In conditiile descrise in articolul precedent, rezultatul activitatii asociatiei noastre (Dialog Piatra Neamt) era absolut nul. Nu reusisem sa ne convingem concetatenii ca era necesar un proces al comunismului sau macar o analiza a lui. Nu reusisem sa-i determinam sa participe la activitatile noastre (conferinte, vizionari, dialoguri, mitinguri etc). Nu reusisem sa contracaram in vreun fel propaganda puterii (presa, televiziune, informatori). Nu reusisem sa facilitam structurarea partidelor anticomuniste. Nu reusisem sa punem mina pe vreun secret al securitatii. Nu reusisem sa stimulam schimbarea conducatorilor "cu experienta" din diversele posturi din care manevrau. Nu reusisem sa ajutam sindicatele sa se emancipeze. Nu reusisem sa impiedicam macar un singur furt sau abuz. Nu reusisem sa facem ceva incit cuiva sa i se faca dreptate. Nu reusisem sa scoatem presa locala din miinile tovarasilor redactori. Nu reusisem sa aflam cine sint figurile sumbre care ne dadeau tircoale. Nu reusisem sa determinam pe cei mai respectabili cetateni "sa se bage" in confruntarea politica. Nu reusisem sa evitam infiltrarea rindurilor noastre cu aventurieri sau agenti. Nu reusisem nimic. Ne zviroleam ca pestele pe uscat. Vazind zadarnicia actiunilor noastre "de societate civila", ne-am concentrat eforturile in cele doua directii care ne ramineau : contestatia frontala si opozitia politica, incercind sa ne sincronizam cu miscarile la nivel national.

In chiar statutul asociatiei era prevazuta sprijinirea unei vieti politice democratice, normale. Contrar curentului "apolitic", noi ne propusesem o implicare energica si fatisa in ajutorul opozitiei anticomuniste.Consideram ca in situatia in care se afla atunci Romania, consolidarea opozitiei anticomuniste nu era o operatie de partizanat, ci un gest elementar de patriotism si de civism, un act de rezistenta si demnitate. Doream desigur ca opozitia sa fie unita, ferma, eficace si de calitate. Conditiile locale (putinii care se aruncasera in "politica" se cunosteau toti si aveau nevoie unii de altii) si circumstantiale (nuantele de doctrina politica erau nesemnificative, cit timp tara nu era eliberata) impuneau unitatea. Aceasta ne-a determinat sa invitam in asociatie cit mai multi membri ai partidelor, oferindu-le astfel un cadru de intilnire si de actiune coordonata. Erau inscrisi in "Dialog" presedintii si vicepresedintii PNT, PNL, PND etc. si mmbrii lor cei mai activi. Ba chiar la inceput au fost si membri ai FSN-ului, care se declarau revolutionari si anticomunisti. Acestia aveau sa se retraga curind dupa ce actiunile noastre audevenit incomode. Am creat asadar un cadru de dialog politic, de sincronizare (s-au organizat actiuni comune). Aveam chiar impresia pe atunci ca nici nu exista deosebiri si interese partinice, decit in mod formal. Ulterior am avut insa usturatoare dezmintiri ale acestei iluzii.

Dau ca exemplu de derizoriu politic, vizita electorala a domnului Radu Cimpeanu la Piatra Neamt (7 aprilie). Aceasta a decurs relativ bine, dar probabil domnul Cimpeanu nu stie nici azi ca sala Casei de Cultura in care a cuvintat in spirit "strict liberal" era plina cu simpatizantii opozitiei de cele mai diverse coloraturi,ca oamenii care l-au protejat la iesire de minia poporului adunat sa-i aplice o lectie usturatoare erau mai curind din Dialog decit din PNL, si ca sala hotelului Ceahlau in care a avut loc seara "petrecerea liberala" era plina cu alde mine, foarte ne-liberali la acea ora, dar perfect dispusi sa-l ajute...

Ca domnul Cimpeanu nu parea constient de realitatea locala, au dovedit-o interventiile sale din aceea imprejurare. Intrebarile pe care i le-am pus, atit in conferinta de presa cit mai ales seara la masa (am stat o ora de vorba cu dumnealui) mi-au confirmat ca, la aceea data nu credea ca unitatea partidelor de opozitie e absolut necesara si nu realiza ca intr-un loc ca Piatra Neamt separarea in "partide" nu era numai contraproductiva dar era si absolut artificiala (ridicola) ; nu parea constient de intentiile de vot ale populatiei, pronosticurile domniei sale frizind gluma ; nu avea intentia sa sara in apararea manifestantilor anticomunisti, care sfidau puterea de citeva luni pe strazile capitalei si erau tinta represiunii si acuzatiilor de huliganism destabilizator; considera ca revolutia s-a terminat si a venit vremea construirii politice ; nu considera ca riscul ca "liberalizarea" sa se traduca prin imbogatirea securicomunistilor este atit de grav incit sa oblige strategia liberala la masuri de contracarare a fenomenului. Aceste clarificari, pe care domnul Cimpeanu mi le-a prilejuit personal, mi-au cazut greu si mi-au sporit panica.

Am facut tot ce am putut pentru a estompa linia "partinica" care fragmenta inutil micro-opozitia locala. Cunoscind tot mai bine realitatea slabiciunii lor, ne-am hotarit sa mergem pina la capat, ajutindu-i sa-si compuna listele electorale, extrem de anemice (cind iti numeri membrii pe degete, oamenii de valoare se feresc de implicare ca dracul de tamiie, iar veleitarii se agita, nu e usor sa produci liste...). Desi nu aveam nici o iluzie privind reultatul "alegerilor", ni s-a parut ca nu putem sta cu miinile in sin in fata crizei grave pe care o acuza opozitia.

Am sa incerc sa descriu sedinta asociatieiin care ne-am decis sa sarim in ajutorul partidelor, oferindu-ne sa le completam listele (desigur, in partea de jos !) :

"- Cine se ofera pentru lista PNT ? Poate tu X, ca-ti place Coposu... Poate tu Y,ca ai avut tatal in PNT ? Poate dumneavoastra, doamna Z, ca sinteti bisericoasa ? Hai domnule U, va rugam, mai e nevoie de cineva... Sa trecem acum la lista PSDR; aici situatia e foarte grava; e nevoie de 7 candidati... Haide V, nu conteaza ca nu esti social-democrat, nu-i putem lasa lui Iliescu monopolul, lista asta ar putea fi importanta pentru muncitori... Haide W, ca iti poti conserva statutul de independent.... Totusi, sint prea multi independenti pe lista. Nu e credibil, ar trebui ca unii sa se inscrie in partid. Ar fi bun U, ca are priza in mediul muncitoresc. - Da, dar am fost asezat deja pe lista PNT ! - Nu e nimic, iesi tu de la PNT si intri in PSDR si intra S de la PND in PNT.- Asadar, trebuie sa ma inscriu in PSDR, dar astia sint cam pe stinga pentru gustul meu... ? - Iar eu in PNT, desi n-am chef de politica de partid... ? - Va rugam, in numele cauzei... ! - Bine, daca trebuie, dar macar sa intru in PNL, ca sint mai curind liberal. - Nu mai e nevoie de liberali, trebuie sa intri in PSDR Ce importanta mai au fleacurile, nu putem lasa listele in halul asta... "

Dialog incredibil nu-i asa ? Si totusi a avut loc ! In citeva ore (era criza de timp) membrii apartinici ai asociatiei Dialog au burdusit (si asa, multi din membri de partid inscrisi in Dialog erau pe liste) listele electorale ale opozitiei. Intr-un gest disperat (tragicomic) : nu ne indoiam nici unul de rezultatul catastrofal al "alegerilor". Asa au ajuns Viorel si altii "PSDR-isti". Asa am aterizat eu pe lista PNT-CD, inscriindu-ma ca independent (am strins si 256 de semnaturi) si avind ca platforma : Proclamatia de la Timisoara. Asa a inceput foarte scurta mea cariera electorala... Sper ca aceasta istorie sa redea atmosfera...

Pe masura ce se apropiau alegerile, farsa aparea tot mai net. Populatia era absolut hipnotizata, opozitia nu avusese timp sa se infiripe, campania electorala NU A EXISTAT, fiind total anihilata de intimidare si confuzie. In judetul Bacau, un PNT-ist a fost ucis pe cind incerca sa puna afise. La noi oamenii au evitat riscurile. Nu s-au mai aratat de loc... Le era tuturor teama, caci necontenit apareau "oameni de treaba", extrem de agresivi, care amenintau cu exterminarea pe "vinzatorii de tara ". Nu stiam cine sint provocatorii. Agentii securitatii au putut opera nestingherit : listele lor nu au putut fi obtinute, pentru a ne putea feri de ei, pentru a-i putea dezamorsa. In numele "evitarii razbunarilor" reteaua lor a putut plamadi opinia publica... Nu stiam nici macar cine sint, ce pot si ce vor cu adevarat candidatii nostri, caci ne intilnisem de curind si trecutul politic lipsea.

Oripilat de posibilitatea de a propune informatori ai securitatii pe listele noastre (PNT, PNL etc) si incercind un experiment sugestiv, am cerut audienta la prefectul interimar al judetului Neamt. Am fost primit si am cerut (in numele asociatiei Dialog) conducatorului administratiei judetului sa procedeze cumva pentru ca pe listele electorale sa fie depistati informatorii securitatii. M-a privit stupefiat. "Nu pot face asta, nu am caderea." Am cerut atunci ca macar lista noastra electorala (PNT-CD si independenti din Dialog ) sa fie verificata. Prefectul era tot mai stingherit : "- Eu nu am cum sa determin o astfel de verificare. Nu am acces la listele fostilor informatori ai securitatii. - Bine dar presupun ca exista niste arhive undeva. In miinile unei anume institutii. Care se afla in acest judet, al carui prefect sinteti. Nu ramine decit sa le cereti sa faca o verificare, cit se poate de legitima ! - Domnule Rosca, eu nu am nici un control asupra lor. Ei tin direct de Bucuresti. As putea doar sa-i rog, dar n-am nici o putere acolo. - Dar ce inseamna "Acolo" si cine sint "Ei", domnule prefect... ?" La care, domnul Buruiana a facut un gest cu degetul sub birou, mi-a zimbit chinuit si mi-a soptit : "Stiti bine cine, sint cei care ne asculta probabil in acest moment..." M-am retras, cu o si mai acuta senzatie de cosmar.

Am facut un disperat efort demai salva cite ceva. In ultima zi de depunere a listelor, am reunit presedintii partidelor locale (in afara de PNL, care adoptase politica izolationista indicata "de la centru") si i-am determinat sa telefoneze la Bucuresti, conducerii partidelor lor, cerind aprobarea pentru ca la Piatra Neamt sa ne prezentam pe lista comuna. Atit conducerea PNT-ului cit si a PSDR-ul au refuzat raspicat. Degeaba li s-a explicat ca nu exista reale deosebiri partinice locale, dar in schimb e o mare nevoie de unitate. Domnii de la centru au dat raspunsuri care ii situau undeva in luna. E drept ca si "liderii" locali taceau milc atunci cind erau cadoristi de la Bucuresti cu cele mai aberante pronosticuri : PNT-ul va avea oricum 50%, nu e bine sa le divida cu ceilalti, PSDR-ul va lua singur citeva locuri, nu trebuie sa se piarda pe o lista comuna etc. In fata "prognozelor" utopice si a refuzului unirii listelor, ne-am simtit inca si mai descurajati, si mai disperati. Vedeam cum opozitia se lasa indreptata docil spre abator. Si stiam ca va plati Romania.

Pe de alta parte si "societatea civila" (?) din Bucuresti se decisese sa depuna liste separate formate numai din independenti pur singe... Am fost si eu consultat in acest sens : mi s-a propus a zecea pozitie intr-o companie foarte magulitoare, impreuna cu domnii Liiceanu, Tanase etc, din cadrul Grupului Pentru Dialog Social - Bucuresti. Am raspuns domnului Radoaca (care se ocupa de lista respectiva) ca sint impotiva principiului listelor "independente" si ca nu inteleg de ce respectivii intelectuali de prestigiu nu se inscriu pe listele opozitiei, pentru a le intari.E drept ca nu era de loc sigur ca ar fi fost acceptati de catre grupul celor ce intrasera primii in barca partidelor si pretindeau pentru asta locurile din fata... In orice caz, trebuia incercat, pentru a oferi electoratului o alternativa de calitate. Se pare insa ca pe la GDS apolitismul, infantilismul si vedetismul disident faceau ravagii. Este aproape induiosator ce soc au acuzat respectivii in fata esecului absolut al listelor lor.... Aceeasi "priza" au avut si listele opozitiei dezbinate din Neamt !

Mitingurile de protest fata de sugrumarea revolutiei (de la Bucuresti, Timisoara etc) stirneau la Piatra Neamt nedumerire, frica si animozitate. Noua, aceasta reactie, pe care nu o puteam influenta (vezi explicatiile in articolul precedent ) ne sporea alienarea si indirjirea. Facusem publica adeziunea fata de Proclamatia de la Timisoara, a carei aparitie (la 11 martie 1990) oferise revolutiei o platforma echilibrata. Din acel moment, tensiunea in jurul nostru a inceput sa creasca. Ea a devenit exploziva dupa mitingul pe care l-am facut la 25 Martie 1990. Pentru ca la acel miting am pacatuit grav (vorba lui Roman : "Ne-am demascat !" ). Nu numai ca am cerut continuarea Revolutiei si am denuntat tradarea ei de catre putere, dar in plus am tratat marea diversiune de la Tirgu Mures ca pe o inscenare menita sa relegitimeze Securitatea. Lozincile pe care le-am purtat si strigat cu acel prilej erau destul de explicite : "Demonstratiile tulbura linistea vinovatilor"; "Unii mor, altii profita !"; "Vrem stabilitate, daca e dreptate !"; "Doar armata e securitatea tarii ! "; " Demascati informatorii !"; " Nu-i vrem la galere, dar nici la putere !";" Cine si-a vindut constiinta pentru un scaun, trebuie sa-l piarda !"; "Pietreni, nu pe la spate se cumpara dreptate !"; "Au mintit poporul cu televizorul"; " Acum !"; "I-am lasa, dar vezi ca nu ne lasa ei pe noi ! "; "Jos comunismul !"; "Vesnica recunostinta Timisoarei !..." Se pare ca Timisorenii, auzind de manifestatia noastra de sustinere au dedus (usurati) ca "Se misca si Moldova...". Ei nu asistasera la manifestatie, pentru a vedea ca eram de fapt un pumn de oameni, inconjurati nu de iubirea, ci de retinerea sau ostilitatea generala, din ce in ce mai indirjiti, mai izolati, mai disperati. In general nici la Bucuresti, nici la Timisoara nu era perceputasituatia din "zonele rosii", peste care nu trecuse nici macar boarea unei schimbari.

Am facut eforturi aproape grotesti. Unii dintre noi n-am facut nimic altceva in aceea perioada. Eu am cerut "concediu fara plata pentru continuarea revolutiei"... si, fiind refuzat, am apelat la un concediu de studii (la care aveam dreptul pentru al doilea examen de stat). L-am folosit integral pentru protestul anticomunist... Fara nici un efect... decit stoarcerea materiala, energetica si sufleteasca. Senzatia de stupefactie, de frustrare, de sufocare, de revolta crestea continuu. Eram tot mai buimaciti de ceea ce se intimpla. Intelegeam tot mai clar ca lumea nu are de gind sa se angajeze intr-o confruntarea cu puterea, ca oamenii sint in general dispusi sa-i lase pe vechii Tovarasi sa conduca mai departe. Fusesera vaccinati cu teza : "Sa-i lasam mai intii sa ne arate ce pot !". Erau impermeabili la semnalul nostru de alarma privind pericolul unei asemenea usurinte. Ba chiar, indispusi de incapatinata noastra dorinta de revolutie, pentru a-si proteja "linistea", erau capabili sa se asocieze la reprimarea noastra.Era ca un cosmar. Degeaba faceam analize si puneam variate diagnostice : dezinformare, manipulare, degradare, inertie, prostie, rautate, inconstienta, lasitate, interes, complicitate, egoism, oboseala etc. Faptul raminea fapt : tovarasii nostri de intemnitare si batjocorire nu voiau sa "vina cu noi" si sa-si rastorne stapinii. Oamenii erau imuni la revolutie. Dupa un viol indelungat, nu aveam parte de solidaritatea colegilor de umilinta. Ori acest lucru era atit de trist, atit de tulburator, atit de inadmisibil, incit ne adusese intr-o stare de perplexitate, de turbare.

Realitatea ne sfida asadar nazuintele, si le inmorminta. Implacabil, ne apropiam de legitimarea electorala a unei catastrofale falsificari. Tovarasii urmau "sa se aleaga" nestingheriti. Simteam nevoia unei reactii care sa intrerupa hipnoza colectiva, sa curme lantul dezinformare - degradare - complicitate. Exista o cauzalitate a recursului la solutii extreme : se ajunge la ele din disperare, se ajunge atunci cind nu ti-e lasata nici o alta sansa. Astfel am ajuns si citiva dintre noi la hotarirea de a intrerupe cursul inexorabil al remiruirii Tovarasilor, prin radicalizarea protestului nostru. Am planuit sa declansam o greva a foamei, undeva in centrul Bucurestiului. Sa ne intindem pe jos si sa nu ne mai miscam, pina nu se intimpla ceva. Orice...!

Eram pe cale de a pune la punct aceasta actiune cind, la 22 Aprilie 1990, a fost taiata circulatia in Piata Universitatii si a inceput mitingul. Aceasta nu e o coincidenta, ci expresia starii de spirit din acel moment. In intreaga tara, grupul celor care doreau rasturnarea securicomunistilor, ajunsese la exasperare. Revolutia agoniza de citeva luni si unii o doreau cu sete implinita. Piata Universitatii a fost o etapa a revolutiei, o zvircolire a ei.Cei care speculeza in jurul semnificatiei mitingului ("fenomenul Piata Universitatii"...) reusind sa o separe de "revolutia din decembrie", nu au simtit probabil chemarea limpede a acelui ceas.

Am fost la Bucuresti pe 24 Aprilie, si urmele represiunii la care se dedasera in aceea dimineata zbirii securicomunisti (oameni biciuiti si atacati cu ciini) m-au adus la clocot. Eroii revolutiei erau batuti de catre trupele de ordine ale vechiului regim. Nu mai incapea nici o asteptare.

Intors la Piatra Neamt am organizat o veghe de protest fata de abuzurile regimului. In fata Teatrului Tineretului, si la sediu, am inceput sa stringem semnaturi pentru punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara (care cerea interzicerea candidaturii securistilor si activistilor platiti ai partidului, timp de 2 legislaturi). Au venit destui oameni ca sa semneze petitia (citeva sute). Dar in acelasi timp au venit si "oamenii de bine" ca sa ne apostrofeze pe noi sau pe cei care semnau. "Ce vreti ba boilor, lasa ca va scoatem noi fumurile!"; "Pastele mamii voastre cu Timisoara voastra, huliganilor !"; "La munca, animalelor !"... Pe scarile teatrului pusesem o singura pancarta :"Cinstiti martirii Timisoarei !". Nu spuneam nimic, ne rezumam la a stringe semnaturi si la a pastra o luminare aprinsa. dar asta nu a avut darul sa linisteasca "opinia publica". Au inceput sa ne ameninte tot mai urit, tot mai murdar. Incercau sa ne sfirtece caietul. Am admirat curajul acelor pietreni care in aceasta conjunctura, huiduiti de multime, au semnat pentru Proclamatie. In schimb o impresie deosebit de neplacuta mi-au facut-o grupul de actori ai Teatrului Tineretului (considerat odinioara in avangarda) care ne-au admonestat : "Carati-va de aici cu prostiile astea, sintem o institutie de cultura !..."

Devenise evident ca vom sfirsi prin a fi sfirtecati. Nu puteam para agresivitatea celor ce instigau la asta, caci ii banuiam mai curind provocatori bine organizati, decit "reprezentanti ai opiniei publice". Am decis sa ne retragem din strada, continuind a stringe semnaturi doar la sediu, unde eram cit de cit mai protejati. Dupa ce am plecat, s-a consumat un episod "hazliu" : au venit in fata Teatrului doua grupuri de interventie, prost sincronizate : primul (subtire) a asezat o masa, ca sa stringa semnaturi impotriva punctului 8, al doilea (voinicesc) l-a atacat pe primul (crezind ca sintem noi). Aburii bauturii au facut ca strigatele de "Sintem cu Iliescu !" a celor atacati sa fie intelese cu greu. Putin a lipsit sa se ajunga la un masacru fratricid. Se pare ca salvarea a fost aparitia unor polonezi care vindeau postere sexi, care au interesat pe tota lumea si au stins incendiul... Tragicul era "diluat" in derizoriu...

Pe 27 aprilie 1990, ne-am hotarit sa suspendam orice activitate in Piatra Neamt, pentru a nu ne expune inutil si a nu crea, in plus, iluzia democratiei. Simteam ca activitatea noastra ardea exact la tempertura convenabila puterii, nepunind-o cu nimic in dificultate, dar intarind aparentele de care avea nevoie ca sa se acopere. Trebuia sa alertam factorii opozitiei si opinia publica din zonele mai libere, asupra adevaratei stari de fapt din zona rosie, sa denuntam realitatea si sa cerem fermitate, unitate si luciditate. Trebuia sa impiedicam ca "alegerile" sa aiba loc in acele conditii. Am format o delegatie (4 membri) a asociatiei si am plecat catre Timisoara, unde urma sa aiba loc Congresul pentru Proclamatia de la Timisoara, la care fusesem invitati. In drum, ne-am oprit in Piata Universitatii.

(va urma)