Asemenea unui organism omenesc,
societatea se sprijină pe conlucrarea unor sisteme cu roluri bine repartizate.
Ţărănimea îi conferă osatura de sprijin, muncitorimea - musculatura de acţiune,
funcţionărimea - organele interne. A susţine că între ele trebuie să se poarte
un război... iată grosolana greşeală a practicienilor "marxismului".
A doua lor obsesie este desconsiderarea sistemului nervos - intelectualitatea
ale cărei funcţii coordonative sînt
evidente. Duşmănia comuniştilor pentru această dimensiune a societăţii nu este
însă întîmplătoare: ea reprezintă adevăratul obstacol
în calea încercării de manipulare a mulţimii, de subjugare a populaţie
lucrătoare, de folosire şireată a potenţelor ei lucrative şi afective.
Înţelegînd
rolul fundamental al inteligenţei în apărarea societăţii de atacul parazitar al
mafiei politice, grupul de aventuri lipsiţi de scrupule care au decis să
folosească, la sfîrşitul celui de-al doilea război
mondial prezenţa trupelor sovietice pentru înfeudarea ţării a început printr-un
violent şi eficace atac în direcţia sistemului nervos al societăţii. Tactica
banală (nu era nevoie de subtilitate) de a atrage masele populare împotriva
păturii intelectuale (ajutată şi de eroarea elitismului acestea) a funcţionat
excelent.
Astfel, organismul popular, a
început prin a-şi devora propriul creier! Moartea sau întemniţarea celulelor
cenuşii a creat un mare gol, care a fost umplut în viteză pe principiul antiselecţiei şi neruşinării. Mecanicii de locomotivă au
devenit doctori în istorie! Vagabonzii satelor - primari şi preşedinţi CAP.
Borfaşii şi pauperii oraşelor au promovat imediat, alcătuind structura de
conducere... Astfel a fost făcută cea mai monstruoasă operaţie: întregul sistem
nervos al societăţii româneşti a fost înlocuit cu o impostură mecanică,
mafio-inchizitorială.
Se credea că în urma acestei
acţiuni, oasele şi muşchii vor avea de cîştigat.. O
astfel de naivitate nu putea fi validată de mecanismul obiectiv al istoriei.
Lipsit de creier, întregul organism se depreciază!
Astfel că, încet încet,
viaţa celorlalte sisteme (ţărănime, muncitorime), a început să se degradeze. Ei
nu au sesizat că la origine stă farsa sistemului de conducere necalificat şi
anacronic. Au văzut doar, că viaţa le devine imposibilă.
Noii lideri au încercat să refacă
din mers calitatea cenuşiului membrilor lor, de exemplu să-şi şcolească bine
copiii, dar s-au lovit de dificultăţi majore: cei iniţiaţi în inteligenţă aveau
tendinţa de dizidenţă, de a se desprinde de un sistem a cărui oroare apare
transparent în razele inteligenţei. Astfel că, încercarea de
"!deschidere" din anii '65 care urmărea tactica de recalificare
intelectuală a conducerii societăţii, a dus la tensiuni noi, la apariţia
dorinţei de eliberare şi emancipare. Cel ce gîndeşte,
se întreabă, observă şi la un moment dat... refuză!
De aceea şurubul a trebuit strîns din nou! Numai în lipsa oxigenului poate fi
înăbuşită activitatea cerebrală. Întregul mecanism se apropia de prăbuşire
pentru că nu putea rezolva o contradicţie fundamentală: pentru a salva plaga
canceroasă de la conducere era nevoie de subdezvoltarea mintală a cetăţenilor,
pentru eficacitate productivă - exact pe dos!
Ultimele încercări au fost (din păcate
au reuşit jenant!!!) de a pune la punct un nou tip de inteligenţă, care să
rezolve contradicţia supunere/eficacitate: inteligenţa strict tehnică. Gîndire eficace, lipsită de tensiuni umaniste, capacitate
superioară de manipulat idei, lipsită de morală şi dragoste pentru adevăr.
În aceste tranşee au fost înghesuiţi
"intelectualii cu strictă specialitate". Consider că acest
subterfugiu a fost ultima mare carte jucată de sistem şi cei care au acceptat-o
au o mare vinovăţie. Egoismul lor a fost exploatat de putere.
Din fericire pentru organism,
microbul conducător consecvent a încercat rezolvarea în forţă a tensiunii crescînde. O parte din conducătorii structurii parazite au
înţeles această eroare şi s-au împotrivit exceselor, căci şi-au dat seama că întregul
sistem pus la punct 40 de ani cu atîta migală, e pe
cale de a se prăbuşi.
Dar Ceauşescu
şi acoliţii lui nu au ţinut cont de avertismentele colegilor lor, mai prudenţi,
mai moderaţi, mai şireţi şi a jucat cartea terorii făţişe, intimidatoare. Şi a
pierdut...
După spargerea bubei, rana deschisă
a societăţii româneşti, poate avea cele mai diverse evoluţii.
Pericolul enorm pe care l-am simţit
şi m-a făcut să intervin, este acela a rămînerii în
capcana reţelei artificiale strecurată în organismul ţării!
Iată că, acea parte a strategilor
asasinului sistem, care s-au împotrivit compromiterii lui prin excesele
dictatorului, a ieşit indecent în arenă pentru a-şi apăra poziţiile. Sperăm că
e prea tîrziu, dar ne e foarte frică! Metodele lor sînt aceleaşi ca acum 40 de ani: manipularea opiniei
publice, ameninţarea disimulată, farsa! Au început prin a se strecura în locul
golit de tinerii revoluţionari, pentru ca, mai apoi, să se lipească de el în
stilul atît de propriu comuniştilor! Au avut grijă
deja, să cucerească opinia publică, prin metode ieftine, profitînd
din plin de capitalul lăsat de prea-zelosul şi exageratul lor coleg de echipă: Ceauşescu. Astfel:
- cine nu e cu (sau ca) Ceauşescu e de partea
noastră-spun naivii- care pot fi cucerişi cu orice
bună-voinţă, cu orice zimbet, mai ales că sînt obişnuiţi să aibă iniţiativa paralizată şi au nevoie
de "siguranţă";
- demontarea decretelor nebuneşti, care s-a produs de fapt la 22 decembrie
'89, prin voinţa întregului popor, este servită în pilule mici cu semnătura Iliescu, etc.;
- ca şi pînă acum, ne conving că ei ne dau mîncare, petrol, etc., că trebuie să fim recunoscători
pentru ceea ce noi înşine producem sau am primit din străinătate;
- crează tuturor celor speriaţi (din diverse
motive) de posibilitatea unor răfuieli în masă, siguranţa marelui compromis
amnezic, pe care acest FSN îl reprezintă;
- sugerează subtil, apoi nonşalant, apoi agresiv, că e singurul mandatar al
voinţei poporului;
- uită să-şi prezinte intenţiile, nu se simte obligat la consecvenţă,
foloseşte fosta structură a puterii, neincriminînd-o,
aşa cum ar dori poporul oprimat ( dar nu şi poporul oprimant...);
- afirmă peste tot teza jignitoare a vidului de inteligenţă românească,
care ar face necesar ajutorul vicioşilor cu experienţă din vechea gardă!
etc. etc. etc. etc.
Dar scopul meu nu e de a analiza
toate mecanismele prin care membrii vechii benzi încearcă să-şi salveze
poziţiile, sistemul.. şi poate libertatea, ci de a puncta un anumit aspect pe
care-l consideră esenţial.
Este vorba de problema
intelectualităţii române, de poziţia şi rolul reprezentanţilor spiritualităţii.
Am încercat să amintesc că, dintre toate păturile sociale, ea au fost victima
centrală a sidei comuniste, care a urmărit
decapitarea ei, pentru a o înlocui. Celelalte pături au fost victime de rangul
doi, au suportat efectele acestei substituţii.
Intelectualitatea are deci azi o
datorie enormă, ea trebuie să se refacă, să se reabiliteze, să devină naturală,
legitimă, redînd societăţii acel miez de care depinde
evoluţia ei sănătoasă.
Ea trebuie să explice celorlalte
categorii care a fost cauza şi care au fost efectele, căci altfel, se riscă
oprirea presiunii revoluţionare în pieptul omului de rînd,
în clipa în care îşi vede rezolvate rezonabil dificultăţile imediate ale
existenţei.
Este ceea ce încearcă să facă
actuala conducere şi e foarte probabil că va reuşi, dacă intelectualii îşi
păstrează pasivitatea, căci nevoia de "linişte", de pact, de
siguranţă a omului de rînd, îndobitocit de vechiul
regim cu bună-ştiinţă, reprezintă un excelent capital, pentru orice încercare
neruşinată de manipulare centralizată!
Dar intelectualii adevăraţi ( nu
persoane mascate cu diplome la manifestări de carnaval) nu pot reduce procesul
de refacere a ţării la eliminarea efectelor bolii, fără a eradica şi cauzele
ei, admiţind rămînerea
structurii îmbolnăvitoare la conducere (aceasta este, se pare, dorinţa
manipulată a naţiunii debusolate). Ea trebuie să-şi apere sănătatea de sistem
şi prin aceasta, sănătatea societăţii.
Un obiectiv de prim plan, este de a
ajuta mulţimea să înţeleagă că, apariţia salamului şi căldurii nu va dovedi
nimic, nu va da nici-o garanţie pentru mîine, că
numai o operaţie radicală, de curăţire a organismului de parazitul care-l
invadase, poate crea şanse reale.
E bine să afle cît
mai mulţi, că focarul acestui război este la nivelul sistemului nervos, al
conducerii şi că interesul victoriei inteligenţei normale asupra microbului pseudodoctrinar comunist, este vital pentru viitorul
întregului organism.