa numere semnaturile pe un alt principiu : adunind numerele membrilor organizatiilor ce s-au inscris in Alianta; ori, cifrele declarate de fiecare orgnizatie (cele politice indeosebi) erau absolut fanteziste. Asa s-a ajuns la milioanele de presupusi "semnatari"', printre care (de exemplu) erau numarati si membrii Frontului Popular din Moldova...

(c) Cea mai remarcabila caracteristica a congresului a fost sterilitatea. Toata lumea s-a inghesuit sa-si spuna pasurile (inclusiv delegatia noastra). Abuzurile puterii au fost descrise, denuntate, infierate. Intimidarea la care era supusa opozitia si diversiunea cu care era paralizata contesatia au reiesit cu claritate. S-a vorbit prea mult despre necesitatea iesirii din comunism. Si prea putin despre cum ar trebui procedat. Am avut parte de discursurile de rigoare din partea celor mai faimosi opozanti : foarte frumoase dar lipsite de planuri de actiune. Astfel incit, la sfirsitul congresului nu se discutase nici o masura concreta de organizare a rezistentei. Se formase doar un comitet de reprezentare. Simptomatic, nu s-a stabilit nici macar urmatoarea intilnire, urmatorul pas. Era, pentru cine avea curajul sa si-o spuna, un mare fiasco. O ocazie importanta fusese ratata. Nu e deci de mirare ca, dupa constituire, Alianta pentru Proclamatia de la Timisoara, principala grupare a opozitiei, nu s-a mai intrunit niciodata... !

Am fost intrebat atunci si de atunci de ce eram atit de radicali, tocmai noi, care veneam dintr-o zona "molcoma". Explicatia pentru acest aparent paradox, pentru atitudinea "dura"pe care au avut-o membrii delegatiei "Dialog-Piatra Neamt", in toate luarile lor de cuvint, este continuta in articolele anterioare. Veneam dintr-o zona sinistrata de comunism, in care raminerea la putere a Tovarasilor si efectele ei nocive era mai limpede ca in alte parti (Timisoara de exemplu). Eram indirjiti direct proportional cu neputinta si ingrijorarea noastra. Am cerut asumarea unui anticomunism limpede si a unor masuri concrete de organizre a rezistentei, pentru ca asa zisele "tactici prudente" nu faceau decit sa mareasca spatiul de manevra a puterii, sporind confuzia generala. Aveam efectiv nevoie, pentru a putea actiona local, cu o mai mare legitimitate, sa ne integram intr-o manifestare anticomunista coerenta, la nivel national. De aceea am cerut asumarea fara eufemisme a anticomunismului aliantei. De aceea am cerut implicarea ei oficiala in mitingul din Piata Universitatii. De aceea am cerut unitatea politica si denuntarea alegerilor.

La incheierea congresului, au mai avut loc citeva discutii aprinse in curte. Apoi lumea s-a imprastiat. A aparut atunci domnul Emil Hurezeanu, care dorea sa relateze pentru Europa Libera desfasurarea marelui eveniment, pe care il ratase integral. Cum nu putea da peste organizatori, domnul Hurezeanu ne-a propus noua, doi membri de la Dialog, singurii participanti peste care a mai dat, sa facem o relatare ( mai facusem una, pe 27 ianuarie, din Piata Victoriei...). Lucrul se inscria in nota de absurd a zilei. Astfel s-a facut ca Timisorenii au auzit in acea seara relatarea despre Congresul lor, din gurile a doi pietreni rataciti (ratacitori). Am povestit acest detaliu pentru a se intelege reactia lor de a doua zi, cind am vorbit din balconul operei, reactie care la rindul ei a determinat continuarea aventurii noastre. Am vrut de asemenea sa semnalez surpiza pe care mi-a produs-o acelasi domn Hurezeanu, cind ne-a indemnat sa muiem tonul, daca vrem ca dialogul cu noi sa fie transmis : "Sinteti prea agresivi, nu e momentul pentru asa ceva; cei din redactie nu vor accepta sa puna in emisie opinii extremiste". Noi incercasem sa ne spunem oful cu diversiunea alegerilor si restauratia comunista...

Neputindu-ne digera nemultumirea si nedumerirea fata de modul cum decursese congresul, am cautat locul unde se retrasesera organizatorii. Am gasit citiva, si citiva invitati la sediul societatii Timisoara. Initial ni s-a spus ca sint intr-o reuniune inchisa, dar in fata insistentei noastre de a le impartasi niste opinii si de a le inmina niste propuneri, ne-au primit inauntru. Le-am inminat o lista cu propuneri pentru Alianta (implicarea oficiala in Piata Universitatii etc). Apoi am ramas impreuna cu ei. S-a stirnit o discutie in jurul unei cutii cu vin. Oficia domnul Mihet, unul dintre conducatorii societatii "Timisoara". Care ne-a umplut de uimire...

Mai intii, am aflat ca o delegatie a societatii se intilnise nu de mult cu domnul... Ion Iliescu. Care a ascultat cuminte explicatia spiritului punctului 8, pe care l-a gasit justificat, benefic... ("Bateti la usi deschise... !")... Trebuia insa procedat cu tact, pentru a se evita tensiunea. Domnul Iliescu ceruse un ragaz pentru a se ocupa personal cu aplicarea punctului 8. Avea insa nevoie de mina libera, de a nu i se baga "sula in coaste". Apoi am aflat ca domnul Iliescu are charisma, ca e bine intentionat si singurul in masura sa actioneze eficace. In orice caz, sansele de reusita cu el de partea noastra sint mult mai mari.

Aceste consideratii ne-au lasat literalmente cu gura cascata. Imaginea lui Iliescu - epurator de securicomunisti era atit de fantastica, era atit de neverosimil ca cineva (matur) sa o creada, incit nici acum nu stiu daca Mihet nu-si batea joc de auditoriu. Totusi George Serban a confirmat mirabila intilnire, in conferinta de presa de a doua zi. Aceste elemente se cuplau suparator cu bizareria comportarii organizatorilor congresului, dadeau o explicatie alarmanta indemnului de a nu ne mai lega de Iliescu. Semnalez acest moment inexplicabil, in speranta unor lamuriri ulterioare.

In orice caz, descumpanirea noastra se adincea.

A doua zi a avut loc mitingul din Piata Operei. O atmosfera destinsa, frumoasa, optimista, invaluia mitingul. Mirosea a libertate... Priveam multimea din acel balcon istoric, cu o emotie gituitoare. Am fost si ramin plin de veneratie pentru curajul acelor timisoreni care au explodat in decembrie. Dincolo de toate analizele minimalizante, izbucnirea lor miraculoasa e un reper pentru istoria romanilor. Si un punct de sprijin pentru sufletul si demnitatea lor. Admiratia si recunostinta fata de fenomenul Timisoara '89, m-au ajutat deseori, in ultimii ani, sa trec peste senzatia paralizanta de zadarnicie. Au vorbit cu sete multi dintre liderii opozitiei veniti la congres. Se simteau si izbuteau mai bine la microfon, decit in momentele in care trebuia organizata o rezistenta eficace. Imi parea ca sintem din pacate un neam de tribuni si nu de ingineri ai libertatii... Nu era insa usor sa depasesti emotia si sa ramii lucid. Eu de exemplu am avut un moment in care mi s-au taiat picioarele, inundat de o fericire si de o mindrie... probabil nejustificate. A fost clipa in care, dupa ce s-a anuntat ca voi vorbi in numele asociatiei Dialog- Piatra Neamt, piata a scandat indelung : Piatra Neamt ! Piatra Neamt !...

Era probabil manifestarea de multumire a timisorenilor pentru actiunile noastre de solidarizare cu lupta lor (se pare, un caz aparte in Moldova, pina la acea data). Sau expresia sperantei lor ca "se misca Moldova", masura dorintei de a fi intelesi si sustinuti. Putea fi si efectul relatarii noastre la Europa Libera, din seara precedenta. Sau pur si simplu un salut pe care l-am supralicitat.

Luciditatea ofera asadar interpretari variate ale acelei ovatii. Eu insa mi-am extras din ea multumirea pentru tot ce facusem. Si mai mult, simtindu-ma rasplatit disproportionat, m-am pomenit asaltat de o enorma dorinta de a merge mai departe, de a confirma entuziasmul acestor oameni. O betie de un minut, a carei efect avea sa se prelungeasca, obligindu-ma la o indelungata zbuciumare. In acest cadru s-a inscris pateticul meu discurs, din care redau un fragment :

Lipsa informatiilor, perfidia actualului guvern care s-a strecurat in locul lasat liber de revolutie, au dus la inchegarea Monstruoasei Coalitii Impotriva Revolutiei. Avem datoria de a ne apara. Situatia grea din Moldova- neeliberata,si baia de libertate pe care am trait-o in Piata Universitatii ne-au intarit decizia de a va ruga : nu ne lasati, sa stringem rindurile pentrune apara, acum, cu toti o data ! Pentru ca revolutia nu s-a facut impotriva unui om... Nu s-a facut pentru indepartarea clicii conducatoare... Nu s-a facut pentru cirpirea societatii comuniste... Si nici macar pentru schimbarea unui sistem social... Ea s-a facut pentru apararea speciei umane pe teritoriul romanesc !

Cine n-a venit din anticamera camerei de gazare, Din curtea lagarului de exterminare, De pe muchia prapastiei indobitocirii, De pe pragul de a trada conditia umana,Din starea de coma in care ne-a adus sida zisa "comunista",Nu va intelege DORUL NOSTRU DE LIBERTATE...

S-au terminat cuvintarile si conferintele de presa incendiare. Invitatii au plecat. Timisorenii au ramas, cu ambitia de a fi in continuare motorul unei revolutii deraiate. Seara, inainte de a pleca la gara, am mai trecut o data prin piata in care se organizase "zona libera de comunism" din Timisoara si se desfasura fara oprire mitingul de solidarizare cu Piata Universitatii. Atmosfera era animata. Se tineau discursuri de la o mica tribuna. O anume oboseala plutea totusi in aer. Mi-au revenit in minte evenimentele ultimelor doua zile. Si am simtit clar ca, in acel moment, inima confruntarii se mutase la Bucuresti.

(va urma)