Ea a fost inminata mai multor ziare de opozitie si publicata in final de Dreptatea, la 29 Iulie 1990.

Asociatia, al carei presedinte eram pe atunci, fusese implicata oficial in miting intre 1 si 19 Mai, in conditii asupra carora voi reveni. Desi astazi m-as distanta de citeva consideratii din text, subscriu sensului si spiritului lui de ansamblu, pe care il consider (din nefericire) inca actual. L-am lasat neschimbat pentru autenticitate :

Interventie

Nu are rost sa enumeram sirul de revelatii dureroase care ne-au demonstrat adevarul insuportabil al infringerii incercarii de revolutie.

Dezinvoltura cu care represiunea "securitatii" reapare in scena, in chip de "aparare a ordinii publice", marcheaza sfirsitul jocului, ne readuce la realitate cu o brutalitate neatenuata de farsa.

Mastile cad sub privirile ingaduitoare ale unei populatii intretinute cu abilitate in criza de degradare, pe care cura de intoxicare ideologica, campania de compromitere, presiunea deformatoare, au transformat-o in metastaza.

Pierzindu-si verticalitatea, coboriti cu sila din trenul evolutiei, o seama dintre concetatenii nostri sint neinteresati de problematica adevarului, a dreptatii, a emanciparii, judecind toate evenimentele prin prisma abuliei patologice pe care a produs-o indelungata frustrare de orice satisfactie.

Credeam ca acestia au semnat contractul cu cei ce s-au agatat de putere din necunoastere, ca nu au inteles semnificatia faptului ca nu este declansat procesul comunismului (ca minciuna, ca teroare inchizitoriala, ca ideologie, ca mafie, ca experiment dezumanizant, ca boala); ne miram ca nu sesizeaza caracterul vadit contrarevolutionar al celor ce se preteaza la diversiune.

Acum stim ca a fost o iluzie, ca Egoismul si nu Prostia este tiranul unor constiinte romanesti.

Intelegindu-si conditia minoritara, supravietuitorii sint cuprinsi de o deruta care frizeaza disperarea, simtindu-se prizonierii lagarului din care incercasera sa evadeze, la cheremul vechilor paznici, a caror ferocitate pare sporita. Ura pe care au acumulat-o in aceste luni in care au simtit pentru prima data frica rasturnarii raportului de forte si eventualitatea infricosatoare de a fi pusi sa-si rascumpere vinovatia, i-au transformat pe acestia din mercenari ai terorii in tortionari patimasi care stiu ca isi apara propria cauza.

Plapinda si lipsita de putere, "opozitia" a adoptat o strategie a apararii, paradoxala reactie in fata imposibilitatii de a face dreptate.

Nu ne putem impiedica sa vedem in incapacitatea de solidaritate, organizaare si coerenta, a opozitiei politice si civile semnul funest al degenerarii dobindite prin tratamentul la care am fost supusi. Nu ne vom putea descurca in noianul efectelor paralizante, cit timp discutarea cauzelor va fi impiedicata de frica dezvaluirilor compromitatoare, care sta la baza "consensului" amneziei.

Sintem captivii unui trecut care ne interzice viitorul, atita timp cit nu taiem nodul gordian, declansind Procesul Comunismului. Nimeni nu poate fi iertat inainte de a fi pus in situatia sa se explice; obligatia spovedaniei conditioneaza evident reabilitarea ideii de adevar si justitie, fara de care orice constructie sociala sanatoasa este condamnata la nereusita.

Nu sintem convinsi ca este sesizata grozavia acestei situatii, gravitatea punctului in care o dictatura consecventa aduce societatea care ii cade victima : de a nu se mai putea intoarce la normalitate datorita barajului vinovatiilor ce nu pot fi rezolvate si a desertului sufletesc pe care il apara cei ce l-au provocat !

Voci din afara zonei sinistrate ne indeamna sa continuam lupta in numele unei "ireversibilitati" care ne promite un loc in galeria eroilor. "Intr-o buna zi vor obosi in efortul de a distruge fiecare val de eliberare, prabusindu-se..." - ne incurajeaza cei convinsi ca sintem destinati sa platim pretul eliberarii, pentru noi si pentru ceilalti, care asteapta cuminti, fara sa se implice.

Sint unii care isi asuma acest apostolat, si ne exprimam admiratia fata de acest gest care dovedeste ca si-au gasit, in asumarea solidaritatii iluminate, un sens al existentei, o valorizare.

Exista insa riscul ca modul in care ne induram soarta (de la resemnare la stoicism) sa creeze celor din afara impresia ca ceea ce se intimpla este acceptabil, sa nu realizeze amenintarea ce planeaza asupra destinului unei natiuni, sa nu se simta implicati de acest asalt al intunericului asupra speciei umane, de o amenintatoare profunzime. De aceea, dupa un indelungat zbucium in cautarea unei iesiri, am decis sa ne facem publica deziluzia, ingrijorarea si revolta, aduse la paroxism de inconstienta cu care ne este sugrumat DORUL DE LIBERTATE.

Nu putem accepta tactica dubioasa de a astepta ca prabusirea economica sa distruga pactul dintre putere si masa, pentru a intari rindurile opozitiei cu noile valuri de nemultumiti. O dubla imoralitate condamna aceasta atitudine : de a admite prabusirea victimei pentru a o putea deparazita si de a incheia o alianta a egoismului nesatisfacut, foarte departata de tresarirea de demnitate emancipatoare pe care o simtim necesara.

In speranta ca timpul izbinzii nu a trecut, ne afirmam solidaritatea fata de omenescul neincarcerat, dorinta de a evada din aceasta cursa infernala, de a refuza statutul de combatant intr-o lupta falsa, in numele dreptului de a trai in lumina pentru care ne simtim destinati, in numele dreptului de a denunta monstruozitatea scenariului care ne este rezervat !

Nimeni nu detine monopolul adevarului, dar trebuie sa aveti in vedere posibilitatea ca aceasta luare de pozitie sa fie justificata, caz in care pe harta planetei situatia noastra reprezinta o rana deschisa ce ar putea pune in discutie mecanismul solidaritatii umane !

Astazi (13 iunie 1995), semnatarii acestei declaratii traiesc consecintele pe care ea le sugereaza. Mult mai putin aprinsi ca atunci, isi tirasc convingerile cine stie cum si pe unde.
Eu de exemplu le-am carat in Canada. De aici va urez tuturor, in spiritul comemorarii de azi :
Jos Comunismul !