Observatie : In aceasta parte, observatiile directe sint completate cu informatii la care am avut acces. Povestirea alterneaza cu analiza. Rezultatul e o incursiune personala. In nici un caz o sinteza, prea multe lucruri importante mi-au scapat.

Un numar impresionant de intelectuali de marca si-au depasit timiditatile pentru a-si afirma raspicat credintele, a denunta si sfida puterea si a-si declara adeziunea la cauza mitingului din Piata Universitatii (si a revolutiei anticomuniste in general). Au facut-o prin declaratii de presa, sau chiar prin cuvintari in cadrul mitingului. Gestul lor a dat "Golaniei" multa greutate, semnificatie si stralucire. A fost o minunata ocazie pentru limpezirea apelor si multi intelectuali au profitat de ea pentru a elimina orice ambiguitate in ceea ce priveste optiunile lor.

Zi de zi, rindurile "golanilor" se ingrosau : cu academicieni, cu filozofi, cu poeti, cu actori, cu cercetatori, cu doctoranzi, cu profesori universitari... spre imbarbatarea celor adunati in Piata, spre exasperarea guvernantilor, spre turbarea "oamenilor de bine". S-a facut multa reclama acestor adeziuni, considerate definitorii pentru miting, poate cu prea putina grija pentru reflectarea echilibrului social al manifesatiei... Erau acolo atitia muncitori, studenti, elevi, pensionari, ingineri, medici, functionari, oameni "de rind" de toate categoriile, incit focalizarea exclusiva a atentiei pe "personalitati" nu era justificata. Si nici oportuna, ea facilitind jocul asmutirii populatiei impotriva intelectualilor, prezentati ca niste adversari ingimfati si periculosi ai "dictaturii proletariatului"... Pe de alta parte, a nega dimensiunea pronuntat intelectuala a mitingului, adevarat tipat de demnitate al unei paturi indelung batjocorite, ar fi o ipocrizie. Iata o cascada (selectie a mea, departe de exhaustivitate) a solidarizarilor cu mitingul :

- declaratiile de adeziune ale pictorului Sorin Dumitrescu, regizorilor Mircea Danieluc si Stere Gulea, actorului Victor Rebenciuc s.a., incep inca din 24 aprilie - Ticu Dumitrescu (presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici), Radu Filipescu, Stelian Tanase s.a. (membri GDS), sint intimpinati de multime cu "Asta da golan !" (27 aprilie) - pe 28 aprilie, noi "golani" vorbesc in balcon sau dau declaratii in presa : matematicianul Silviu Teleman, scriitorul Octavian Paler, filozoful Gabriel Liiceanu, fizicieni, artisti, istorici, critici compozitori, etc; trei preoti ortodocsi duhovnicesc in Piata : Sorin Grecu, Teodor Doroftei, Tanase ("Lumea crestina" le cinsteste curajul) - pe 29-30 aprilie Eugen Ionescu, de la Paris, se declara "academician golan" intr-o telegrama de solidaritate (stirnind un enorm entuziasm), profesoara Doina Cornea vorbeste la balcon, si se deschide o lista-protest a intelectualilor (am retinut pe : fizicianul Gabriel Andreescu, filozofii Mihai Sora si Gabriel Liiceanu, actorii Victor Rebenciuc, Irina Petrescu, Mariana Mihut, Stefan Radoff, pictorul Sorin Dumitrescu, poetii Ana Blandiana, Florin Iaru, Stefan Augustin Doinas, regizorii Lucian Pintilie si Stere Gulea, compozitorii Johnny Raducanu, Octav Nemescu, Liviu Dandara, editorialistii Tia Serbanesscu, Cornel Nistorescu etc ). - pe 1 mai, vorbesc in balcon prorectorul Universitatii - Emil Constantinescu, poeta Ana Blandiana, avocatul Aurel Zamora (in numele a 112 avocati care considera manifestatia legala), poetul Ion Alexandru, diplomatul Mircea Raceanu, iar Victor Rebenciuc citeste la balcon Protestul intelectualilor romani (vezi mai sus citeva dintre cele peste 250 de semnaturi care l-au insotit). Redau un fragment : "Demonstratiile din Piata Universitatii, nu reprezinta doar pe cei care, de o saptamina, vor sa convinga tara de sensul sacrificiului lor. Acesti luptatori ai revoltei din 21-22 decembrie, vorbesc cel putin in numele a peste trei milioane si jumatate de semnatari ai Proclamatiei de la Timisoara. Dar mai ales ei exprima spiritul revolutiei, jertfa celor prin care poporul roman a dat glas ororiii sale fata de orice forma de totalitarism. Hotarirea guvernului de a refuza dialogul cu demonstrantii, cu reprezentantii semnatarilor Proclamatiei [din Piata Univ.], scindeaza in continuare populatia, alieneaza una din partile cele mai active si responsabile ale natiunii. Noi, urmatorii intelectuali romani, ne exprimam solidaritatea cu manifestantii din Piata Universitatii si repetam chemarea la dialog, conditie de neinlocuit a stabilitatii politice (...)" - pe 4-7 mai vorbesc sau adera (printre multi altii) : doctorul Nicolae Constantinescu, 15 membri ai Institutului de matematica al Academiei Romane, 250 de ingineri si cercetatori de la Institutul de Aviatie Bucuresti, 228 de cercetatori de la Institutul de Electronica, sute de medici din diverse spitale, Vintila Horia (din exil) care se declara "tot atit de golan ca studentii din Piata Universitatii" - pe 9-14 mai, Doina Cornea (cuceritoare) ia din nou cuvintul, adera 21 de cercetatori de la Institutul de Arta, adera Alexandru Zub si alte personalitati iesene,se solidarizeaza un grup masiv de profesori ai Univesitatii din Bucuresti (ca reactie la nemultumirea unor colegi ca demonstratia perturba cursurile), vorbesc printre foarte multi altii : actorii Leopoldina Balanuta (emotionant) si Dragos Pislaru (exemplar), poetii Florin Iaru (incendiator), Gabriela Negreanu si Mariana Marin (de-a dreptul dur), interpretii Irina Radu si George Zamfir (in stare de gratie, aprinde multimea : "...este unic si sublim sa fii golan in aceste momente...") - intre 15-19 mai noi solidarizari sint declarate, un maraton de cuvintari are loc la balcon, adeziunile continua (cercetatori de la Institutul de Fizica Atomica, Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi etc), caricaturistul Mihai Stanescu declara "Sunt trup si suflet cu golanii de aici", Alexandru Andries si V. Sterian incinta publicul cu compozitii anticomuniste. etc. etc. etc...

Cred ca putem asadar consemna, printre fenomenele reunite in mitingul din Piata Universitatii, afirmarea raspicata a aversiunii fata de comunism si a dorintei de eradicare a lui, de catre cea mai semnificativa parte a intelectualitatii romanesti.

Ne putem intreba de ce aceasta mobilizare s-a "dezumflat" atit de puternic dupa 20 mai, de ce atit de rapid entuziasmul a fost inlocuit de disperare, si disponibilitatea de rezerva ? De ce mitingul a fost parasit brusc de catre personalitati, si lasat sa agonizeze ? De ce s-au manifestat reticente ulterioare (regrete chiar) fata de participarea la el ? De ce, ceea ce fusese "iluminare" a fost mai tirziu etichetat ca "iluzie" ? De ce zdrobirea resturilor manifestatiei (pe 13 iunie dimineata) nu a fost considerata ca un atac la simbolul mitingului si la credinta aderentilor la el, si nu a stirnit solidarizarea intelectuala de rigoare (cea a strazii s-a manifestat cu putere) ? De ce s-au concentrat mediile intelectuale pe vinovatia guvernului din 14-16 iunie, eludind inabusirea "Golaniei" pe 13 iunie de catre "fortele de ordine" ale unei dictaturi camuflate ?

Nu e usor de raspuns acestor intrebari. Multi factori au intrat in joc. Pe de o parte paralizia pe care au provocat-o rezultatele "alegerilor", care i-au luat pe nepregatite pe multi visatori. Un dus dur le-a racit exaltarea. Pe de alta parte uzura. Si intimidarea pe care reprimarea cumplita a puterii a produs-o. Un subiect care ar merita analizat cu atentie. Ma voi rezuma aici la unele explicatii, scoase in evidenta in urmatorul paragraf, dedicat ultimei trepte de opozitie:

Foarte putini dintre cei ce si-au asumat anticomunismul prin declaratii au fost dispusi sa se implice in organizarea rezistentei contra lui (civila sau politica). Majoritatea s-a multumit sa scrie in ziarele opozitiei, sa faca declaratii in diverse imprejurari publice, sa dea interviuri, sau sa ia cuvintul in diverse mitinguri si intilniri. Au luptat asadar doar pe plan "propagandistic". Cit priveste planul "organizatoric", era evitat pentru ca :

* Nu era de obrazul unora, care asteptau sa li se organizeze punerea in valoare de catre opozantii mai mici, de catre diversi "baieti". Nu voi uita stupefactia pe care mi-a produs-o unul dintre acesti Opozanti, cind, dupa citeva luni de cind ne cunosteam, mi-a spus cu condescendenta : "Noi am putea pleca oricind afara, mai greu e de voi, care nu aveti o meserie !". Sau remarca Altuia : "Ar trebui sa-l citesti pe Platon !"... Erau pesemne convinsi respectivii, ca "baietii" care le dadeau tircoale si-i rugau sa se bage in confruntare pentru a-si folosi popularitatea, erau simpaticii reprezentanti ai plebei inculte, trogloditi in fierbere... Surprinzator cit de multi oameni inteligenti se cred singuratici in aceasta stare... Nu le trece prin cap ca virusul culturii se poate raspindi in afara "grupului legitimat"... E de exemplu elocvent pentru acest complex de superioritate, ca in cadrul unor aliante de opozitie intre asociatii civile si partide politice, unele "personalitati" au tinut sa fie inscrise individual. Spre deosebire de altii, aliniati modest intre membrii asociatiilor respective. Astfel s-a ajuns de exmplu ca Forumul Democratic Antitotalitar sa fie constituit din : Partidele X, Y, Z,asociatile U, V, W si... domnii A, B, C...

* Exista un complex in sens invers, de inferioritate, fata de "adevaratii specialisti in activitatile politice", care erau asteptati sa organizeze opozitia. Putini observau absurditatea acestei asteptari (dupa 50 de ani de castrare politica a Romaniei) si nocivitatea acestei rezerve. Multi intelectuali "umanisti", aflati in fruntea protestului de principiu (scriitori, critici,actori etc) isi simteau si chiar declarau cu sinceritate potentialul "ingineresc" redus, incapacitatea de organizare eficienta. Daca ar fi fost mai atenti la existenta si potentialul colegilor din domenii mai "tehnice", daca ar fi intuit marele rezervor de pricepere si inteligenta ascuns in anonimat de antiselectia comunista, ar fi respins mai decis teoriile "vidului de specialisti in organizare". Pe de alta parte, "intelectualitatea tehnica", absorbita de "sarcinile productive", intimidata de "adevarata intelectualitate", inmuiata de executia obedienta a sarcinilor trasate de puterea comunista, adepta a "specializarii" si a apolitismului si ascunzindu-si complexele sub clasicul "Eu imi fac datoria la locul meu de munca !", se implica foarte putin, lasind sa i se iroseasca importantul potential politic.

* Organizarea presupunea o risipa importanta de timp si energie, pentru activitati mai putin stimulante decit redactarea si pronuntarea unei dizertatii. Oamenii erau acaparati de izbucnirea navalnica a vietii post- ceausiste. Se deschideau posibilitati, se puteau prinde (sau rata) trenuri, se puteau cistiga (sau rata) pozitii, se putea iesi in sfirsit afara, se putea creea si exprima liber. Se mai lansase si o dura batalie de supravietuire economica (sau inavutire). Tainul (putin dar stabil) pe care comunistii il platisera pentru tinerea in lesa a intelectualilor, disparea cu brutalitate. Liberalismul mult slavit trebuia platit. Oamenii erau angrenati intr-o cursa nebuna, care le lasa putin timp pentru "activitati civice". Devenise evident ca visatorii care in loc sa participe la aceasta goana, "pierd timpul" cu proteste sterile, ramin de caruta. Se incropeau in viteza averi, se faceau afaceri spectaculoase. Fiecare era silit sa faca o dureroasa alegere : intre risipirea din solidaritate, demnitate sau spirit de justitie si apararea meschina (dar eficace) a propriilor interse. Romania se lepada in viteza de romantismul pe care il capatase in detentie...

* Frica de represiune sau de consecinte neconvenabile a jucat si ea un rol important, chiar daca putini o recunosc (si-o recunosc...). Puterea dovedea tot mai clar ca e capabila sa continue represiunea, ca prin miile de fire pe care le are in mina va putea face viata amara celor ce o infruntau, candidati seriosi la pierderea serviciilor, la ratarea ocaziilor interesante, la respingerea cererilor justificate, la hartuirea continua. Pe mine (si sint un caz oarecare) m-au cautat in acea perioada oamenii securitatii la Bucuresti, la Piatra Neamt, la Iasi. Din motive evidente nu-mi voi dezvalui sursele. Au vorbit cu colegii mei, au vorbit cu vecinii mei, i-au lamurit ca sint implicat in actiuni subversive, ca am arme in casa si ca am facut o mare spargere. Le-au spus ca sint implicat intr-un complot de asasinare a lui Ion Iliescu ! Oamenii erau speriati... Le multumesc celor ce m-au prevenit, desi nu sint sigur ca nu asta se dorise, pentru a ma intimida. Mi se pare important de semnalat aceasta agitatie (care s-a intetit in jurul lui 10 iunie) in jurul meu (desi aflat intre timp la distanta apreciabila de miting), in ideea (sustinuta de unii) ca puterea planuise in iunie decapitarea intregii opozitii. Eu insa cred ca mai curind si-a propus intimidarea ei. Mi se pare deasemenea important sa semnalez ca la acea data, echipele de specialisti rebotezati "SRI" erau, in corpore, in aceeasi compozitie, acelasi local si cu aceleasi obiective ca in timpul in care operau sub numele de "Securitate". Datorita tuturor acestor blocaje si erori, s-a ajuns in Romania la o situatie paradoxala, care ar fi ridicola daca nu ar avea consecinte tragice : o mare de observatori, dispusi sa critice activitatile unui pumn de protagonisti. Moda "instantelor critice", forumurilor de "atitudine civica", asociatiilor "de educare", s-a propagat cu repeziciune si a lasat fara ostasi tabara luptatorilor directi cu puterea. Toata lumea isi ofera cu generozitate serviciile de "judecator politic", de "critic ", de "analist", de "constiinta treaza", de "sfatuitor", de "arbitru" al unei intilniri... in care era si este nevoie de fapt... de jucatori ! (De partea revolutiei, caci puterea are rezerve nelimitate!)

La inceputul mitingului, ca reactie la unele slabiciuni ale "intelectualitatii reprezentative", unii manifestanti, iritati de sovaiala cu care aceasta se implica in rezistenta, au inceput sa-si exprime rezerve privind sinceritatea, hotarirea sau eficacitatea ei. Indeosebi, liderii asociatiilor din Piata, care suportau presiunea unei mari tensiuni si responsabilitati, erau foarte critici la adresa Opozanturii, pe care o acuzau de elitism, vedetism, colaborationism si lasitate. Se simtea o amaraciune (combinatie de spirit de justitie si de o anume gelozie) pentru succesul oricarui musafir "cunoscut" care lua cuvintul in miting, stirnind un mare entuziasm, desi il parasea peste citeva minute... Se mai spunea ca unii intelectuali vor de fapt sa profite de ocazie si sa-si faca publicitate, sau sa se dea in spectacol, sau mai mult, sa se iteasca catre nu stiu care ciolane ce ar fi urmat victoriei manifestatiei.

M-au ingrijorat aceste discutii intre liderii asociatiilor din Piata. Imi parea imperios necesar ca cele trei forte ce se puteau opune Puterii (strada, partidele, personalitatile) sa mearga impreuna. Am incercat asadar sa temperez acuzatiile si reticentele (desi unele imi pareau justificate) si sa stirnesc simpatie pentru chemarea si primirea partidelor si personalitatilor in miting. M-am lovit de o dirza impotrivire.

M-am aruncat atunci in celalalt pol, cu speranta de a determina intelectualii sa intre in miting, crescindu-i calitatea, coerenta, popularitatea. Am discutat individual (vezi si remarcile dintr-un paragraf anterior) si am incercat si o abordare la un nivel deja structurat. La acea data, locul ideal imi parea in continuare Grupul pentru Dialog Social, unde forfoteau, pe linga membrii grupului, multi intelectuali, disidentii de odinioara sau protestatari actuali. Am cerut atentie in citeva sedinte ale grupului si am expus situatia din Piata, asa cum o percepeam. Intr-o prima interventie (10 mai, cred) am tratat : lipsa de organizare, lipsa de unitate, lipsa de luciditate, lipsa de dialog cu provincia, lipsa de eficacitate, lipsa de coerenta, lipsa de valoare. Am explicat fiecare problema si efectele ei. Apoi am facut propuneri : alcatuirea unor comitete de actiune (pentru sortarea materialelor, valorificarea luarilor de cuvint, raportul cu presa si televiziunea, raportul cu autoritatile, stabilire a tacticii, organizare, sinteza reflectarii in presa, invitare de conferentiari, juridic etc). Am apelat la membrii grupului ca sa intre in aceste comitete si sa dertermine si pe alti intelectuali cunoscuti sa o faca. Si apoi sa puna comitetele la dispozitia mitingului. Reactia a fost calda, entuziasta chiar. S-au pronuntat numele unor potentiali participanti, mi s-au dat numarele lor de telefon. Am fost incurajat. Unii (Ana Blandiana, Romulus Rusan, Mihai Sora, Ana Sincai, Gabriel Marculescu etc) mi-au dat chiar un anume sprijin in acele zile. Cind insa toata lumea s-a retras, nu aveam nici un voluntar pentru comitete... De aceea le-am constituit doar din cei citiva membri de la "Dialog Piatra Neamt" si "Alternativa '90". O solutie total nesatisfacatoare...

Pe 14 mai, am revenit, prezentind in sedinta GDS un "Raport asupra situatiei". Am expus in primul rind observatiile mele critice privind strategia raportului cu guvernul : nejustificata pretentie la emiterea unor legi de catre un organism interimar in desfiintare, mutarea atentiei de pe fond pe chestiuni formale (date, protocol etc), pierderea din vedere a situatiei din provincie etc.Mi-am explicat punctul de vedere (aminarea alegerilor, denuntarea falsului electoral si demiterea autorilor lui, preluarea guvernarii de catre oameni respectabili, mandatati cu organizarea unor alegeri libere : vezi televiziunea, presa, informatorii ). Am precizat ca nu cred in flexibilitatea puterii, si in consecinta militez pentru revendicari inteligibile in provincie si cu potential politic major, in caz de refuz.Am mai semnalat ca scindarea Bucuresti-Timisoara ne slabeste rindurile si ca e poate cazul sa focalizam rezistenta in Bucuresti, rugind pe cei din Timisoara sa se alature, valorificindu-si ascendentul prin determinarea unei intelegeri intre liderii Pietei. Am facut din nou lista slabiciunilor si apoi chiar a pericolelor care amenintau mitingul : diluare, pierdere a sensului, degradare, escaladare dezastruoasa. Am aratat ca se poate ajunge la o compromitere a intregii miscari pe care mitingul o simbolizeaza si concentreaza. De unde responsabilitatea tuturor. Am revenit cu invitatia de inscriere in comisiile de organizare. Am facut apel la sprijin pentru apararea : unitatii (prin organizarea unor intilniri de sincronizare intre lideri), realismului (prin organizarea eficace a fluxului informational, coerentei (prin gasirea unui obiectiv inchegat al mitingului : fie el contestarea alegerilor, disidenta politica simbolica, continuarea revolutiei, influentarea opiniei publice, demascarea procedeelor comuniste etc), substantei (depasirea istericului "Jos Comunismul !", catre o plasa inchegata de analize, marturii si pledoarii, adevarata baza a unui Proces al Comunismului - eventual o finalitate a mitingului). In final, am facut din nou apel la o interventie matura pentru a salva o situatie tot mai ingrijoratoare. Reactia a fost din nou foarte pozitiva. S-au facut sugestii si s-au manifestat disponibilitati. Din pacate lucrurile s-au oprit din nou aici...

O singura data am reusit sa produc o intilnire deschisa intre liderii asociatiilor contestatare si intelectualii dizidenti (in culise, se purtau in schimb dialoguri alambicate). Cred ca s-a intimplat in jur de 16 mai. A avut loc in aceea zi o mare intrunire la GDS, la care au fost invitati multi intelectuali pentru a se discuta (cred) situatia politica. Luind din nou cuvintul, am prezentat situatia din Piata. Am insistat asupra reticentelor pe care unii lideri le exprima fata de intelectuali, si asupra faptului ca nu erau semnificative (publicul dorea, dimpotriva, prezenta lor in blacon). Am explicat aceste reticente si i-am rugat pe cei de fata, in baza maturitatii lor, sa nu se ofuscheze pentru aceasta atitudine. Sa treaca peste previzibilele teribilisme si reprosuri cu care vor fi intimpinati, si sa-si ofere neconditionat serviciile, pentru ca mitingul sa fie intarit. Luind cuvintul in numele celor prezenti, convinsi de importanta unui dialog cu liderii asociatiilor, pictorul Sorin Dimitrescu, foarte decis, a promis ca va trece peste eventualele insolente in numele unei cauze mult mai importante. A vorbit impecabil. Am fost rugat sa invit in sedinta respectivii lideri.

Am parasit adunarea si m-am indreptat catre sediul din strada Batistei. Aici a trebuit sa indur un val de proteste si invective : "N-avem ce discuta cu vindutii si lasii aia ! "; "De ce n-au venit la inceput si vor sa vina acum, inaintea victoriei !"; "Nu ne lasam asa de usor manipulati !"; "Sint o cloaca de masoni, stim noi multe !"; "Stim de ce te-au trimis aici !". N-am aflat niciodata ce stiau... Si nici ei probabil ca initiativa era a mea... Cu mare greutate i-am convins pe Nancu (presedinte la "21 decembrie"), Feroiu (presedinte la G.I.D.) si Marian Munteanu (presedinte la "Liga Studentilor") sa ma insoteasca la GDS. Aici au fost intimpinati cu multa caldura de cei peste 60 de intelectuali aflati in sala. Sorin Dumitrescu a luat cuvintul si a exprimat disponibilitatea celor de fata, pentru sprijinirea neconditionata a manifestatiei. La primele reprosuri pe care cei trei le-au formulat privind slaba implicare de pina in acel moment, s-a raspuns echilibrat, chiar autocritic. M-am simtit cuprins de speranta ca se va dezlega un nod. Dar aceasta iluzie a durat putin... Rind pe rind domnii Nancu, Feroiu si Munteanu au tinut discursuri jalnice si iresponsabile, aratindu-si rezervele fata de aceasta mina intinsa. Se pare ca ajunsesera sa se creada proprietari ai manifestatiei, ca nu mai sesizau cracterul ei general, de punct de intilnire a tuturor celor ce impartaseau un anume ideal. Totul a culminat cu tirada antologica a lui Marian Munteanu (liderul...STUDENTILOR !) care a infierat intelectualitatea bolnavicioasa si corupta si a declarat ca il intereseaza mai curind... prezenta muncitorilor ! (a avut parte mai tirziu de detasamentul cel mai avansat !). O data in plus, discursul lui gaunos, bombastic, sarac in idei, ma deconcerta. Iar atitudinea sa in acea imprejurare m-a convins ca e infumurat, ambitios si absolut necopt. Si-a terminat agresiva interventie cu un "Nu mai am ce cauta aici !", dupa care a parasit sala, fara sa astepte vreun raspuns (nu cred ca i-ar fi putut face fata ). Ceilalti doi l-au urmat imediat, lasindu-i pe cei prezenti intr-o usturatoare perplexitate. "Dialogul " se incheiase. Iar eu, abatut, nu am mai gasit rezerve ca sa atenuez impresia si sa relansez apelul la dialog si implicare. Incepeam de altfel sa ma cufund in descurajare.

Obstacolele pe care trebuiu sa le treaca intelectualii pentru a intervini in organizarea efectiva a rezistentei au fost de o natura complexa, solicitind o tenacitate rebela, vecina cu obsesia. Nu e de mirare ca prea putini le-au trecut. Pe ceilalti, lehamitea ne pindea de peste tot, nisip miscator destinat impotmolirii sperantei.

Nu e usor sa contracarezi presiunea puterii, neintelegerea populatiei, injustitia partenerilor, confuzia generala si propriile complexe. Se poate intui (in lumina a ceea ce am povestit in acest paragraf) ce am simtit de exemplu, cind, unor delegati ai filialei Aliantei Civice din Neamt (pe care am constituit-o in decembrie '90 pe osatura asociatiei Dialog Piatra Neamt, si al carei presedinte eram), veniti in vizita la sediul central din Bucuresti, li s-a atras atentia... sa se fereasca de mine, ca sint foarte suspect, probabil provocator ! Nu-mi venea sa cred ca unii dintre cei pe care ii rugam si hartuiam de un an sa faca gestul la care recurgeau cu atita paguboasa intirziere (infiintind Alianta Civica intr-un mare contratimp), care ma stiu ca pe un cal breaz si care ma acceptasera intre fondatorii Aliantei, pot exprima astfel de pareri despre mine. Devenisem se pare un personaj incomod. Constatare care se adauga dezamagirilor care m-au scos din cursa.

(va urma)