Acum 5 ani, contrarevolutia... (10)

Bucuresti - 6-19 mai 1990
Raportul cu puterea

Observatie : In aceasta parte, observatiile directe sint completate cu informatii la care am avut acces. Povestirea alterneaza cu analiza. Rezultatul e o incursiune personala. In nici un caz o sinteza, prea multe lucruri importante mi-au scapat.

1

Inca de la inceputul manifestatiei din Piata Universitatii (22 aprilie), puterea a reactionat agresiv si intolerant. Dovedea astfel, o data in plus, ca cererile mitingului (de reala eradicare a comunismului) o deranjau, ca acuzatia de neocomunism era justificata. Comentariile domnului Iliescu (si ale tovarasilor sai din CPUN ) au fost o pilda de grosolanie si rea vointa. Si-a permis sa arunce tot felul de murdarii si minciuni in sedintele televizate ale CPUN-ului, destul de slab contrat de o opozitie foarte decorativa. Destul de tirziu si timid s-au auzit in acel for voci (memorabila interventia lui Nica Leon) care sa ia partea manifestantilor si sa denunte calificativul de "golani" pe care il folosise tovarasul Iliescu ca sinteza a situatiei.

Corul defaimarii a continuat pe tot timpul mitingului maraton. Cele mai extravagante si jignitoare aberatii, cele mai desantate calomnii, au fost pronuntate de reprezentantii oficiali ai puterii din Romania. Golanii se drogau si beau pina la nesimtire. Infectau piata, nepermitind o deparazitare imperios necesara pentru sanatatea populatiei. Se dedeau la orgii in corturi. Simulau greva foamei ghiftuindu-se in ascuns. Aduceau mari prejudicii economiei nationale prin taierea circulatiei pe acea strada. Erau platiti de forte obscure pentru a destabiliza Romania. Erau fascisti. Urmareau sugrumarea democratiei. Un exemplu oarecare : Gelu Voican Voiculescu (pe atunci vicepresedinte CPUN, sau FSN) declara in Le Figaro, pe 4 mai, ca golanii sint platiti cu 400 de lei pentru 12 ore de stat in piata.

Toate aceste "adevaruri" erau lansate in presa, la televiziune in conferinte publice, si apoi amplificate prin telefonul fara fir al informatorilor securitatii.

Dar puterea nu s-a rezumat la calomnii si dezinformare. Ea a efectut o continua presiune asupra mitingului, incercind continuu sa-l sugrume, ori prin intimidare, ori prin diversiune, ori prin represiune intr-un moment favorabil. Scutieri zanganindu-si bastoanele si sarjind amenintator, masini ale politiei, salvari sau camioane de asalt incercind sa sparga o bresa, au creat o continua presiune, o continua stare de teroare. Ei atacau in general noaptea, cind rindurile rarite erau mai vulnerabile. Dar s-au gasit oameni care au ramas de veghe, noapte de noapte. Un moment important a fost dimineata de 24 aprilie, cind fortele ministerului de interne, conduse de tovarasul Chitac, promovat pentru treaba pe care o facuse in decembrie la Timisoara, au navalit in piata cu bulane si ciini. Oamenii au fost batuti cumplit, sfisiati de ciini, bagati in dube, dusi in subsolurile politiei. Acolo s-au intilnit cu alti demonstranti, bagati la racoare si anchetati inca din 18 februarie. Probabil ca reactia Bucurestenilor la aceasta parada, faptul ca au venit in numar mult mai mare, taind din nou strada, mai hotariti decit inainte, a pus probabil puterea in garda asupra riscurilor represiunii prea transparente. Trebuia asteptat un moment propice. Si au fost siliti sa-l astepte peste 50 de zile. Intre timp s-au multumit cu o continua amenintare, hartuire, diversiune.

Asadar puterea s-a plasat net pe pozitie de forta, neprecupetind nimic pentru a innabusi un foc care ii punea dominatia in pericol.

O alta arma (pe linga propaganda si intimidare), pe care puterea a folosit-o cu multa eficacitate, a fost infiltrarea manifestatiei cu provocatori, si a nucleelor de decizie cu agenti de influenta. Ideea era simpla : in loc sa inchizi gura cuiva, il insotesti cu alti o suta care tipa. Principul bruiajului (acoperirea cu zgomot) s-a dovedit, o data in plus, mai bun decit al reprimarii. Piata a fost asaltata de personaje dubioase, foarte galagioase dar la o privire mai atenta, de un anticomunism neconvingator, artificial. Apareau oameni cu mari saci cu sticle goale, pe care le lansau printre picioarele multimii. Intimplator scena era imediat filmata, dovedind orgia alcoolica. Grupuri compacte de tigani isi faceau o aparitie episodica, dar suficenta pentru a fi filmati de echipe ale televiziunii, si constitui singurele scene ce apareau pe post. Tribuni de nestavilit sustineau discursuri compromitatoare. Din cind in cind se intrezarea cite o antena iesita din camasile unor "manifestanti"...

Arma provocatorilor lucra pe mai multe nivele. Mai intii, la modul direct, influentind cursul manifestatiei. Apoi, pe un plan mai subtil, compromitind-o. In sfirsit, pe planul cel mai rafinat, paralizind initiativele, din frica de provocatori ! Era o adevarata psihoza a provocatorilor, nu puteai sustine un punct de vedere mai taios, fara a fi privit cu suspiciune.Fiecare ii privea pe ceilalti cu o indoiala care coroda solidaritatea. Astfel, infiltrarea reusea exact atunci cind parea contracarata : stirnea o reactie de prudenta care ucidea initiativa !

2

De cealalta parte, sensul antiguvernamental al mitingului se intarea, ca o consecinta a revelatiilor participantilor privind Restauratia in curs. Anticomunismul, ciocnindu-se de putere, se concretiza in anti FSN-ism. Nimic din ceea ce s-a spus in Piata Universitatii nu putea place Tovarasilor secretari sau securisti. Nici unul dintre obiectivele Pietei, dintre doleantele si revendicarile exprimate acolo nu putea trezi altceva decit groaza Tovaraseasca.

Iata ca exemplu, o serie de revendicari care au fost formulate in Piata :

* Din declaratia manifestantilor din 27 aprilie : 1) Adoptarea punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara, ca amendament la Legea electorala. 2) Formarea unei comisii pentru epurarea guvernului, justitiei, procuraturii- de nomenclaturisti. 3) Asigurarea liberei circulatii a informatiilor la TVR 4) Legiferarea drepturilor sindicatelor conform conventiilor internationale (desfiintarea structurilor UGSR). 5) Legiferarea autonomiei universitare. 6) Adoptarea unui decret-lege care sa permita urmarirea in justitie a cadrelor MAPN si MAI vinovate de represaliile din decembrie 1989. 7) Comisie de cercetare a abuzurilor si violentelor comise dupa 22 decembrie 1989 contra manifestantilor.

* Din declaratia manifestantilor din Bucuresti (29 aprilie) :1) Scoaterea in afara legii, la fel ca partidele fasciste, a oricarui partid de tip comunist. 2) Inlaturarea din functiile de conducere a celor din nomenclatura comunista si din aparatul represiv, din perioada 1945-1989. 3) Cercetarea persoanelor din cele doua categorii mentionate. 4) Acordul si sustinerea punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara. 5) Ion Iliescu e principalul vinovat de deturnarea caracterului anticomunist al revolutiei din decembrie 1989 6) Apel catre romani ca la 1 Mai sa manifesteze contra comunismului, a totalitarismului si a nomenclaturii, pentru victoria revolutiei anticomuniste

* Din adresa catre Procuratura din partea asociatiilor din Piata Universitatii (30 aprilie) : Cerere de tragere la raspundere a organelor represive pentru violentarea persoanelor (lista lor era atasata) din dimineata de 24 aprilie si de protejare a victimelor si martorilor, continuu amenintati.

* Presedintele asociatiei 16-21 decembrie cere la 2 mai darea in judecata a lui Iliescu si Roman pentru deturnarea revolutiei, pentru organizarea contramanifestatiilor violente de pina atunci (28 ianuarie, 18 februarie), manipularea mijloacelor de informare, invrajbirea tuturor cetatenilor, jignirea adusa manifestantilor.

* Din mesajul prezentat la 5 mai de Octav Radulescu, presedintele comitetului de greva a foamei : 1) Sustinerea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara 2) Abrogarea decretului 473/1977 care subordoneaza TVR puterii. 3) Eliberarea celor arestati abuziv in zilele de 18 februarie si 24 aprilie 1990. "Hotariti la greva, pina la moarte, daca revendicarile nu sint satisfacute... "

etc etc etc

3

Asadar, intre Piata si putere s-a ajuns la un antagonism net. Dupa parerea mea, nu era loc pentru nici un "consens", confruntarea era inevitabila : nu exista pact intre victima si calau ! De aceea cred ca declaratiile ambelor parti privind deschiderea spre dialog au fost ipocrite. Puterea urmarea de fapt tergiversarea si atenuarea impresiei de intoleranta. Liderii Pietei urmareau o bresa in cenzura puterii, printr-un eventual dialog televizat. Ei sperau ca vor putea demasca frontal puterea si trezi populatia. Prea putini credeau ca se poate obtine cu adevarat vreo concesie semnificativa de la respectivii Tovarasi. Asadar dialogul mult trimbitat era de fapt un "trialog" fiecare vizind opinia publica.

Istoria dialogului incepe cu delegarea parlamentarilor din CPUN, pentru a se informa "ce se intimpla in Piata". Intorsi in parlamentul provizoriu, delegatii au pareri in sincronism cu apartenenta politica. Acolitii puterii sint revoltati de debandada. Citiva aparatori ai democratiei il infrunta insa pe Iliescu, aruncindu-i in fata adevarul si cerind dialog cu manifestatia (Nica Leon, Ticu Dumitrescu, Gabriel Andreescu). Ulterior au parasit chiar CPUN-ul in semn de solidaritate si protest. Am aratat intr-un articol anterior cum s-a ajuns ca Grupul pentru Dialog Social sa se propuna ca mediator in acest Dialog. Am explicat motivele pentru care am sustinut aceasta initiativa (legate de dorinta de a obtine pentru manifestatie girul unor intelectuali cunoscuti ). In fapt insa, nu credeam nici un pic in existenta vreunui lucru negociabil cu cei de la putere. Eram convins ca singurul beneficiu ar fi trezirea populatiei din provincie. De aceea m-am implicat destul de insistent in actiunea "dialogul cu puterea", care a preocupat intens liderii pietei in acea perioada, devenind o obsesie, probabil paguboasa.

Din start se cuvine sa clarificam intre cine si cine urma sa aiba loc acest dialog. Daca de partea puterii lucrurile sint mai clare : Iliescu, guvern, CPUN, de cealalta parte au fost mai multe grupari care au mandatat delegatii pentru dialog : delegatia grevistilor fomei, delegatia Pietei Universitatii, delegatia Aliantei Nationale pentru Proclamatia de la Timisoara. Scopurile acestor delegatii au fost cam aceleasi (vezi mai sus exemplele de revendicari). In schimb compozitia si reprezentativitatea lor era diferita. Si diferit a fost si calendarul pregatirii dialogului. Puterea a speculat cu maiestrie existenta mai multor parteneri, dind comunicate derutante, temporizind si creind confuzie. Ea avea nevoie de o iesire prin diversiune, caci tot mai multe voci ii cereau sa accepte dialogul si refuzul era tot mai greu de justificat.

Pentru Piata au fost compuse delegatii simbolice (reclamate de multime) sau reale (formate de organizatori ). Iata de exemplu o delegatie pe care publicul a cerut-o : Gabriel Liiceanu, Octavian Paler, Sorin Dumitrescu, Radu Filipescu, Stelian Tanase, Petre Mihai Bacanu, Gabriel Marculescu, Dumitru Dinca, Ticu Dumitrescu, Octav Radulescu, Marian Munteanu, Ana Blandiana etc. Ea nu s-a intrunit niciodata. Ori pentru ca s-au recuzat cei in cauza, ori pentru ca nu au fost acceptati de liderii asociatiilor din Piata. Delegatia reala a continut pina la urma reprezentanti ai fiecarei asociatii. Am regretat aceasta formula, pentru ca obiectivul meu principal era sa vada "poporul" pe Iliescu pus in cofa de oameni cunoscuti si respectati. Delegatia Aliantei pentru Proclamatia de la Timisoara era formata din comitetul de reprezentare : George Serban, Vasile Popovici, Dorel Mihit - de la Timisoara, Stelian Tanase, Gabriel Marculescu, Ticu Dumitrescu si Gabriel Andreescu (daca imi amintesc bine) de la Bucuresti.

Se pare ca dintre intelectualii "colaborationisti" (acuzati in aceea perioada de pasivitate complice la masinatia FSN-ista), Caramitru, Dinescu si Plesu au fost cei care au lucrat pentru mijlocirea acestui dialog. S-a anuntat ca presedintele CPUN (Iliescu) propune dialogul cu reprezentantii Pietei pentru marti, 8 mai, ora 10. In aceleasi zile au fost convocate si contramandate de mai multe ori intilniri cu reprezentantii Aliantei.

Am participat la pregatirea ambelor delegatii, incercind sa contribui la abordarea unei strategii realiste si la redactarea unor platforme coerente. Pot depune marturie privind fatarnicia suburbana a domnului Iliescu, care nu a precupetit nici o excrocherie pentru a iesi din corzi. Chema delegatia intr-un loc. Unde nu se prezenta. Apoi dadea publicitatii un comunicat ca o asteptase in alta parte, unde ea chipurile, nu venise. Apoi marinimos, mai dadea o sansa dialogului, peste citeva zile... Se lamenta privind bunele sale intentii si intoleranta noastra, cind de fapt nu accepta dialogul decit daca nu era pusa in discutie nici una dintre doleantele manifestatiei si ale Aliantei. Si mai ales, nu accepta dialogul televizat. Interpelat public, nega tot ceea ce declara in cerc inchis. Nu-mi venea sa cred ca e chiar atit de josnic, atit de mic..

S-a declansat un fel de razboi al comunicatelor privind dialogul. Am participat la redactarea comunicatelor Aliantei care incercau contracararea anunturilor puterii, falsuri grosolane. Pe 8 mai delegatia Pietei se prezinta la CPUN pentru dialog, desi Iliescu pusese drept conditii preliminare : retragerea din piata, nepunerea in discutie a legii electorale si a datei alegerilor. Se dorea totusi sa nu se rateze ocazia de a i se spune citeva adevaruri, in auzul intregii tari. Probabil ca tovarasii au fost preveniti, pentru ca delegatia a fost intimpinata cu o ultima conditie, contrara intelegerii initiale : reuniunea nu va fi televizata. Ca atare delegatii s-au retras. Lucrul a fost anuntat, dar nu si motivul. Intilnirea a fost aminata. Pe 11 mai Alianta anunta esecul incercarii de dialog si denunta puterea. Pe 12 mai domnul Iliescu anunta ca a asteptat delegatia din Piata Universitatii, care nu a mai venit. Uita sa precizeze ca pusese conditii care anulau orice discutie, in continuare la adapost de periculoasele camere tv... Adevaratul scop a lui Iliescu &co a fost sa tergiverseze pina la alegeri, cind, o data cu dizolvarea conducerii provizorii si legitimarea conducerii "alese democratic" urma sa se astupe gura circotasilor.

Multi au regretat ratarea acestui dialog, supralicitindu-i importanta. Nu ma numar printre ei, desi am muncit pentru reusita lui. Nu numai ca nu cred in reala deschidere catre negociere a puterii, dar am avut motive sa ma indoiesc chiar si de succesul unei reuniuni televizate. Relatarea care urmeaza va explica de ce devenisem sceptic la acest capitol. O includ in acest paragraf, destinat relatiilor cu puterea, pentru a sugera asimetria acestei inclestari.

4

Am petrecut nopti intregi la sediul asociatiei 21 Decembrie din strada Batistei, unde liderii asociatiilor din Piata Universitatii incercau sa se puna de acord privind organizarea mitingului si pregatirea dialogului cu puterea. Cred ca scena pe care am ales-o pentru a va descrie atmosfera, s-a petrecut pe 7 sau 8 mai. Reuniunea a inceput seara, avind la ordinea de zi pregatirea dialogului cu Iliescu.

Participau, cite 2-3 membri reprezentanti din: "21 decembrie" (presedinte Nancu), Liga Studentilor (Marian Munteanu), Grupul Independent pentru Democratie (Feroiu); "16-21 decembrie" si "Alianta Poporului " (Dinca, Neamtiu, Maries ). Mai era parca cineva din Constanta. Si eu, pentru Dialog Piatra Neamt.

Reuniunea a patinat citeva ore, inainte de a incepe. Atmosfera era foarte incinsa, crunta chiar. N-am inteles mare lucru din reprosurile care curgeau din toate partile. In orice caz era vorba de acuzatii de securism, de infiltrare, de tradare. Care suierau de peste tot, lasindu-ma perplex (nu stiu daca va puteti imagina postura mea in aceasta groapa cu lei in care nu cunosteam pe nimeni, surpriza pe care mi-a facut-o aceasta atmosfera, mie, care facusem pe dracu in patru sa discut cu "comandantii" revolutiei...)

Am avut impresia (as minti spunind ca am ajuns la miezul discutiei, acoperit cu un zid de invective) ca principalul acuzat al serii era Dumitru Dinca. Care nu convenea celorlalti, pentru un motiv ce nu a aparut cu claritate. Mi s-a mai parut ca sesizez doua tabere : una formata din "21 decembrie"; "G.I.D" si Liga Studentilor si cealalta din "16-21 decembrie" si "Alianta Poporului". Primii sustinind non-violenta, cumpatare, strategie subtila, ceilalti radicalizare, si escaladarea conflictului cu puterea pentru reluarea revolutiei din punctul in care fusese blocata. Primii punind accentul pe refacerea mecanismului democratic si scoaterea populatiei de sub influenta comunismului, ceilalti pe elucidarea misterelor revolutiei si rasturnarea si pedepsirea celor care o deturnasera. Mie, ambele viziuni mi se pareau justificate si demne de atentie, desi nu le impartaseam integral. Cei de fata insa nu-si acordau nici un credit. Adeptii opiniei contrare erau neaparat timpiti sau vinduti. Apelul la urbanitate sau prudenta era denuntat ca incercare de stingere a revoltei. Invers, apelul la rezistenta ferma, era denuntat ca provocare. Au reusit sa se certe un timp impresionant. La miezul noptii, Dinca si-a explicat punctul de vedere. Mi- a facut o impresie buna. Nu stiu nici pina azi de ce a fost marginalizat de catre opozitia din Romania (interzis la mitingurile ei), de ce s-a spus ca e dubios, de ce a fost trecut la index. Nu stiu de ce dupa 13 iunie atit de putini cereau eliberarea lui. Pina la dovedirea zvonurilor ca ar fi fost vindut, ramin impresionat de rolul sau central pe 21 decembrie si 22 aprilie. E totusi pionierul revoltelor din decembrie si aprilie ! Intimpinat cu multa dusmanie, Dinca era pe punctul sa paraseasca incaperea. In acel moment am intervenit, spre mirarea manifesta a tuturora. Daca imi tolerasera prezenta, nu erau dispusi sa ii disturbe primul venit. Si aveau cumva dreptate sa fie iritati si suspiciosi, necunoscindu-ma bine, dar stiind ca vin dintr-un loc in care nu se intimplase nimic.Eu nu neglijam ca spre deosebire de mine, cei de fata aveauin spate o istorie, o lupta, o grupare semnificativa, o tensiune,o implicare si reale merite. Ca erau reprezentativi pentru Romania rasculata. Am fost constient de asta si le-am spus-o si lor. Dar tocmai ca reprezentant unic acolo al Romaniei nerasculate, ramase docila in plasa rosie, era important sa vorbesc. Si le-am amintit de sperantele care se pun in miting, de faptul ca oameni din intreaga tara si-au legat destinul de el, si ca atare nu mai apartine nici unei asociatii, ca nu mai apartine nimanui. Si ca sintem datori inainte de orice sa-l facem sa reuseasca. Ca in acest sens, ar fi de dorit sa se manifeste incredere si respect reciproc, sa se mentina unitatea. Am facut un patetic apel la spirit constructiv. Am vrut sa fiu zguduitor si coagulant. Am reusit probabil sa fiu penibil si suspect.

Dupa o prima reactie oarecum pozitiva, Dinca inbunindu-se si ramanind pentru dialog, discutia s-a intors la temperatura initiala. La un moment dat, amenintind si denuntind, Dinca a parasit incaperea.

Dupa un timp s-a ajuns totusi la discutarea planului pentru dialog. S-a dat citire unei platforme de revendicari. Nu stiu cine o concepuse. In dimineata aceleiasi zilei inminasem un plic domnului Nancu (presedintele asociatiei "21 Decembrie") din partea domnului Stelian Tanase (de la GDS). Am inteles ca el continea sugestii privind dialogul, poate chiar hirtia pe care domnul Nancu o folosea in acea noapte. Nu pot insa certifica aceasta impresie, mai ales avind in vedere discursul virulent anti-GDS pe care domnul Nancu (si nu numai el) l-au tinut in aceea imprejurare. Exista un clivaj intre ce se spunea si ce se facea in culise, care m-a intrigat si m-a facut prudent.

Platforma continea o suita de legi a caror adoptare era ceruta imperios. Au urmat comentarii si sugestii de strategie : daca sa fie citit si negociat cite un punct, trecindu-se la urmatorul numai daca era rezolvat precedentul,sau sa fie citita toata o data, incit refuzul previzibil sa nu ascunda mesjul etc Nu m-am mai putut de loc retine si am fost foarte critic. Calitatea platformei imi parea lamentabila si spiritul ei era forte departe de sperantele mele. Mi se parea ca in loc sa-l "executam" pe Iliescu, ii dam posibilitatea sa ne ia in ris la televiziune.Mi-am explicat rezervele, cu cit tact am putut gasi in acea imprejurare tensionata : - stilul si logica indoielnica a redactarii ; - centrarea atentiei pe revendicari punctuale (de genul ajutoarelor materiale pentru eroii revolutiei, etc) ; - ingustimea masurilor (de exemplu se cerea demiterea unor persoane, fara a se cere garantii ca noii numiti nu le vor semana) ; - o escamotare penibila a caracterului politic al manifestatiei ; - nedenuntarea alegerilor.

Analiza mea meticuloasa, pe fiecare punct, nu a stirnit entuziasm la acel ceas tirziu al noptii. Simteam animozitatea crescind. Si nu spusesem inca lucrul cel mai grav, fisura de principiu pe careo percepeam in demersul lor. Am propus atunci urmatorul exercitiu : eu urma sa-l joc pe Iliescu, intilnindu-se cu delegatia. Ei urmau sa-mi aduca toate argumentele pe care intentionau sa le foloseasca, sa-si testeze replicile pe care se punea atita miza, in speranta de a-l da de gol pe tovaras, in fata tarii intregi. Si exercitiul a avut loc. La inceput, cam in deridere, dar pe masura ce tovarasul Iilescu (adica eu) devenea mai parsiv, mai suparator, jocul a inceput sa se incalzeasca. Sustin ca mi-am descumpanit "adversarii". Iata argumentul central, care se pare ca i-a luat cu totul prin surprindere pe oponentii mei : "Dumneavoastra aveti probabil multa dreptate in ceea ce spuneti si cereti, dar nu vad ce pot face sa va ajut, fara ca prin asta sa incalc frageda noastra democratie. Imi cereti sa va garantez un numar de decrete si legi, dar eu nu pot impune CPUN-ului sa ridice mina sus la comanda, atunci cind legile sint supuse votarii. Cum m-as putea angaja la asa ceva ? Puneti-va si in pozitia celor din CPUN : nu pot promulga legi pentru ca o manifestatie le-o cere, ei trebuie sa aiba in vedere vointa intregului popor, pe care, nefiind alesi, inca nu o cunosc. Acest parlament provizoriu, este, dupa cum bine stiti, lipsit de o autentica legitimitate. Dar intelege sa-si repecte poporul si sa nu dea legi la comanda grupurilor de presiune. Nu inteleg de ce nu asteptati citeva zile, pentru ca tara sa aleaga un adevarat parlament, care sa aiba efectiv mandatul de a lua hotariri fundamentale pentru destinul Romaniei. Va veti putea atunci vedea nazuintele implinite, daca sint voia tarii, si asta democratic si calm. De ce doriti sa incalcati acest mecanism si introduceti moda grupurilor de presiune ? Nu cumva pentru ca stiti ca poporul nu va impartaseste extremismul ?"

Doream, ca pledoaria mea sa dea de gindit, sa releve slabiciunile "revendicarilor" si riscul de a-i oferi lui Iliescu prilejul de a-si bate joc de noi, o data in plus. Rezultatul a fost insa ca am enervat pe toata lumea. Putin a lipsit sa fiu acuzat de pact cu inamicul sau sabotaj, sa fiu confundat cu rolul pe care il jucasem. Aceasta copilarie m-a ingrijorat inca si mai mult decit restul discutiei. Fie ca de oboseala (tensiune), fie din cauza unor personalitati dezechilibrate, unii dintre cei de fata m-au privit urit din cauza a ceea ce spusesem, pe post de Iliescu. De-abia daca am apucat sa raspund la iritatul lor "Si ce-ai vrea tu ?!".

Le-am explicat ca, in viziunea mea, nu trebuie sa revendicam legi si nici sa cerem demisia, de la un organism provizoriu ce urma sa se dizolve peste citeva zile. Ca daca admitem alegerile la data fixata si in conditiile existente, nu mai avem ce cere, fara a apare neseriosi. Ca trebuia in primul rind sa denuntam conditiile improprii pentru alegeri, cerind aminarea lor, sa pledam pentru continuarea unui interimat a carui activitate principala sa fie asigurarea unor conditii reale pentru alegeri libere. Sa precizam conditiile necesare : eliberarea presei si televiziunii, scoaterea din activitate a securitatii, epurarea aparatului administrativ de elementele credincioase vechii garzi. Apoi sa denuntam vinovatia guvernantilor pentru situatia existenta, sa dovedim ca e de rea intentie si ca nu mai poate fi lasat sa gereze interimatul. Sa cerem inlocuirea actualei conduceri cu o garnitura de personalitati credibile. Nu ni se putea reprosa spirit nedemocratic pentru ca semnalam aspecte grave pe care majoritatea popultiei nu le sesizase si interveneam pentru repararea lor. In sfirsit, eram convins ca puterea nu va ceda (comunistii nu puteau risca pierderea haturilor), asadar cererile trebuiau formulate astfel incit sa fie valorificate cit mai bine dupa un previzibil refuz. Trebuiau denuntate alegerile inainte, din motive de principiu, solid argumentate, si nu dupa aceea, pentru ca rezultatele nu ne convin. Daca nu puteam opri faradelegile, puteam macar sadi saminta contestarii lor viitoare. In general, eu credeam ca important e cum va apare delegatia, romanilor, nu lui Ion Iliescu. De aceea, am sugerat sa fie folositi tribuni mai cunoscuti, mai stimati, mai eficaci. Discutia tocmai se relansa (era cam 3 dimineata), cind un incident cu totul de neinteles pentru mine a izbucnit. Dintr-un salt, unul dintre participanti (parca Doru Maries, dar poate ma insel) s-a repezit catre geanta de voiaj pe care altul (membru G.I.D.) o avea in fata sa. A smuls geanta si a scos din ea o camera de luat vederi functioninda. Fusesem inregistrati ! Imediat spiritele s-au incins : "Ce-i asta?! " "Ati vazut cu cine stam de vorba ?!" "Tradatorilor !". Se punea de o bataie, iar eu nu intelegeam nici macar care erau partile. Marian Munteanu a ridicat un scaun si il agita amenintator. Altii il tineau de brat. Cei de la "Alianta Poporului" si "16-21 decembrie" au plecat triumfatori. Ceilalti au mai ramas un pic, apoi au parasit si ei in pripa sala. Aveam mai tirziu sa primesc anumite explicatii : ca GID-ul, Liga si cu "21 Decembrie" hotarisera sa filmeze discutiile pentru a dovedi Pietei ca celelalte asociatii saboteaza. Eu nu ma pot pronunta. Nu are insa mare importanta. Nu schimba cu nimic amaraciunea pentru cum a reusit suspiciunea sa dezbine si paralizeze. Pentru cum reusesc veleitatile sa impotmoleasca.

Am ramas singur. Era ora 4. In acea noapte de mai, intre scaunele rasturnate, in mijlocul sediului asociatiei "21 Decembrie", ma simteam absolut naufragiat... Sedinta de stabilire a strategiei dialogului cu puterea imi luase piuitul. Pentru prima data, mi-a venit prin cap ca Piata e deasupra balconului, ca in general prezenta intereselor, infiltrarilor si a veleitatilor coboara etajele "superioare" ale politicii romanesti sub nivelul solului deasupra caruia se erijeaza.

(va urma)

Ioan Rosca