Acum 4 ani, la 12 Ianuarie...
1. Introducere
Intr-un articol anterior am descris ruperea rindurilor taberii care dorise rasturnarea lui Ceausescu. Reamintesc:
1.separarea prizonierilor de securicomunisti,
2.apoi a nemultumitilor burtii de revoltatii de principiu,
3. divizarea revoltatilor in activi si pasivi
4. si in sfirsit, a celor activi in "intelectuali", "politicieni" si revolutionari".
Rezultatul primei separari s-a facut vizibil imediat. Dupa eliminarea anacronicului Ceausescu, Tovarasii (securisti, activisti, sefi etc) au dorit stingerea incidentului si revenirea, daca nu la vechile reguli, macar la vechile ierarhii si privilegii. Ei trebuiau sa evite cu orice chip ca evenimentele sa le scape de sub control, ca ele sa degenereze intr-o tulburare cu urmari imprevizibile (de genul pierderii puterii in favoarea unor forte care sa poata organiza demascarea, judecarea si condamnarea autorilor unor crime monumentale).
Pe scurt, trebuiau sa asigure stingerea "focului revolutionar" si substituirea lui cu o "reforma" care sa le permita "napirlirea", in conditii de siguranta si chiar de avantaj. Principala lozinca pe care au aruncat-o in joc, pentru a se asigura de retragerea din confruntare a potentialilor adversari a fost "nevoia de liniste pentru reconstructie". Stratagema era utila nu pentru a se salva de presiunea revolutionara (in fond situatia raportului de forte le era net favorabila, pirghiile puse la punct in trecut nu disparusera miraculos), ci pentru a evita un fenomen de anclansare in avalansa a unei nesupuneri publice fata de modelul pe care il "implementau" .Ea a scos practic din lupta "multime flaminda si infrigurata", operind a doua separare.
In sfirsit, pentru scindarea taberii "revoltatilor de principiu" trebuia oferita o iesire onorabila" celor ce aveau nevoie de o justificare morala pentru a parasi infruntarea, operat un tirg rezonabil cu cei ce puteau fi cumparati, si in sfirsit, izolata progresiv patura celor recalcitranti. In acelasi timp, trebuia mentinut "publicul" retras in expectativa, in starea de debusolare in care il adusese indelungatul "tratament", si, pentru a se evita contaminarea lui de catre "provocatorii anticomunisti", trebuia ca acesta sa ajunga sa vada in "agitatiile iresponsabile" ale "huliganilor" un atac la bunastarea pe care puterea o promitea in schimbul cuminteniei.Ca raspuns la aceste apeluri facute de batrinii lupi cu limba slefuita la usa Renasterii romanesti, s-au gasit destui care au inteles ca numai lupii au forta sa protejeze stina... si au deschis! De altfel cheia era oricum la Ei, aveau nevoie insa de legitimitate. Iata citeva explicatii (desigur simplificatoare) pentru ce au facut "personajele" mai sus descrise intre 22 Decembrie si 12 Ianuarie 1990.
2. Partile implicate
a. Puterea (neo)comunista
-Pactul de neagresiune intre diversele
esaloane ale sistemului ideologico-represiv.(caseta filmata in sediul CC pe 22
Decembrie e un document expresiv)-Scoaterea pe scena politica a
"plutonului" mandatat cu asigurarea continuitii si
manevrarea tranzitiei, extras din vechea garda (stalinista), marginalizata de
Ceausescu, dar cu o contributie cu nimic mai putin odioasa decit acesta la
istoria sugrumarii poporului roman. (Nucleul real FSN-)
-"Cosmetizarea" FSN-ului prin inglobarea in inelul sau inoperativ a unor disidenti cunoscuti de public, din pacate mult prea usor manipulabili.Blocarea revolutiei (de exemplu a patrunderii neinitiatilor in sediile Securitatii, a preluarii Arhivelor, a accesului liber in Televiziune, etc.) Inghetarea procesului de inlocuire a fostilor Sefi, de catre "oamenii muncii" care izbucnise in toata tara.(a fost dat un decret in acest sens) -Frinarea tendintelor de punere sub acuzare a activistilor partidului (efectul paralizant cel mai semnificativ l-a avut exemplul prezentei lor la cirma noilor structuri de putere). Implantarea ideii (prin obsedanta repetitie pe toate canalele a formulei "dictatura de 25 de ani") ca revolutia este anticeausista si nu anticomunista.
-Stergerea urmelor "razboiului cu teroristii" si in general, a tuturor marturiilor compromitatoare pentru vechiul regim. Operatia nu a intimpinat mare rezistenta din partea celor ce nu-si riscasera viata in confruntare (majoritatea romanilor) ci o urmarisera la televizor (e drept, cu sufletul la gura...). Cei ce au inteles necesitatea de a face din trupuri lozinci si porumbei (pentru Cintarea Romaniei...) au avut dificultati in a pricepe ca dupa gestul sinucigas al iesirii la lupta, "eroii revolutiei" nu puteau fi cinstiti cu cuvinte. Indisponibilitatea majoritatii pentru a "intelege" (si sustine) incapatinarea fratilor celor cazuti de a determina adevarul, are de ce produce dezolari ametitoare...
-Impotmolirea proceselor celor vinovati de genocid, reduse la citeva inscenari parodice (bine dozate si dezarmante), la citeva persoane si la unicul delict de fi decis reprimarea revoltei. Nici un cuvint despre cei 45 de ani de reprimare. Un infiorator cortegiu de exterminari, de crime impotriva umanitatii, facute deseori la adapostul "legii". Dar iata ca,la numai o saptamina de la izbucnire, revolutia a fost inzestrata de forul ei reprezentativ (FSN) cu o lege care interzicea pedeapsa cu moartea. O masura care para eventualitatea unor procese cu sfirsit neplacut. O masura care, in contextul in care a fost data spunea mult despre tabara pe care "Emanatia revolutiei" o reprezenta. (pentru o emanatie reala, ea ar fi fost antologica...)
-Acoperirea tuturor revelatiilor privind deturnarile si manipularile de fonduri operate de ramura "comerciala" a retelei securicomuniste, stergerea indiciilor ce ar fi permis urmarirea lor si preluarea controlului financiar.
-Mentinerea in manifesta obedienta a televiziunii romane, filtrarea emisiunilor in sensul blocarii revelatiilor, a dezintoxicarii ideologice si a recuperarii adevarului istoric (stranii criterii de emisie pentru un inceput de contracomunism). In schimb intreaga economie a programului (imi pare rau pentru cei ce au pierdut aceasta capodopera de desentata manipulare si se preteaza azi la remarci total ridicole despre inofensivitatea televiziunii ) era destinata impunerii moralei amneziei recuperatoare.
b. Contestatia
Iata citeva dintre multiplele evidente care ne obligau sa intelegem un adevar dureros:revolutia fusese deturnata! Comunismul se afla bineinteles la post, propagind teoria disparitiei sale miraculoase, pentru dezarmarea adversarilor sai.Au inteles-o mai intii aceia care se ridicasera in Decembrie. Vazindu-se dati la o parte. Aflind apoi de cine. Vazind apoi de ce. Cei care strabatusera calea regala pe care moare frica, in numele unor nazuinte pe care nu le recunosteau in "emanatii lor". Cei carora le murise cineva drag si nu puteau pricepe "ca nu s-a intimplat nimic...". Timisorenii si Bucuresteni carora "noua" putere le propunea sa ierte crima si sa uite faptasul, sa faca revolutie de dar nu si schimbare si li se cerea sa treaca linistiti la munca. (sa construim tovarasi...!). Oameni ce erau chemati sa depuna plingere pentru modul in care fusesera maltratati in beciurile militiei si se pomeneau in fata tortionarului lor...(e drept, politist intre timp!) Ei au sarit primii.Au inceput deasemenea sa inteleaga si toti aceia care, isi pastrasera
discernamintul nealterat de "formarea omului nou" si in acelasi timp au putut rezista uriasei tentatii de infruptare din fericirea ce izbucnise atit de navalitor... Ei au inceput sa se uite atent, sa vada, sa judece, sa priceapa. In masura in care se simteau cuprinsi de febra rasturnarii comunismului, au resimtit revolta. Si au iesit.
La toti acestia, pentru a avea o oarecare imagine asupra compozitiei multimii care avea sa aplice la 12 Ianuarie 1990, o lectie unica marilor farsori, trebuie adaugati curiosii, aventurierii, si provocatorii. In stilul incetatenit la Bucuresti, ar trebui sa dedic cronica mea speculatiilor privind provocatorii si miscarile de culise care au influentat aceasta zi memorabila. Precizez din nou ca nu consider aceasta preocupare decit o deviere paguboasa de la surprinderea esentei politice a evenimentelor.
c Ceilalti
a.Observarea comportarii observatorilor neparticipanti la infruntarea de la 12 Ianuarie este profund semnificativa pentru intelegerea cursului politicii postcomuniste romanesti: in marea lor majoritate romanii,(chiar cei ce aveau sa se defineasca ulterior ca anticomunisti) au fost suporterii lui Iliescu si a FSN-ului, fiind ingroziti de tentativa demonstrantilor de a-l inlatura de la putere. As dori sa explic putin anomalia care s-a manifestat in acea imprejurare si care avea sa fie continuata deprimant (Piata Universitatii, alegerile, etc): alierea majoritatii la tabara Ocultei Neocomuniste.
In primul rind vreau sa reamintesc efectele jocului de scena pe care "emanatii" il prestasera pina atunci: ei fusesera proiectati in ochii "observatorilor de televizor" (in general populatia din tara) ca adevaratii promotori ai revoltei anticeausiste, conducatori ai revolutiei, desfiintatori ale vechilor rinduieli si calauze catre o viata libera si indestulatoare. Ca popularitatea aceasta (ce avea sa fie abil intretinuta si exploatata) se baza un fals grosolan (cu consecinte grave privind legitimitatea consecintelor sale politice) o dovedeste si reactia paradoxala a populatiei, ce nu a sovait sa sustina puterea atunci cind aceata a trecut la reprimarea revolutionarilor autentici. Taranul e invatat ca Iliescu i-a dat libertate si pamint .El nu poate intelege ca lucrurile stau pe dos, ca acest fiu credincios taberei Cooperativizatoare a cedat cite ceva datorita presiunii fortelor anticomuniste si ca, ar trebui sa fie recunoscator celor ce s-au luptat pentru pamintul lui si nu sa ii huleasca la indemnul Conducatorului. In orice caz, in seara aceea, in intreaga tara, "eroica rezistenta a lui Iliescu" a fost urmarita cu multa simpatie.
In al doilea rind, s-a resimtit absenta "politicienilor" si a "intelectualilor" de la aceasta prima batalie a strazii. "Politicienii" nu prea existau ca atare la acea data (partidele erau in formare). Dupa atitia ani "monolitici" nici nu aveau de unde sa rasara. Singurele surse de "profesionisti politici" erau diaspora si grupul batrinilor supravietuitori ai "politicidului" comunist. Ceilalti posibili actori, oamenii de buna calitate intelectuala si morala si cu disponibilitati politice potentiale nu se putusera inca afirma.( Nu vreau sa confirm prin aceasta teza, initiata si copios explorata de Puterea Neocomunista, privind pericolul aparitiei unui "vid de putere" care facea necesara interventia experimentatilor Tovarasi. Era plina Romania de tehnicieni capabili, care reusisera sa-i mentina in viata organismul sugrumat de comunism si care puteau sa o calauzeasca spre iesirea din labirintul de absurditati in care se afla prizoniera, mai bine decit "calauzele" care o infundasera in el. Ar fi fost doar nevoie sa fie implicati 1)
b. Dar, daca absenta "politicienilor" era fireasca in acel moment, in ceea ce priveste "intelectualii" lucrurile sint mai complicate. Caci multi dintre ei s-au declarat a doua zi de partea emanatului... De ce ? Intrebati-i !Banuiesc ca va vor raspunde variat amintind de confuzia ce domnea, de lipsa de credibilitate si de valoare a organizatorilor acestui miting, de teama de diversiuni si provocari, de nevoia de stabilitate si pace sociala.
E insa dreptul meu sa depun marturie privind motivatii suplimentare, ca unul care mi-am petrecut acele zile incercind sa provoc la lupta o seama de intelectuali romani de notorietate. Dupa trezire (mi-am dat demisia din FSN, pe 22 Decembrie la ora 20...) am conceput citeva articole de protest si punere in alerta si chiar 0 platforma pentru un partid politic "al intelectualilor", vazut ca o alternativa la varianta Activista a tranzitiei.Aveam 31 de ani si eram la fel de necunoscut cu multi dintre colegii mei de generatie. Imi era evident deci ca gruparea de tehnicieni la a carei inchegare doream sa contribui nu se poate realiza decit in jurul unor personalitati foarte cunoscute si respectate. Sentimentul de urgenta a aparitiei unei alternative care sa desfiinteze alibiul "vidului de putere" pe care se baza (ideologic...) emanatia activista ma facuse sa-mi depasesc jena si sa bat insistent la multe porti si inimi . Nu redau aici o lista de nume si de raspunsuri. Iata insa citeva constatari:
-pentru multe personalitati culturale venise momentul unor impliniri profesionale la care visasera indelung sub dictatura; nu erau dispusi sa-l amine; nu le era clar genul de urgenta la care ma refeream; nu se simteau "chemati" catre activism politic; nu erau dispusi sa -si intunece momentul de fericire(chiar exaltare) prin exercitii de concentrare realista.
-exista o diferenta intre disidenta si combativitate; disidenta presupusese demnitate, deseori stoica, si trecea greu de la aparare la atac; mai mult, anumite disidente se dovedeau a fi depasite de caracterul abrupt anticomunist pe care tinerii il imprimasera revolutiei; poate de aceasta disidentii plantati in FSN au tacut de atitea ori in situatii in care interventia lor era obligatorie; televizata, tacerea, in fata minciunilor sau neobrazarilor garniturii activiste, a celor creditati cu "autoritate revolutionara", a avut efecte catastrofale:
a legitimat puterea in fata populatiei pasive si
a adus la exasperare tinerii revolutionari ce s-au simtit substituiti de disidenti, dar nereprezentati de ei;
- exista o lipsa de entuziasm pentru un anticomunism prea pronuntat, simtindu-se in spatele ei un complex (provocat de compromisurile mai mari sau mai mici pe care regimul le impusese personalitatilor culturale pentru a le umili sau le utiliza propagandistic) si un interes (de a nu fi pusa in discutie, o data cu toate celelalte ierarhii cladite in comunism, ierarhia culturala);
Iata printre altele de ce confruntarea n-a beneficiat de mentori spirituali...Iata de ce tinerii au simtit nevoia sa urle ceea ce la acea ora nimeni nu spunea in cadrul intilnirilor mediatizate ale FSN
3. Firul evenimentelor
Imi cer scuze pentru acele imprecizii ce vor rezulta din uitare. Corecturile, detaliile suplimentare, sau dezvaluirile ar fi binevenite. In mare lucrurile s-au petrecut astfel:
Dimineata, vicepresedintele FSN, Dumitru Mazilu, a participat la Timisoara la procesiunea de comemorare a victimelor revolutiei. Puterea arborase doliul de circumstanta, dar asta nu mai linistea spiritele Timisorenilor, al caror protest fata de musamalizarea crimelor din Decembrie urcase tumultos. In plus discrepanta dintre orientarea politica a "emanatiilor" de la Timisoara si Bucuresti devenise frapanta .
Poate tocmai transmisia televizata a durerii si revoltei timisorene a accentuat frustrarea bucurestenilor contestatari, ridicind temperatura protestului. In plus unele asociatii au facut apel la o manifestatie, in fata cladirii guvernului provizoriu (din pacate nu mi le mai amintesc, dar am impresia ca Augustin Zbora era presedintele uneia dintre ele,numita "Liga Anticomunista"; ulterior acesta avea sa intre in conul de umbra al opozitiei, dar nu stiu daca acuzele ca ar fi fost un provocator au si alta baza decit excomunicarea pe care aceasta o practica fata de orice pozitie radicala; in orice caz, e neesential fata de spiritul momentului si platforma sa politica)
Dupa multa bilbiala, televiziunea a inceput sa transmita direct din piata. Multimea fremata intr-o indescriptibila tensiune si incoerenta.O lume extrem de pestrita. Pe o tancheta s-au improvizat o tribuna. Oratorii denunta tradarea revolutiei de catre FSN si cer continuarea ei in spirit anticomunist.
Auzind in sfirsit pronuntate adevaruri pe care le asteptam cu sete, m-am simtit inundat de bucurie si speranta. (Aveam sa constat ulterior la majoritatea telespectatorilor sentimente contrarii. Din nefericire pentru Iliescu, sustinatorii sai se aflau la televizor. Ulterior avea sa intimpine aceste evenimente mult mai bine pregatit, organizind contraatacuri zdrobitoare. De fapt nu mai cunosc o alta inprejurare in care sa fi fost dominat.)
Scena a durat ore intregi si ar merita recuperata. Imi amintesc ca la
un moment dat,pentru a decongestiona atmosfera, conducerea FSN a coborit din
Palat pentru a da explicatii. I s-a facut cu greu un culuar. Si tot foarte greu
a putut sa vorbeasca, urcat pe tancheta si aproape zdrobit de multime. I se
pusesera intrebari concrete privind trecutul sau si i se cerusera angajamente.
Discursul a fost o perla de retorica tovaraseasca pe limba de lemn: in mod
convigator si fluent a vorbit fara sa spuna nimic. Nu si-a asumat nici o
raspundere, nici o precizare. (Desi fusese insistent invitat sa precizeze daca
a facut parte din activul de partid, a raspuns ca a fost si el membru de partid
...fara a aminti un cuvint despre postura sa de Secretar cu Propaganda al CC
sau Prim Secretar de judet). Nu a convins. Zumzetul crestea.
A fost rindul lui Mazilu, care a furnizat o lovitura de teatru. (Oare cind vom sti ce se ascunde de fapt in spatele ei):a pornit un discurs net anticomunist, si anti FSN-ist dind tonul unor sloganuri de genul "Moarte pentru moarte!"(era vorba de cererea multimii de a se anula decretul suspect dat de FSN, ce elimina pedeapsa cu moartea prevazuta in codul penal si aplicata atita timp abuziv in comunism). Multimea il urma cu tot mai mult entuziasm,urcind diapazonul protestului. Mazilu vorbea de dreptate si de Timisoara.
In acest moment s-a intimplat unul din acele incidente stranii la prima vedere, dar de mare expresivitate la o mai atenta analiza, care aveau sa puncteze lungul sir al demonstratiilor anticomuniste... De undeva, din multimea de linga tancheta- tribuna pintr-o ciudata forta de extractie (presiunea era extrema) a tisnit in sus o femeie, foarte slaba, care a izbucnit intr-un tipat isteric indelungat si acoperitor. Urcata pe tancheta a izbutit (?!)sa domine vorbitorii si multimea si, in final sa obtina cuvintul. Atunci l-a intrebat pe Iliescu "Ce-ati facut in ultimii 5 ani?"
Si acum, dupa 4 ani, imi trece prin spate acelasi rece fior, pe care mi l-a produs dezinvoltura acestei inscenari ... Intrebarea putea pare mai curind absurda (multi au si receptionat-o asa), dar eu stiam ca exact aceasta era singura perioada in care Iliescu nu avusese functii in partid, ci, tras pe dreapta de Ceausescu, functionase (onorabil altfel) ca director al Editurii Tehnice. Si iata ca se gasise o femeie "innebunita" de dorinta de a-i pune exact aceasta intrebare. Infatil, nu ? DAR A MERS !
Dupa relatarea "curata" a lui Iliescu-editorul, femeia se intoarce la Mazilu cu aceeasi intrebare ... Un nou raspuns ambiguu (probabil ca stiti ca in ultimii ani, ca raportor la ONU, Mazilu isi permisese declaratii foarte grave fata de regim, supotind consecintele; in orice caz era mai in drept la un statut de dizidenta decit Iliescu a carei "mazilire", pentru diferente de viziune privind constructia socialismului nu a fost altceva decit o retrogradare ...catre un directorat). Dar si Mazilu a "uitat" sa mentioneze fosta sa activitate in cadrul Securitatii, in care a avut chiar functii de conducere. Numai ca femeia i-a explodat dezvaluirile in fata, jucindu-si rolul, pina la capat.
In fata acestor revelatii despre Mazilu-securist, multimea a avut un mare moment de tangaj (un joc psihologic aparent hasardat reusise). Ea a trecut de partea cealalta, acordindu-i din clipa aceea un anume credit lui Iliescu. Cei doi au fost lasati sa intre din nou in sediul guvernului (cit de ingust si departat imi pare azi culuarul pa care l-au strabatut cu greu. Multimea astepta o serie de masuri luate de FSN-ul incercuit pentru a degaja strinsoarea.
Dupa un timp, la o fereastra de sus a aparut Iliescu si Mazilu care cu greu (era acum puternic antipatizat)a fost lasat sa citeasca textul decretelor pe care structura provizorie de putere le "adoptase" ca raspuns la presiunea multimii:
1.Partidul comunist era scos in
afara legii pe teritoriul Romaniei.
2.Pedeapsa cu moartea era reintrodusa in codul penal
3.(nu sint sigur de acesta...) Averea PCR era confiscata
Apoi, in semn de deschidere, FSN-ul a coborit in piata, pentru a sarbatori cu multimea decretele date... S-a incins un mars -enorm care a pornit pe strazile capitalei, avind la mijloc conducerea FSN-ista...Era tirziu, in noapte.
4. Epilog
Peste citeva zile, "frontul" a anuntat ca revine aupra decretelor, care i-au fost smulse prin forta. Toate au fost anulate. Peste alte citeva, el devenea partid...
Am scris acest articol perfect constient ca el poate stirni iritare. Sint convins ca acasa comemorarea e tratata foarte variat. Sustinatorii puterii o vad probabil ca o prima manifestare de"golanie" si "fascism".Opozantura elevata nu manifesta nici ea un prea mare entuziasm fata de un eveniment la care nu a fost prezenta. Dar poate tocmai rezerva ei explica multe din slabiciunile si nereusitele confruntarii din 12 Ianuarie.
O anliza a acestei zile nu va putea lipsi insa atunci cind se va incerca intelegerea bataliei pentru o revolutie anticomunista
Caci pina acum, e singura imprejurare in care victimele holocaustului comunist din Romania au avut mingiierea de a-l vedea condamnat oficial.
12 ianuarie 1994