In drum catre Timisoara, unde avea sa se desfasoare Congresul pentru Proclamatia de la Timisoara (28-29 aprilie), delegatia asociatiei Dialog-Piatra Neamt s-a oprit in Bucuresti, pentru a lua pulsul Pietii Universitatii. Mai intii ne-am scaldat in marea de oameni care, adunati sub balconul Universitatii, oficiau protestul anticomunist. Am trait sentimente greu de descris. Dupa atita zbucium singuratec, dupa atita incordata asteptare, izbucnirea incandescenta a Pietei ne-a imbatat; ne-a inundat o irezistibila fericire. Ne simteam in sfirsit la locul nostru, reintrasem in istorie, evadati dintr-un cosmar ce parea a lua sfirsit. Eram inconjurati de oameni normali, demni, trezi, hotariti, solidari, calzi. Eram impreuna cu camarazii nostri de suferinta, hotariti sa puna punct farsei, sa faca dreptate, sa-si elibereze viitorul. Strigam cu totii, alungind ceata si paralizia indelungata. Un val de constiinte eliberate se zbuciuma descatusind energie. Oamenii povesteau ce se intimpla peste tot in tara. Vedeam ca, departe de a fi un caz izolat, experienta noastra era tipica. Dar intilnindu-ne aici, devenisem o forta.

Desigur, imaginea pe care Televiziunea o propaga in tara falsifica cu nerusinare realitatea mitingului. Stiam asta, asa ca nu ne-a surprins faptul ca "golanii" si " elementele destabilizatoare" erau oameni de calitate, de toate virstele, de toate profesiile, de toate originile. Nu m-am mirat sa intilnesc in Piata "huligani" de mare calificare, profesori universitari, oameni cu doctorate sau mai multe facultati, studenti si elevi de virf. "Scursura" pe care regimul o denunta, era ceea ce avea tara mai constient. Nu mi-e teama sa spun asta nici azi, cind "neutrii", care "nu s-au bagat in mocirla" atunci, incearca sa-si ascunda lasitatea, indiferenta sau complexele cu dizertatii savante privind luciditatea de care ar fi dat, chipurile, dovada.

Cuvintarile din balcon erau incendiare, de o monotonie probabil inevitabila. Se pare ca se ajungea la microfon oarecum anarhic, ceea ce genera spontaneitate. Totusi, se simtea lipsa unor oratori inzestrati, si in acelasi timp creditati de multime. Multi dintre diversii necunoscuti care s-au perindat la microfon au spus lucruri remarcabile, intr-un mod remarcabil. Cu toate acestea, multimea avea tendinta (pe care nu o voi discuta acum) sa aprecieze mai mult un discurs mai slab, daca oratorul era "o personalitate" cunoscuta. De altfel se si cerea in continuu ca "sa vina personalitatile" (Liiceanu, Blandiana, Cornea etc).

Am interpretat aceasta foame de lideri cunoscuti, ca un amestec de microbism, cult al personalitatii si dorinta de protectie. Oamenii simteau nevoia sa arate celorlati ca Piata nu era ceea ce se spunea la televiziune, ci locul de intilnire a valorilor romanesti hotarite sa intrerupa impostura non-valorii represive.

Cunosteam bine siutuatia din provincie, faptul ca manifestatia era perceputa cu totul eronat de catre cetatenii educati exclusiv de televiziune, presa puterii si zvonurile informatorilor. Nu puteam deci decit sa fiu cu totul de acord ca implicarea personalitatilor politice si culturale in miting era foarte importanta pentru a combate imaginea pe care puterea incerca (cu succes) sa o propage. Mi se parea chiar ca fara o masiva implicare a celor mai cunoscuti oameni politici, scriitori, actori etc, exista riscul ca puterea sa treaca la represiune impotiva manifestantilor, la adapostul etichetei de "huliganism destabilizator".

De aceea m-am indreptat catre sediul Grupului pentru Dialog Social, unde stiam ca se aduna "floarea intelectualilor dizidenti", in dorinta de a le explica situatia din provincie si a-i indemna inca o data la implicare. O mai facusem cu relativ insucces la 26 ianuarie si 14 februarie (voi reveni cu detalii in alt context). Avusesem deja ocazia sa sesizez cu neplacere discrepanta dintre potentialul combativ real redus al acestui grup (aproape exclusiv livresc si foarte depasit de evenimente) si creditul pe care il avea, mai ales la generatia tinara. Stiam ca foarte multi tineri intelectuali asteptau linia justa si exemplul de la GDS, pe care il asaltau necontenit (si fara succes) cu rugamintea de a li se pune in frunte. M-am hotarit asadar sa-i mai atac o data, "instigindu-i" sa-si asume mitingul.

La sediul GDS, am gasit grupul fierbind exact pe aceasta tema. Discutii aprinse opuneau ramura care dorea implicare (Stelian Tanase, Gabriel Andreescu etc) de cea care sustinea conservarea caracterului de instanta civica neutra, de focar de cultura neintinat de jocul politic (Mariana Botez etc). S-au spus toate banalitatile academice in jurul acestei teme. Atmosfera vadea nehotarire, confuzie, vedetism, teama. Am iesit pe hol, o data in plus dezamagit, chiar revoltat. Aici am cazut peste o discutie aprinsa pe care o consider elocventa. Domnul Gabriel Liiceanu era asaltat de doi tineri (in jur de 20 de ani, mi-ar place sa-i reintilnesc), care venisera din Piata, pentru a cere... implicarea grupului in manifetatie. Argumentele lor erau foarte aproape de cele pe care le-am expus mai sus : se simteau amenintati de propaganda televizata a puterii, care pregatea represiunea; doreau girul intelectualilor de la GDS, a caror prezenta in balconul Universitatii ar fi trimis tarii semnalul ca puterea minte si ca mitingul este altceva decit o adunatura de huligani; credeau ca popularitatea unora ca domnul Liiceanu ar fi intarit manifestatia, numeric, calitativ, energetic.

Domnul Liiceanu rezista cu o hotarire care m-a surprins. In interventiile mele anterioare la GDS, el fusese printre cei mai fermi sustinatori ai implicarii neretinute ("M-ar nemultumi daca mi-as vedea studentii cufundindu-se azi in Platon, in loc sa participe la infruntare" - spusese el in februarie). Ca sa nu mai vorbim de declaratiile sale publice, transante si inspirate. Acum insa, era indisponibil pentru balcon. Argumentul sau era "nu doresc sa fiu tribun, cuvintarile catre mase imi repugna".

Discutia, in care m-am implicat si eu - incercind sa fac o punte intre avintul necenzurat al tinerilor si cenzura intelectuala a filozofului - a continuat citeva ore. Domnul Liiceanu, in vadita incurcatura, nu ceda implorarii, desi dadea toate asigurarile ca e alaturi de miting si ca participa la el ca spectator. Mi-a fost frica de un refuz si de ceea am incercat sa obtin un compromis : am reamintit obiectivele GDS-ului (insanatosirea societatii civile romanesti) si faptul ca ne aflam in fata unei confruntari grave, din cauza lipsei de dialog intre putere si manifestanti. Am aratat ca ar fi fost foarte firesc ca GDS-ul sa se implice pentru a gasi calea acestui dialog. Era insasi ratiunea existentei sale.

Domnul Liiceanu a reactionat imediat pozitiv la aceasta sugestie. Ne-a parasit si a intrat in sedinta grupului. De pe hol am simtit o sedinta furtunoasa. Dupa aprigi dezbateri, usa s-a deschis si am fost invitati si noi inauntru. Se hotarise ca grupul sa faca public un apel la dialog intre manifestatie si putere si sa-si propuna serviciile pentru a-l media. Am participat la redactarea acestui mesaj si am rasuflat usurat cind m-am vazut cu hirtia in mina. M-am angajat sa il fac sa intre pe postul de televiziune.

Am pornit singur la televiziune pe la ora 8 seara. Stiam ca e o citadela inabordabila. Aveam insa o idee, pe care am pus-o in aplicare si care a functionat. M-am prezentat la poarta si l-am cerut la telefon pe domnul Petre Popescu (redactor cu rol cheie in " revolutia televizata" ). I-am spus ca am un mesaj important din partea Grupului pentru Dialog Social, care ar putea linisti spiritele si cobori tensiunea : "Porumbelul pacii este in miinile dumneavoastra !". M-a chemat imediat inauntru. Aici a trebuit sa-i zimbesc in timp ce m-a imbratisat (fusesem in televiziune in decembrie 1990 si m-a recunoscut). E unul dintre cele mai penibile momente pe care l-am indurat, in numele cauzei... Dupa citeva amabilitati fortate, domnul Popescu a luat mesajul, l-a citit si m-a asigurat ca il va pune la primul jurnal. A fost intr-adevar pus la ora 9 seara.

Acum pot explica de ce m-am dat atit peste cap pentru acest apel al GDS-ului. Nu pentru ca as fi considerat arbitrajul lor ca normal sau binevenit. Locul lor era de partea manifestantilor, nu ca mijlocitori de dialog. Dar speram ca aparitia lor in balcon, si mai ales transmiterea la televiziune a ofertei lor de mediere sa faca o anumita impresie in zone ca acelea din care veneam, si sa protejeze manifestantii din tara de furia multimii instigate. Faptul ca intelctuali cunoscuti propuneau o MEDIERE, insemna ca in Piata sint oameni seriosi, care vor ceva de la putere, nu un grup de vagabonzi turbulenti. Consideram pararea dezinformarii ca esentiala.

De la televiziune, m-am intors in Piata Universitatii. Intr-un vulcanic entuziasm, mitingul continua. La balcon, spre enorma satisfactie a multimii, aparusera reprezentantii GDS-ului. Stelian Tanase a tinut un discurs indelung ovationat, in care a citit si oferta de mediere. O anume retinere se rupsese. Tot mai multi intelectuali cunoscuti s-au implicat in miting, ridicindu-i substanta si micsorind marja represiva a guvernantilor.

Atunci am cunoscut pentru prima data liderii asociatiilor organizatoare si atmosfera din spatele balconului. Un adevarat soc. O absoluta anarhie domnea in cele citeva camere de la etajul Universitatii. Personaje pestrite se ciocneau in discutii aproape isterice : studenti, actori, cintareti, reporteri, scriitori, luptatori din decembrie etc. Se faceau guverne provizorii si pronosticuri fabuloase privind victoria apropiata. Se debitau ineptii despre "tara e cu noi". Se comentau acid manevrele puterii. Se condamnau crimele comuniste. Se discutau tot felul de scenarii secrete. Se proferau sentinte la adresa celor prezenti sau absenti. Domnea un talmes-balmes desvirsit, care m-a emotionat si m-a infricosat in acelasi timp, efect manifest al marii tensiunii care apasa participantii si a diversiunilor pe care nu aveau cum sa le pareze.

Oricit am incercat sa expun unora situatia din Piatra Neamt si sa le atrag atentia asupra implicatiilor, nu am gasit nici o audienta. Eram privit cu suspiciune sau cu antipatie. Facem nota discordanta fata de entuziasmul general, cu apelurile mele la luciditate. Imi amintesc cita mirare si dezaprobare am stirnit spunind ca : "Daca alegerile au loc, va veti pomeni cu 10 FSN-isti din 10, din judetul Neamt !" sau "pietrenii sint decisi sa vina la Bucuresti sa va invete minte !". Imaginati-va cum cadeau aceste remarci, intr-o atmosfera in care mai nimeni nu se indoia de victoria opozitiei in alegeri, sau de simpatia tarii fata de manifestatie.

O data in plus, Bucurestiul traia la alta temperatura decit restul tarii. Si Bucurestenii nu pareau a-si da sema de asta. Cu totul speriat de ceea ce mi-a fost dat sa aud in spatele balconului in acea seara, m-am indreptat catre gara. In noaptea aceea, in drum spre Timisoara, ma decisesem sa fac orice pentru a deschide opozitiei ochii aupra implacabilei restauratii comuniste.

( va urma )