Pentru poporul si tara mea, de 1 Decembrie 2007

[Centurionul]

Sunt plecat de atatia ani din tara mea, printre straini, nu-mi gasesc locul.
Amintirile, prietenii si tot ce mi-a fost mai drag in vremea cand eram in tara incep sa se piarda incet si sigur in negura timpului si durerea produsa de ruptura lor din mine incepe sa paleasca. La inceput am crezut ca asta inseamna pentru mine dragostea de tara dar acum cred ca as putea supravietui si fara aceste lucruri atat de dragi mie odinioara.
Incet si sigur a aparut insa altceva care pare mult mai profund si mai puternic, care ma bantuie ca o fantoma:
Amintirea predecesorilor mei, incepand poate cu spiritul lui Constantin Brancoveanu care a fost fortat sa-si priveasca cei 4 fii omorati de turci pentru ca a stat drept in fata lor, si continuand cu zecile de mii de suflete ale celor ce s-au opus comunismului, celor care au fost umiliti si batjocoriti impreuna
cu familiile lor pentru ca au ales sa traiasca la inaltimea aceluiasi principiu maret de a sta drepti.
Acelasi sange curge in venele mele, dar as avea eu puterea sa fiu la inaltimea predecesorilor mei? As avea puterea de a fi un erou pentru tara mea si un criminal pentru familia mea ? sunt niste intrebari teribile care ma cutremura de fiecare data cand ma gandesc la ele.
Simt cu frica si groaza ca in viitorul meu se intrezareste incercarea asta.
Dupa revolutia din 1989 comunistii au deschis granitele tarii si au evitat astfel o a doua confruntare violenta cu romanii cu adevarat valorosi, care au preferat sa-si faureasca un destin departe de pamantul natal. Au putut astfel sa continue sa pangareasca tara si sa umileasca in voie valorile ramase in tara, trimitandu-i in tacere si uitare.
Simt ca tara si neamul nostru sunt in pericol de disparitie din cauza cancerului comunist si nimeni nu pare sa aibe puterea sa stea in calea caracatitei.
Valorile morale au fost distruse sistematic si au ramas atat de putine incat abia le mai poti zari, din ce in ce mai rar.
Sunt obligat sa cred ca avem puterea sa renastem aceste valori morale. Predecesorii nostrii imi dau speranta si credinta.
Stiu ca nu o va face nimeni in locul nostru, nu o va face nimeni in locul meu.
E razboiul nostru, un razboi teribil si sangeros si incerc sa ma pregatesc pentru el. Predecesorii si urmasii mei ma bantuiesc si ma obliga.

[Nica Leon]

Centurionule, m-ai făcut să rîd cînd ai scris:
"Dupa revolutia din 1989 comunistii au deschis granitele tarii si au evitat astfel o a doua confruntare violenta cu romanii cu adevarat valorosi, care au preferat sa-si faureasca un destin departe de pamantul natal."
Pe ce te bazezi cînd susţi a asemenea gogomănie? (ca să fiu delicat)
Cumva ai recurs la pseudonim pentru că aşa ţi-au spus predecesorii, cînd te-au bîntuit, că de urmaşi Dumnezeu cu mila.
Cînd descoperi unde sînt ascunşi "românii cu adevărat valorişi", cu curaj pentru confruntare cu cei pe care i-au slăvit atîţia amar de ani, în ciuda atîtor "predecesori" chinuiţi şi umiliţi în temniţe, chiar sub nasul lor înfundat, te rog să-mi spui şi mie.
Nu de alta, dar poate mi se mai taie greaţa cronică pe care o resimt cînd citesc asemenea fraze.