Acum 5 ani, contrarevolutia... (16)


Triunghiul: manifestatie, partide, alegeri
Bucuresti : 6-19 mai 1990

1

Inca din ianuarie 1990 se produsese o regretabila departare intre partididele politice de opozitie si contestatia de strada. Cauzele acestei distantari, care diminua unitatea si eficienta rezistentei anticomuniste au fost complexe. Pe de o parte, tinerii care isi manifestau revolta fata de manevrele (neo)comuniste se fereau de "politica de partid" si evitau inregimentarea in opozitie. Motive diverse, au produs aceasta rezerva :

-frica fata de politicianismul meschin, siret, josnic, inoculata de propaganda antipartinica a vechiului regim, si intarita de prestatiile compromitatoare ale unor "stegari" ai opozitiei

- amintirea "vietii de partid" din timpul regimului comunist, singura referinta pe care multi tineri o aveau;

- lipsa unei culturi politice, pe care sa se bazeze discernamintul politic

- valul dezinformarii cu care puterea inneca spatiul informational

- inflatia debusolanta de partide politice

- dependenta tinerilor de "exemplul" personalitatilor intelectuale, in care in aceea clipa aveau incredere, si care erau la ora "apolitismului" ; rezerva "idolilor" fata de politica, a intarit circumspectia generala

- impresia (nu stiu cit de departe de adevar) ca partidele sint redute gerontocratice, inchise tinerilor, carora le rezerva doar rolul de masa de manevra; existenta "organizatiilor de tineret" stirnea mai curind iritare, tinerii nu vedeau de ce la revolutie putusera fi in fata, iar acum trebuiau sa astepte cuminti in "rezervorul de tinere sperante", facindu-si "ucenicia" ; mai ales ca "maestrii", vazuti de aproape, nu faceau o impresie deosebita...

- atitudinea moale, de neinteles, a reprezentantilor partidelor in CPUN, ale carui sedinte erau pe larg televizate (poate - selectiv) ; manifestantii doreau enorm ca adevarurile pentru afirmarea carora mii de oameni suportau de citeva luni presiunea si atacurile scutierilor sa fie rostite raspicat de reprezentantii opozitiei in parlamentul provizoriu ; doreau sa fie declarat net caracterul criminal al vechiului regim ; pentru ei, prezenta fostului Tovaras Secretar in fruntea parlamentului provizoriu (a carui singura legitimitate era revolutia anticomunista) era absolut inacceptabila si trebuia denuntata la fiecare luare de cuvint (recunosc ca am vrut sa intru in CPUN numai pentru a le aminti in fiecare clipa Tovarasilor ca nu au ce cauta acolo) ; "timiditatea" reprezentantilor opozitiei a stirnit deci o tot mai puternica nemultumire in rindurile protestatarilor, creind uneori impresia ca partidele sint de coniventa cu puterea, animate de interese inguste, dispuse la compromisuri, obsedate "de ciolane"...

- faptul ca partidele au avut o atitudine ambigua fata de protestele strazii, din primele luni ale anului 1990 : pe de o parte le-au aplaudat, declarindu-le legitime, pe de alta parte nu s-au implicat oficial (au stat de o parte) desi au profitat de ele pentru a face capital politic si smulge concesii puterii (de exemplu la creerea aboslut arbitrara si contestabila a CPUN-ului : imprejurare in care compromisul pe care l-au facut partidele de opozitie cu puterea nu avea girul contestatarilor care o silisera de fapt sa cedeze si nu reprezenta spiritul revolutiei...). Stirnea de exemplu dezamagire faptul ca, la cererile FSN-istilor de a ni se pune botnita pentru a nu mai tulbura linistea publica (vezi decretele care trimiteau manifestatiile in... parcuri cit mai indepartate de cladirile oficiale, ma mir ca nu in paduri !), la sirul de minciuni, jigniri, diversiuni si violente cu care ne-au fost tratate actiunile, opozitia raspundea cu multa timiditate. Palidele lor pledoarii pentru dialog si intelegerea doleantelor noastre, nu puteau scoate din beciurile politiei pe acei nenorociti pe care puterea ii prinsese in plasa. Ne asteptam ca opozitia sa condamne cu mai multa fermitate reprimarea tinerilor revolutionari de catre fortele pregatite inca de Ceausescu, sa nege emanatilor care tradasera revolutia, orice drept de a "face ordine", arestind tinerii anticomunisti. Ne asteptam la o pozitie neta. Ori noi eram ilegali, ori puterea ! In loc de asta, se lasau antrenati in dicutiii nesemnificative cu privire la necesitatea anchetarii imediate a celor prinsi (!), si a lamuririi dedesubtului evenimentelor (provocatori, manipulari etc). De parca "de deasupra" evenimentelor (ceea ce se cerea insistent in acele mitinguri ) nu le-ar fi parut definitoriu... De parca ar fi luat in serios dezvaluirile pe care Securitatea le obtinea de la propriii provocatori...

Acestea sint unele dintre variatele explicatii ale paradoxalului (si nocivului) "apolitism" care molipsise pe multi dintre tinerii manifestanti anticomunisti, si pe care l-au aparat viguros liderii asociatiilor din Piata Universitatii.

Nu inseamna insa ca toti manifestantii impartaseau aceasta viziune. De altfel, era plina Piata de membrii diverselor partide. Cred chiar ca daca s-ar fi facut o statistica, cei care doreau implicarea partidelor de opozitie in miting erau majoritari. In fond, tocmai neimplicarea ferma in implinirea revolutiei, parasirea ei in numele "reformei", era esenta rezervei fata de ele. Din pacate, desi simteam ca doctrina liderilor nu e reprezentativa, nu am gasit un mod de a scoate acest lucru in evidenta, si desi eram absolut convins ca implicarea partidelor ar fi fost benefica, nu am reusit sa-mi fac ascultate argumentele. De celalata parte, partidele politice au procedat cu destul de multa prudenta, poate timorate de respingerea organizatorilor, poate din calcule electorale, poate din teama de reactia puterii, poate pentru a feri manifestatia de acuzatia de manevra politica, sau pentru a se feri de acuzatia de destabilizare. In orice caz o nemotivata defensiva...

Ele au sprijinit discret manifestatia, cu putinele mijloace de care dispuneau (foarte departate de zvonurile fanteziste care fusesera lansate). Si-au incurajat oamenii sa participe la miting. Au ajutat cite un manifestant venit de departe si ramas fara adapost sau fara hrana. Au aparat manifestatia in ziarele lor (Dreptatea, Viitorul) pe care le-au deschis vocilor contestatare. Au cerut puterii in CPUN sa raspunda chemarii la dialog si au protestat contra intimidarii si represiunii. Au dat diverse declaratii de sustinere (de exemplu adeziunea formatiunilor lor de tineret). Au aderat chiar (indirect) in bloc la manifestatie, sub umbrela Aliantei Nationale pentru Proclamatia de la Timisoara.

Totusi, gestul hotaritor de a se implica oficial in miting nu a fost facut. Si ma gindesc la exemplul Bulgariei, unde un miting similar (inspirat chiar, se pare, de cel de la noi), in care insa opozitia politica s-a alaturat contestatiei strazii, s-a terminat mult mai fructuos...

2

In articolele anterioare am descris deja situatia dezastruoasa in care se aflau filialele din Piatra Neamt ale partidelor de opozitie si conditiile absolut inadmisibile in care se desfasura "campania electorala". Reamintesc punctele cheie :

- partidele nu aveau fonduri, aveau foarte putini membri, nu aveau mijloace de propaganda, aveau acces redus in ziarele locale, nu aveau benzina sa mearga in teritoriu, unii nu aveau nici sediu, altii trebuisera sa-l transforme in discoteca - pentru a-si putea plati intretinerea, nu mai aveau curajul sa faca actiuni publice datorita unei tenace intimidari, unii ascusesera emblemele partidului pentru a nu intarita populatia; fusesera devastate sediile lor, le fusesera amenintati si hartuiti continuu membrii.

- de frica loviturilor puterii (date in general cu bratul populatiei asmutite de informatori si de aparatul de propaganda) majoritatea actorilor potentiali au evitat "bagarea in politica" ; locul ramas gol a fost umplut cum s-a putut : aventurieri, visatori, protestatari, agenti infiltrati ; probabil ca procentul agentilor infiltrati pentru spionare, diversiune si paralizare a fost chiar foarte mare ; nu l-am putut niciodata afla (vestita "discretie" privind informatorii securitatii), dar modul dubios si nociv in care s-au comportat multi "suporteri ai opozitiei" te facea sa le simti tot timpul prezenta.

- din motive pe care nu le-am inteles bine (jena de propria slabiciune, strategie defectuoasa, intoxicare cu agenti dezorganizatori si dezinformatori, lideri incapabili, superficialitate, obtuzitate, interese meschine, nerabdare de a ajunge la putere ?) conducerile partidelor de opozitie de la Bucuresti erau (sau pareau) "decuplate" de realitatea din teritoriu si profesau un optimism total nejustificat ; isi permiteau scindarea opozitiei in numele "interesului de partid" sau al nuantelor de doctrina, intr-un moment in care era o nevoie absoluta de unitate pentru intarirea frontului impotriva Resaturatiei Comuniste ; erau pe cale de a legitima "alegerile", in speranta inexplicabila ca ele le vor da cistig de cauza.

Nu stiu pe ce se bazau pronosticurile himerice privind rezultatul alegerilor. In nici un caz pe o buna cunoastere a realitatii. De fapt, reactia multora dupa alegeri (cind au acuzat o vadita stupefactie) a demonstrat cit fusesera de aerieni, de orbi. Brutalitatile din Piatra Neamt, care redusesera practic opozitia la tacere, inposibilitatea sustinerii publice a unui punct de vedere ce nu convenea puterii (dovedita si de reactia la activitatile asociatiei noastre), nu erau de loc singulare. In provincie, teroarea si dezinformarea faceau ravagii. Nu era nici un motiv de speranta si nici o scuza pentru a admite faradelegea subtila dar revoltatoare care era pe cale de legitimare. Din pacate, cei de la "Centru" dovedeau incapacitatea de a privi si intelege partea de Romanie din afara capitalei. Concentrarea aproape exclusiva a atentiei politice asupra Bucurestiului, si chiar si acolo numai pe caruselul gesturilor citorva persoane, si-a spus cuvintul.

3

Am incercat in mai multe rinduri sa atrag atentia asupra realitatii unor fruntasi ai partidelor de opozitie si sa-i conving sa se alature oficial mitingului de protest si sa denunte alegerile.

La PNL nu am reusit nici macar sa obtin atentie. Alegerile se pregateau cu febrilitate.

La PNT am vorbit cu unii responsabili, chiar si cu domnul Coposu. Mi s-a raspuns (la apelul spre boicotarea alegerilor), ca probabil alegerile ar fi trebuit denuntate, ca opozitia ar fi trebuit sa iasa din ele, dar ca practic acest lucru nu e posibil, caci multe partide nu doresc sa o faca. Ca din cauza existentei puzderiei de partide fantoma, care desigur vor "candida", nu se va obtine efectul scontat (de criza politica) prin retragerea celor citorva partide reale de opozitie.Ca nu se poate miza nici macar pe aceasta retragere, unele partide istorice (cu care se purtau tratative in acest sens), nefiind de acord. Ca PNT-CD- ul a luat in consideratie si alternativa de a se retrage singur, dar a ajuns la concluzia ca e un gest absolut ineficace, sinucigas. In fine, am "atacat" si sediul Partidului Social Democrat Roman, cu "Apelul din Moldova" in bat... L-am expus si argumentat in fata unor responsbili ai partidului, destul de intrigati de interventia mea. Am fost primit destul de distant, de catre oameni ce se comportau ca si cum ar avea sub picioare o mare baza organizatorica si electorala. Cunoscuind adevarul, m-am enervat. Si am facut un gest care azi ma intriga si pe mine : am scos pentru citeva minute din Conferinta PSDR-ului (in care delegati din toata tara venisera sa discute strategia electorala) pe domnul presedinte Cunescu, cu care am avut un dialog sintetic, la usa salii in care se desfasurau lucrarile. Nu-mi amintesc pretextul pe care l-am folosit. I-am cerut sa iasa din alegeri explicindu-i de ce, si relevindu-i cu cit mai mult tact posibil, ca din cauza diversiunii puterii, in unele locuri pe care poate se bazeaza, partidul domniei sale, despre care de altfel electoratul nu aflase inca, era o himera... Se pare ca mai fusese pus in garda si de altii, din delegatiile judetene. Aveam chiar eu in sala doi prieteni din Dialog (delegatia si aproape si... corpul filialei PSDR Neamt) intrati la repezeala in rindurile partidului, pentru a-i da o mina de ajutor in alegeri, care au explicat in congres aceleasi adevaruri amare. Domnul Cunescu mi-a raspuns cu un calm si echilibru apreciabil. Urma ca membrii partidului sa analizeze si sa decida ce e mai bine de facut. Solutiile pripite nu erau acceptabile, avindu-se in vedere reponsabilitatea. Mai ales ca, a confirmat si el, opozitia nu reuseste sa se puna de acord pe aceasta tema, existind riscul sa se elimine inutil din cursa, lasind locul liber pentru putere si partidele ei satelite.

4

Va voi descrie (pentru a sugera pluralitatea viziunilor, greutatea comunicarii si confuzia generala) o intilnire cu domnul Puiu, pe atunci -vicepresedinte al PNT-CD (ulterior a parasit partidul, incercind sa fondeze tot felul de formatiuni).

Aflind ca PNT-CD intentioneaza sa trimita o delegatie electorala in judetul Suceava (vecin geografic si spiritual cu judetul Neamt), m-am simtit obligat sa-i previn de pericolul de a li se inscena o reprimare "populara". Am cerut audienta la unul dintre liderii partidului. M-a primit domnul Puiu, care raspundea cred, pe atunci, de "tineretul PNT-CD". Am explicat domnului Puiu motivul vizitei mele. I-am descris situatia reala din Piatra Neamt, pe care aveam toate motivele sa o cred la fel si la Suceava. I-am explicat modul in care se regizau atacurile "publicului revoltat" impotriva mesagerilor opozitiei si riscul de a fi facut chisalita. Mai ales ca (l-am alertat) nu putea fi sigur nici macar de lealitatea membrilor filialelor locale. Am pledat pentru denuntarea alegerilor, in locul cufundarii in mrejele lor.

Apoi domnul Puiu a luat cuvintul. Si nu l-a mai lasat... A trecut si o ploaie, cit timp a vorbit... Cind a terminat, se facuse seara. Eu insa nu mai stiam de timp. Pentru ca omul era fascinant...

Mi-a descris, acest rebel luptator anticomunist, avatarurile cutremuratoare ale "anticarierei" sale politice. Cumplita represiune de dupa '45, anii grei dar dirji de puscarie, incapatinarea de a organiza PNT-ul si candida in alegeri cu el... in plin regim comunist, hartuirea la care a fost supus, pina in 1989. M-a facut sa inteleg ca apasarea destinului pe care si l-au asumat si platit, el, si vechii sai colegii din partid, nu le mai permite nici o sovaire, nici o ratacire pe drumul cotit al vreunui compromis. Ca nici intr-un caz nu-si poate permite luxul sa-i fie frica, sa se lase intimidat tocmai acum de manevrele comunistilor. Apoi mi-a vorbit absolut transfigurat de rolul tinerilor in aceasta mult asteptata infruntare. De semnul divin al curajului lor din Decembrie, de nobletea si demnitatea mitingului din Piata Universitatii : "Generatia voastra are menirea si onoarea istorica de a reinvia Romania !". Avea o mare incredere in Organizatia de tineret a PNT-CD-ului, pepiniera a celor ce vor reprezenta in curind partidul. Era convins ca in clipa in care ar fi atacati de multime, va fi suficent sa i se anunte prezenta : "Stiti cine e aici ?! E chiar Puiu !"...Urmaream fermecat, intrigat si stingherit discursul navalnic al "batrinului" extrem de energic din fata mea. Oscilam intre : admiratie pentru rezistenta si credinta lui (de care, din pacate, nu ma simteam in stare) si simpatie pentru fluxul de energie tinereasca pe care il emana - pe de o parte- , dar - pe de alta parte - retinere in privinta luciditatii discursului lui, ba chiar o anume iritare la impresia ca vrea sa ne impinga intr-o lupta prost organizata, ca ne rezerva solemn rolul de "carne de tun", ca ne iubeste ca... eroi. Pentru ca, in loc sa ne INVITE spre solidaritate cu generatia predecesoare si sa aprecieze interventia noastra ca o INITIATIVA laudabila, domnul Puiu o considera o OBLIGATIE. Imi dadea apoape ordine, desi ne cunosteam de citeva minute. Or, se intimpla (probabil datorita comunismului) ca sint refractar la cauze obligatorii, la ierarhii motivate de "meritele din ilegalitate", si mai ales la "NOI"-ul care atrofiaza "EU"-ul, in loc sa-l implineasca, pe un alt plan...

Recunosc insa ca nu am reusit sa intrerup impetuosul discurs. Am o mare veneratie (tandrete) pentru fostii detinuti politici. Mi-a fost imposibil sa-i spun ca in cel mai bun caz, numele "Puiu" nu le va spune atacatorilor nimic, daca nu cumva le va reaminti de cel pe care trebuiau in primul rind sa-l casapeasca. Sau ca, oricit pare de neinteles, multi romani care au cedat umilirii, II URASC MAI MULT PE CEI CARE AU DAT DOVADA DE DEMNITATE SAU CURAJ- REZISTIND, DECIT PE AGRESORI... ! Singurul lucru pe care l-am mai putut face a fost sa-i cer macar o anume prudenta. Am parasit biroul derutat. Dupa citeva zile aveam sa aflu, dintr-un mesaj lapidar al televiziunii, ca echipa PNT-CD condusa de vicepresedintele Puiu, in vizita in judetul Suceava, a fost surprinsa in salonul in care avea o intilnire cu alegatorii (intr-o comuna pe care nu mi-o amintesc) de un grup masiv de oameni inarmati cu bite. Au intrat inauntru si i-au batucit pe batrinii detinuti politici. O data in plus... Dar doamne, cit de grav...! Cit de ireparabil !

(va urma)

Ioan Rosca