Observatie : In aceasta parte, observatiile directe sint completate cu informatii la care am avut acces. Povestirea alterneaza cu analiza. Rezultatul e o incursiune personala. In nici un caz o sinteza, prea multe lucruri importante mi-au scapat.

Pe tot parcursul manifestatiei s-a desfasurat o lupta acerba pentru cucerirea opiniei publice. Mijloacele de informare devenisera armele principale ale celor doua tabere : una incercind sa mentina publicul in confuzie si minciuna, cealalta luptind pentru scoaterea la lumina a adevarului si terezirea la realitate a populatiei.

In acest adevarat razboi, nu stiu daca se mai putea pune problema unei ziaristici obiective, neutre. Ziaristii de ambele parti scriau cu patima : slugile puterii - plini de ura pentru cei care incercau rasturnarea sistemului, dusmanii ei - cu o teribila revolta impotriva tertipurilor neocomuniste. Unii erau de fapt agenti de instigare si diversiune, ceilalti agenti activi ai revoltei, mai curind participanti cu condeiul, decit comentatori ai mitingului. Aceasta face ca activitatea presei sa se inscrie intre reflectare si participare. Nu mi s-a parut nelalocul ei (atunci) aceasta ziaristica subiectiva, patimasa. Dimpotriva, am admirat-o.

Mai curind mi s-au parut nefiresti, indoielnice si ipocrite, incercarile de raminere pe pozitii neutre, ca si cum ceea ce se intimpla ar fi lasat loc pentru neutralitate... Lucrurile acestea se vad altfel acum, cind teoriile despre neutralitate pot fi atragatoare, decit atunci, in mijlocul evenimentelor, cind puteai percepe efectul nefericit al unei pozitii ce se dorea neutra, dar convenea puterii, nedenuntind abuzul si diversiunea. "Ati vazut ca respectabilul X a vorbit si nu a confirmat acuzatiile pe care ni le aduc golanii aia !" - asa profita masina de propaganda, dupa fiecare pronuntare neutra. Imi amintesc de exemplu ce mult m-a deranjat interviul "rece, elevat, obiectiv, igienic", pe care domnul Manolescu l-a luat in acele zile lui Ion Iliescu si care dovedea cit de departe era pe atunci criticul literar de temperatura pietei si de grila de lectura a populatiei largi (sa fiu iertat de fanii domniei sale). Poate ca dumnealui si-a imaginat ca un public avizat si subtil observa vreo aluzie muscatoare. Din pacate, publicul a carei informare era critica atunci, nu putea deduce din articol decit ca totul e in regula cu domnul Iliescu.

Am observat de altfel fascinat (si ingrijorat) curiosul efect al dublei lecturi pe care multe dintre articolele sau declaratiile opozitiei le generau : opozantii puterii, in genere intelectuali, citeau aceste articole intr-un fel, sesizau nuante, aluzii, "poante". Ii vedeai entuziasmati : excelent, le-a zis-o, i-a facut praf, acum vor intelege ! In acelasi timp, sustinatorii puterii sau victimele propagandei ei (de obicei, nu intelectuali), citind acelasi articol... isi intareau convingerile, nu remarcau nimic deosebit ! Ii vedeai neperturbati : vorbe goale, ce vrea sa spuna cu asta, apa de ploaie... Se vedea asadar ca discursul are volum, ca se prezinta diferit privit din unghiuri diferite, prin filtre de interese, sau intelectuale, diferite. De aceea am regretat ca ziaristii democratiei nu au facut efortul gasirii unui limbaj, inteligibil pentru publicul pe care il doreau cucerit, ci s-au adresat la nesfirsit in acelasi registru, accesibil doar celor ce erau de mult cistigati... Cit de mult au placut de exemplu unora articolele domnului Octavian Paler, adevarata transfigurare a politicului, reflectare rafinanta a zbuciumului intelectualului-cetatean. Si mie mi-au produs satisfactii, am admirat sinceritatea si profuzimea tratarii, care m-a imbogatit spiritual. Dar cei convinsi ca Paler "lamureste" pe ceilalti, ca "deschide ochii", se inselau amarnic. El se adresa ochilor nostri deschisi, bucurindu-i cu o sinteza magistrala. ( Se pare ca existenta la o anumita inaltime te sileste sa astepti ca evenimentele sa se produca, ai nevoie de o distanta pentru a le sintetiza. Astfel imi explic vesnicul sau contratimp fata de nevoile clipei - incredul cind il alertam in ianuarie ca puterea triseaza, virulent mai tirziu, retinut fata de mitingul in nevoie, entuziast fata de mitingul invins, apolitic cind era nevoie de partide, politizant cind era prea tirziu - ceea ce l-a impins la o cascada de mea culpa, sincera, profunda, plina de miez. Cei ce nu i-au urmarit reactia "in timp real" nu au putut sesiza acest asincronism, care de altfel nu va mai apare probabil, in compresie istorica. Decit daca domnul Paler insusi, atit de extrovertit, de subtil si de onest, il va analiza.)

Mi-aduc aminte de hazul care s-a facut la aparitia primelor numere din Romania Mare. Toata lumea buna se mira cum spera indivizii aceia, plini de bubele colaborarii jalnice cu vechiul regim, sa cistige publicul cu asemenea exprimare ordinara. Si exact asa l-au cistigat ! Pe aceeasi linie se inscriu si succesele ordinarelor oficine ale puterii : Adevarul, Dimineata, Azi. Intelegind limba, oamenii au inghitit si continutul... Nu pledez bineinteles pentru discusurile cladite din injuraturi, obscenitati si calomnii. Dar trebuia analizat ce ascunde acest paradoxal succes, si luate niste masuri in consecinta. Trebuia adaugat cintecului elevat de sirena - vadit ineficace la un anume public - un val de explicatii mai neaose...

Trecind insa de aceste rezerve privind stilul, se cuvine a sublinia hotarirea, pasiunea si curajul cu care ziarele de opozitie au sarit in sprijinul mitingului, sau mai exact, in rindurile lui. Romania Libera, Dreptatea, Viitorul, Expres, Baricada, Phoenix, 22, au fost tot atitea baricade, supape pentru adevar, centre de imbarbatare. Cred ca acesta a fost, de altfel, principalul spijin pe care mitingul l-a avut, singura lui arma in batalia atit de inegala cu masina de propaganda a puterii. Deseori oamenii s-au mobilizat, in momente grele, datorita acestei goarne. Deseori s-au indirjit in a rezista datorita valului de simpatie si incurajare pe care presa il aducea, in diminetile in care oboseala dadea tircoale. Prin aceasta poarta exprimau solidaritati si adeziuni cei care nu puteau sa intre in miting. Presa a fost atunci inelul exterior, protector, al mitingului.

Din pacate, distributia presei in provincie era la cheremul puterii. Poate ca administratorii respectivelor publicatii, si organismele interesaate in publicarea lor, ar fi trebuit sa ia mai in serios propagarea lor in provincie. Eu am semnalat acest lucru insistent (de exemplu domnului Bacanu, sau celor de la Dreptatea), am cerut sa se faca ceva pentru ca tirajul sa fie mai curind distribuit acolo unde informatia era nevralgica. Mi s-au dat raspunsuri dezolante... La Romania Libera conta ca ziarele sa se vinda cit mai repede si mai economic (bineinteles ca Bucurestiul era zona ideala ). Mai tirziu, planuiau sa-si faca ei o retea de distributie. Pe moment, dadeau baloturile destinate provinciei primului venit. Degeaba i-am alertat ca "primii veniti" pentru Neamt sint oamenii puterii si ca numerele sint cumparate ca sa dispara. Afacerile sint afaceri. Iar noi, fara resurse, saraciti de tot si prinsi de campania anticomunsita, eram incapabili sa luam baloturile si sa le ducem zilnic, in Piatra Neamt. Cit priveste Dreptatea, pe atunci condusa de excelentul redactor Paul Lazarescu, lucrurile erau si mai grave, era inadmisibil ca PNT-CD-ul sa nu-si poata organiza distributia propriei publicatii in teritoriu ! Macar prin membri, daca nu prin vreo firma - care nu putea apare din acelasi motiv omniprezent : oamenii opozitiei erau faliti, nu aveau nici un ban ! Dar membrii, intimidati, deseori incapabili de organizare, preferind lamentarea si comentariul nesfirsit, facind declaratii sforaitoare privind forta lor, nu reuseau nici macar sa distribuie Dreptatea ! Insistind asupra semnalului alarmant si efectului nociv al acestei neputinte, am reusit sa obtin o lamurire care m-a interzis : responsabilul cu presa al PNT-CD-ului, venerabilul X (nu-mi amintesc numele), om in virsta, este un om cu mari merite, dar obosit, neputincios, cu totul depasit !

Asadar, dintr-o "anumita parte a presei", cetateanul afla ca in Piata Universitatii sint adunati huligani si elemente depravate, drogati, inarmati, platiti de forte obscure (dar legate de partidele istorice) pentru a destabiliza democratia, a aduce cu forta mosierii la putere si baga in puscarii toti membrii de partid. De asemenea, afla cele mai infioratoare revelatii despre sustinatorii mai bine cunoscuti ai mitingului. Sint demascati la repezeala : actorul Dragos Pislaru (legionar, ca interpret al unui rol de legionar intr-un film), Ticu Dumiterscu (fost "comisar de politie legionara" ), Doina Cornea (tradatoare de neam) etc, etc, etc. Citite la balconul Universitatii, aceste "articole" stirnesc consternare. Nu toata lumea intelege insa efectul lor, multora le par prea "gogonate" ca sa le ia cineva in serios. Se inseala. Din cealalta "parte a presei", cetateanul afla ca in Piata Universitatii sint adunati cei mai valorosi fii ai neamului, constiinte ce nu pot accepta tradarea revolutiei de catre puterea emanata. Afla ca tara nu s-a eliberat decit in aparenta si e condusa de comunisti. Ca mitingul e o forma pasnica de continuare a revolutiei. Ca lui i se alatura cele mai cunoscute si respectabile personalitati.

Deruta era totala. Batalia dintre "cele doua prese", in absolut antagonism, silind cetateanul sa aleaga, ar fi fost mai echilibrata, daca puterea nu ar fi avut doua pirghii redutabile prin care sa influenteze hotaritor decizia privind "cine spune adevarul ?" : televiziunea si agentii securitatii. Agentii infiltrati peste tot de securitate au avut un efect imparabil : ei erau "oameni de bine", oameni din popor "sfatosi", care isi impartaseau revelatiile, isi explicau convingerile la cozi, la servici, in familie ! Daca sugestiile privind modul cum trebuiau citite si interpretate stirile din presa si de la televiziune nu erau suficente, ei erau un inepuizabil tezaur de stiri suplimentare : despre contractul dintre Ratiu si unguri pentru vinzarea Transilvaniei, despre criminalitatea pentru care au facut puscarie detinutii politici, despre planurile de haituire a fostilor membri PCR etc, etc, etc.

Cealalta arma din arsenalul exclusiv al puterii a fost televiziunea. Forta ei era inestimabila : monopolizind teritoriul, simbol al revolutiei, plina de noutati (dupa ani de zile de monocorda "Cintare a Romaniei, partidului si conducatorului iubit"), usor de inteles, strecurata in fiecare casa, ca poarta legitimata a informatiei si adevarului, ce mai : INFORMATIA INSASI. La absoluta discretie a celor care o ocupau in continuare. Un enorm potential, care a fost din plin valorificat.

Televiziunea a alternat in aceea perioada dezinformarea crasa cu stratagema perfida. In buna traditie a ultimelor luni, ea a facut o prezentare a mitingului de o partialitate si rea intentie strigatoare la cer. Numai analiza emisiunilor transmise in acea perioada (care insa pariez ca s-au pierdut) ar fi suficenta pentru a explica cum a fost manipulata populatia, de ce au vrut atita demonstrantii sa elibereze televiziunea sau macar sa ajunga in emisie, si de ce pretentia victoriei democratice corecte a neocomunistilor e o nerusinare.

Lesne de inteles importanta bataliei pentru televiziune.

Inca din luna ianuarie, cind activitatea toxica a televiziunii a fost sesizata, s-au facut mari eforturi pentru eliberarea ei. Majoritatea mitingurilor din Bucuresti ( 24-28 Ianuarie, 12-18 Februarie, etc) s-au concentrat asupra televiziunii, care aparea tot mai mult ca o transee cheie a comunismului. Se dorea ajungerea in emisie a unor reprezentanti ai manifestatiilor de protest contra furtului de revolutie. Se dorea deschiderea portilor pentru opinia necenzurata, pentru revelarea crimelor si metodelor vechiului regim, accesul la public al sustinatorilor ideilor anticomuniste, dezintoxicante. Se dorea lichidarea monopolului propagandistilor puterii, camuflati cu un nou limbaj de lemn "democratic", sub care sabotau schimbarea.

Am fost dintre cei oripilati de nerusinarea propagandei tv. Am fost intre cei care ingenuncheau in fata televiziunii in ianuarie, implorind deschiderea portilor si demiterea lui Aurel Dragos Munteanu (director pe atunci al Teledezinformarii). Am impartasit revolta fata de "manevrele tv", singurele responsabile de ciocnirile din ianuarie si asmutirea populatiei asupra opozitiei. Am urmarit cu sufletul la gura asalturile date televiziunii, in februarie, de catre manifestantii pe care televiiunea ii denigra invariabil si intolerabil, cind au aflat ca inauntru se reaseaza securitatea. Am urmarit si razbunarea televiziunii din 18-19 februarie, cind a concertat deraierea si reprimarea manifestatiei anti-securiste, si prima sosire a minerilor "stabilizatori". Am vazut la ce s-au putut preta pentru a contracara mitingul din Piata Universitatii. Luni de zile s-au chinuit cei din Piata sa obtina transmiterea casetei filmate la sediul CC, pe 22 decembrie, in speranta (poate iluzorie, eu am aratat-o la Piatra Neamt - fara nici un efect), ca vazind manevrele prin care a fost plantat Iliescu, minciuna care i-a fost servita, populatia se va trezi. Era o caseta de 2 ore, de evident interes istoric. Dar nici un argument, nici o presiune, nici o rugaminte nu l-au putut convinge pe... istoricul Razvan Teodorescu, noul presedinte al oficinei (vai Doamne, cit vom mai da noi romanii recolte de intelectuali colaborationisti ?), sa scape caseta pe post. Este aproape de necrezut cit de mult s-a luptat pentru transmiterea acelei casete, una din revendicarile principale a zecilor de mii de oameni, ramasi in strada zeci de zile. Dar nu s-a putut. Televiziunea romana "libera" avea alta menire... Pilon al contrarevolutiei, televiziunea era de o absoluta nocivitate si trebuia eliberata ! Altfel nu se putea face nimic pentru a scoate poporul roman din miinile propagandei securicomuniste. Lucrul acesta e prea lesne uitat de cei care condamna asaltul din 13 iunie asupra televiziunii, in numele urbanitatii si demarcarii de provocatori. Au fost desigur provocatori acolo, degenerind spre violenta si motivind represiunea. Dar sint sigur ca au fost si manifestanti adusi la paroxism de batjocura televiziunii, convinsi ca e un bastion inamic care trebuie eliberat cu orice pret. Am avut acolo eroi... ! Ei au platit cumplit indrazneala acelui atac. E pacat ca ii acoperim cu tacere si batjocura, acceptind teza ca au fost, toti, niste dezaxati. Asumindu-ne "pudic" ciocnirea din iunie, doar "intre 14 si 16" (cam asta e curentul analistilor democratici), din nou, din exces de prudenta, ne lepadam eroii si ne uitam adevarurile : Televiziunea romana trebuia eliberata. Ea sustinea puterea care o sustinea. Si pentru a sparge acest cerc de fier, trebuia atacata. Era o chestiune de supravietuire. Era o chestiune de onoare. Eu nu am fost pe 13 iunie in Bucuresti. Dar, la Piatra Neamt, auzind ca este atacata televiziunea, m-a inundat speranta si mindria. Le multumesc aici celor ce au facut-o si pentru mine. Nu ma deranjeaza dezvaluirile despre provocatori. Si nici dizertatiile despre civilitate. Ma emotioneaza gestul de demnitate. La fel ca celalalt, din decembrie...

Pe linga ziare, propaganda prin oameni, si televiziune, s-a mai recurs la lozinci, slogane, poezii, melodii, manifeste. La acest capitol, Piata a fost un imbatabil atelier de creatie. Pacat ca raza de actiune a acestor mijloace era restrinsa.

Nu pot face aici sinteza lozincilor care au umplut spatiu vizual si al sloganelor care l-au mobilat pe cel auditiv. Pentru ochiul si urechea anticomunista, ele au creat un fond placut. Probabil pentru Tovarasi, era cit se poate de iritant, de aceea tipau ca nu mai pot indura.

Nu voi reda de asemenea poeziile si cintecele pietei. Sint un subiect in sine, si nu eu sint cel mai nimerit sa-l tratez. Marturisesc ca e partea din manifestatie cel mai putin pe gustul meu, ca m-a iritat chiar, dar sint absolut constient ca aceasta perceptie e foarte personala, ca multora le-a placut, ca ele au indulcit sau innobilat atmosfera, sau au determinat multi tineri sa se alature. Acum, retroactiv, au inceput sa-mi placa si mie unele creatii. Atunci insa, ma stinjenea amintirea cenaclului "Flacara", ma deranja ritualizarea manifestatiei, ma ingrijora transfigurarea revoltei in poezie, mi-era frica de inlocuirea rezistentei cu palavrageala, actiunii eficace cu trairea exaltata. Adevarul e ca nu vedeam nimic de cintat... Poate, o chestiune de virsta. Aveam deja 32 de ani.

De aceea voi reda aici doar citeva versuri foarte graitoare, ce-au devenit stindard :

"A fost o data ca-n povesti / A fost in Romania, / O mare gasca de golani, / Ce-au alungat sclavia. / Noi nu ne-am confundat nicicind / Cu "oamenii de bine", / Numiti si neocomunisti / Cu fara de rusine

Alegeri fara comunisti, /Fara nomenclatura, /Si nu va temeti de golani / Fara coloratura (...) / Noi de-aicea nu plecam, / Nu plecam acasa, / Pina nu vom cistiga, / Libertatea noastra... !"

"Ne intrebati ce vrem aici / Dar stie toata tara, / Noi sustinem punctul 8 / De la Timisoara. / Sa cada patru-sapte-trei / Ce tine TVR, / Legind in lanturile ei, / Chiar si cuvintele !/ Mai bine haimana, / Decit tradator, / Mai bine huligan, / Decit dictator, / Mai bine golan, / Decit activist, / Mai bine mort, / Decit comunist"...

(va urma)